Image 1
Image 2

Situaţia parcărilor din municipiul Satu Mare dezbătută la Informaţia TV

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Modul în care Primăria municipiului Satu Mare oranizează şi administrează parcările de pe raza oraşului a reprezentat subiectul discuţiilor din cadrul emisiunii Audienţe în direct de la Informaţia Tv din data de 28 ianuarie.
Cristian Bozai, directorul general al Administraţiei Domeniului Public Satu Mare, a subliniat în platoul Informaţia Tv că numărul acestor parcări este de 2350 de locuri atât pe zona A cât şi pe zona B.
Printr-o intervenţie telefonică, Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare, a anunţat în exclusivitate că pe terenul fostului Teatru de Vară vor fi amenajate 200 de locuri de parcare.

 

Emisiunea Audienţe în direct  a fost urmărită şi de această dată de un număr impresionant de cetăţeni.     Tema abordată s-a concentrat pe organizarea parcărilor din municipiul Satu Mare, mai exact discuţiile s-au învârtit în jurul posibilităţii suplimentării acestora, tarife, amenzi. “Parcările din Satu Mare sunt împărţite. Avem în primul rând zona A, pe care o considerăm şi cea mai aglomerată, aici incluzându-se Piaţa Libertăţii, strada Horea, strada I.C. Brătianu şi zona de pe lângă Piaţa Numărul 1. Zona B se întinde în tot restul centrului, iar numărul total de locuri de parcare din ambele zone se ridică la 2350. Preţul pentru o oră în zona A este de 2 lei, iar pentru zona B cetăţenii pot să îşi facă abonament pe un an în valoare de 190 lei pentru persoane fizice şi 380 pentru persoane juridice“, a declarat Cristian Bozai, directorul general al ADP Satu Mare.
Conform unui sondaj demarat de informaţia-zilei.ro , a rezultat că 89% dintre sătmăreni sunt nemulţumiţi de organizarea parcărilor şi numărul locurilor disponibile, pe când doar 11% se arată mulţumiţi. Emisiunea Audienţe în direct de la Informaţia Tv a fost urmărită şi de Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare, care a dorit să intre în direct prin telefon. “Problema locurilor de parcare va fi rezolvată anul acesta. Primele 200 de locuri de parcare noi vor fi amenajate pe locaţia fostului Teatru de Vară, am fost în tratative cu biserica romano-catolică şi am ajuns la o înţelegere. Alte două parcări vor fi amenajate tot anul acesta, dar despre asta nu vom vorbi acum. Ideea este să transformăm centrul oraşului într-o zonă frumoasă în care maşinile să nu mai intre“, a declarat Dorel Coica.
Oamenii şi-au arătat nemulţumirile şi faţă de tarifele pe parcări în cartiere. Cristi Bozai este de părere că tariful nu este deloc mare, având în vedere că locul este rezervat pentru cetăţean 24 de ore din 24.

Avocatul Horia Ungur vine joi, 29 ianuarie, în studioul Informaţia TV de la ora 18.30. Vom discuta despre probleme referitoare la certuri între vecini, imposibilitatea intrării în posesie, erori judiciare şi multe altele. Aveţi posibilitatea să sunaţi în timpul emisiunii şi să îi adresaţi întrebări invitatului nostru la numărul de telefon 0261.767302.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with