Image 1
Image 2

Situația românilor cu dublă cetățenie naște suspiciuni de fraudă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele PMP i-a scris premierului Dăncilă pentru a se lua măsuri în vederea europarlamentarelor

Liderul PMP, Eugen Tomac, a transmis, marţi, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care îi solicită măsuri concrete pentru a opri posibila fraudare a voturilor românilor care deţin şi cetăţenie maghiară, estimând că există peste 500.000 de astfel de persoane.

Potrivit lui Tomac, luându-se în considerare prezenţa scăzută de obicei la alegerile europarlamentare, ”această formă de fraudă electorală poate fi de natură să influenţeze decisiv rezultatul alegerilor”.

Peste 500.000 de români dețin și cetățenia maghiară

Eugen Tomac a adresat, marţi, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care face referire la peste 500.000 de persoane care deţin cetăţenie română şi maghiară.

”Îmbunătăţirea sistemului de monitorizare a votului a contribuit considerabil la creşterea încrederii în procesul electoral. Informatizarea procedurii de votare prin scanarea CNP-urilor de pe cărţile de identitate reprezintă un pas important înainte, care poate risipi îndoielile privind posibile fraude electorale.

Sistemul astfel gândit nu ţine însă cont de existenţa a peste 500.000 de cetăţeni care au dublă cetăţenie: româno – maghiară. Începând cu anul 2010, Ungaria a dus o politică de încurajare a etnicilor maghiari de a obţine a doua cetăţenie, tocmai pentru a folosi o portiţă legislativă în scop electoral. La alegerile parlamentare din 8 aprilie 2018, sute de autocare au tranzitat graniţa, transportând cetăţeni români pentru a vota în Ungaria, majoritar, în favoarea FIDESZ şi a Premierului ungar, Viktor Orban”, arată Tomac în debutul scrisorii.

Acesta solicită măsuri concrete la alegerile europarlamentare pentru împiedicarea unei eventuale fraude electorale.

”Vă cer public să luaţi măsurile care se impun pentru a evita riscul votului multiplu după următorul model: cetăţean român etnic maghiar votează la secţia la care este arondat, iar apoi merge la consulat sau chiar este transportat în ţara vecină pentru a da un vot care contează şi la europarlamentarele din Ungaria. Trebuie luate măsuri clare, pentru că nu există un sistem informatic comun România – Ungaria care să semnaleze automat un eventual vot multiplu. De notat faptul că, în România, s-ar vota pe baza cărţii de identitate, pe când, în Ungaria, s-ar vota pe baza paşaportului. Luând în considerare faptul că istoria ne-a arătat că prezenţa la alegerile europarlamentare este relativ scăzută prin comparaţie cu alte scrutinuri, această formă de fraudă electorală poate fi de natură să influenţeze decisiv rezultatul alegerilor din ambele ţări”, a mai scris Tomac în scrisoare.

Votul multiplu, pedepsit de legea românească

Potrivit acestuia, ”este important ca oamenii să fie informaţi că acest tip de vot multiplu se pedepseşte conform rigorilor legii româneşti, chiar dacă el este manifestat în două ţări distincte”.

”În felul acesta, se va îndeplini şi rolul de prevenire, pe lângă cel de control. Stimată doamnă premier, simplul fapt că partidul pe care îl reprezentaţi se află într-o alianţă cu UDMR, partid asumat ca fiind satelitul FIDESZ în România chiar prin declaraţiile preşedintelui său, Kelemen Hunor, nu înseamnă că nu trebuie să vegheaţi la derularea corectă a procesului electoral. Mai ales că România exercită în acest moment Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Permiţând acest soi de vot multiplu slăbim democraţia şi arătăm lumii că Guvernul PSD-ALDE nu împărtăşeşte valorile democratice ale Uniunii Europene”, a mai scris Tomac.

4 comentarii

  1. Administratorul stalinist diversionist afiseaza acest articol lipsit de bun simt dar unele comentarii cu privire la acesta refuza sa afiseze. Asta este egalitate de tratament in Romanica…….Cum va rasplateste PMP -ul ?.

  2. Tomac e Tolomac iar prostia radiaza din el. Cetatenii romani de etnie maghiara care au si cetatenia ungara pot vota in Rom. pt. europarlamentarii din Rom. iar in Ungaria pt. cei din Ungaria deoarece au tot dreptul si nu le poate impiedica/interzice nimeni. Acesta nu influenteaza cu nimic configuratia europarlamentarilor din Rom. trimisa de Statul roman. Acest aspect atinge doar Statul Ungar deoarece un numar masiv de cetateni din Rom. o sa voteze pt. europarlamentari trimisi de Ungaria. Ca urmare nu stiu Tolomacul ce vrea sa impiedice daca nu cumva drepturile democratice ale cetatenilor romani de etnie maghiara. Cetatenii romani de etnie maghiara nu vor vota in Ungaria sau la Consulatele din Rom. pt. europarlamentarii din Rom. chiar daca ar vrea deoarece nu exista formulare lista candidati romani in aceste locuri. Ca urmare Tolomacul face diversiune ieftina basesciana in scop electoral. E ridicol acest Tolomac prost si neinstruit. Asta este PMP-ul, un partid de prosti cu Basaul “tatuc” din spate caruia i s-a retras cetatenia moldoveneasca de mare dobitoc ce este !!!.

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS SCANDAL POLITIC

Elena Lasconi, scoasă de pe lista USR la europarlamentare

Președintele USR, Cătălin Drulă, anunță că i-a cerut Elenei Lasconi, desemnată în fruntea listei partidului pentru alegerile europarlamentare, ...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now