Image 1
Image 2

Slovenia şi România, ţările UE cu cele mai importante creşteri ale lucrărilor de construcţii în octombrie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Lucrările de construcţii au crescut cu 1,3% în zona euro şi în Uniunea Europeană, în octombrie, comparativ cu luna precedentă, iar România se numără printre ţările membre cu cel mai important avans, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
În septembrie, lucrările de construcţii au crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii în octombrie, comparativ cu luna precedentă, s-au înregistrat în Slovenia (8,5%), România (5,5%) şi Polonia (5%), scăderi fiind în Ungaria (minus 1,8%), Portugalia şi Finlanda (ambele cu minus 0,7%), Suedia (minus 0,4%) şi Spania (minus 0,3%).
Datele Eurostat arată că în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2021, lucrările de construcţii au crescut cu 2,2% în zona euro şi cu 2,4% în Uniunea Europeană.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2021, s-au înregistrat în Slovenia (54,6%), România (34,4%) şi Polonia (3,9%), scăderi fiind în Ungaria (minus 20,1%), Spania (minus 9,7%), Belgia (minus 1,6%) şi Slovacia (minus 0,1%).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns