Image 1
Image 2

Sindicaliştii sătmăreni din Educaţie au prezentat prefectului o listă de revendicări

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 27 februarie 2019, membrii biroului executiv al sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare au prezentat revendicările în cadrul Comisiei de dialog social, la sediul Prefecturii Satu Mare.

Din partea Prefecturii au fost prezenţi Darius Filip, prefect şi Tamas Alfater, subprefect, iar din partea sindicatului Ioan Drăgan, preşedinte, Sergiu Tâlvâc, Elena Coşarcă şi Marius Buteanu, vicepreşedinţi. Toţi reprezentanţii sindicatului purtau banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă faţă de situaţia actuală din învăţământ.

Desfăşurarea întâlnirii

După ce a prezentat echipa care îl însoţea, Ioan Drăgan a început prin a descrie dialogul la nivel naţional între conducerea Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” şi ministrul Educaţiei pe tema Acordului încheiat cu Guvernul României în data de 29 noiembrie 2018.
În continuare, liderul sindical a prezentat o sinteză a principalelor revendicări ale personalului din învăţământul preuniversitar. Enumerăm câteva dintre acestea: elaborarea pachetului legislativ pe educaţie – cu termen 31 martie (termen prea optimist, apreciază Ioan Drăgan); majorarea costului standard per preşcolar/elev – faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ.
Prefectul a insistat pe tema violenţelor din şcoli solicitând interlocutorilor soluţii. Reprezentanţii sindicatului au spus că numărul cazurilor de violenţă nu a crescut, doar că sunt mai intens mediatizate. Ei sunt de părere că părinţii ar putea avea un rol mai mare în reducerea numărului de violenţe în şcoli.
În final, prefectul a asigurat sindicatul de susţinere, memoriul depus şi revendicările prezentate vor fi transmise autorităţilor centrale inclusiv prin intermediul secretariatului tehnic al Comisiei de Dialog Social constituită la nivelul judeţului Satu Mare.

Federaţia “Spiru Haret” a pichetat sediul Ministerului Educaţiei

În seria de acţiuni de protest declanşate, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” a organizat, pe 27 februarie 2019, între orele 11 şi 13, un pichet de protest la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale. Agenţiile centrale de presă relatează că aproximativ 100 de sindicalişti au participat la pichetatare.
“Prin aceste acţiuni de protest vrem să atragem atenţia asupra situaţiei grave în care se află sistemul de învăţământ. Starea de nemulţumire din sistem a atins cote alarmante. Le cerem politicienilor, indiferent de partid, să înţeleagă că este nevoie de o schimbare urgentă. Societatea vrea calitate! Şi noi vrem! Nimeni, însă, nu vrea să vadă motivele pentru care nu se obţine calitatea. Legile nu sunt respectate sau sunt schimbate peste noapte, hotărârile judecătoreşti nu se pun în executare, iar drepturile angajaţilor din învăţământ sunt călcate în picioare. Cadrele didactice sunt obligate să lucreze şi cu 38 de elevi la clasă. Contabilii trebuie să transmită situaţiile noaptea, pentru că ziua platformele sunt blocate, iar angajaţii din unităţile de învăţământ sunt puşi să completeze mii de hârtii inutile, de care nimeni nu ţine cont”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE “Spiru Haret”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with