Image 1
Image 2

Greviştii de la Electrolux, susținuți de filiale Cartel Alfa din toată țara

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 6 martie, a fost o nouă zi de grevă la fabrica Electrolux din Satu Mare. Greviștilor li s-au alăturat lideri de sindicat din mai multe județe. Sătmărenii primesc tot mai multe adeziuni de la filiale Cartel Alfa din toată țara.


Sindicaliştii s-au grupat pe acelaşi platou din faţa fabricii, unde liderii le-au comunicat probleme de interes pentru ei, cum ar fi noutăţile, prezenţa greviştilor şi măsuri organizatorice pe care le preconizează în viitor.

Liderii de sindicat sătmăreni au trimis o scrisoare către conducerea Electrolux din Suedia. Redăm mai jos textul scrisorii.

Către preşedintele Companiei Electrolux

Domnule preşedinte Jonas Samuelson,

Muncitorii din România ai companiei pe care o conduceţi cu succes cred că dvs şi alţi membri ai board-ului de conducere nu ştiţi cum se comportă conducerea din România cu ei, pentru că altfel nu aţi lăsa ca lucrurile să se desfăşoare în acest fel.
Negocierile pentru salarii pe 2019 au început cu o cerere de creştere a salariilor muncitorilor în aşa fel încât aceştia să aibă un venit decent. Deşi am scăzut cererea la un minim care nu ne mai asigură un venit decent, dar ne-ar asigura un venit minim de supravieţuire, am fost refuzaţi şi ignoraţi în toate încercările de dialog. Vorbim de o cerere din partea muncitorilor de creştere cu 40 de cenţi pe oră sau aproximativ 3 euro pe zi, la care actuala noastră conducere a venit acum 2 luni cu oferta de 11 cenţi pe oră, ceea ce înseamnă mai puţin de un euro pe zi, la care se adaugă un euro pe zi pentru un bonus de prezenţă, periculos prin faptul că te obligă într-un fel să vii bolnav la lucru.De atunci şi până acuma, ei, conducerea nu a venit cu nicio altă ofertă. Mai mult, îşi dau propriii angajaţi în judecată pentru orice faptă care îi duc pe calea conflictului, prin care aceştia încearcă să îi forţeze să vină la masa dialogului, iar în timpul grevei, începută ieri, ne-au scos în stradă în condiţii meteo de iarnă care nu asigură sănătatea şi securitatea angajaţilor, deşi legislaţia le permitea ca, în acord cu sindicatul, să găsească locuri încălzite în fabrică, care să nu interfereze cu cei care lucrează în continuare.
Muncitorii sunt foarte supăraţi de modul în care sunt trataţi de mulţi ani de zile de actuala conducere a societăţii, fără a fi respectaţi ca oameni, fără a fi ascultaţi, fără a fi informaţi şi fără a fi trataţi corect şi obiectiv în relaţiile de serviciu cu superiorii.
Vă rugăm să trimiteţi pe cineva în România, să aibă un dialog corect cu muncitorii şi cu reprezentanţii acestora, pentru că ei nu-şi doresc această grevă, ea pornind doar din cauza actualei conduceri care nu vrea să stea de vorbă corect cu noi şi care ne-a împins în această acţiune în care toată lumea pierde. Pentru un euro pe zi, aceasta fiind aproximativ diferenţa dintre cererea finală a muncitorilor şi oferta iniţială şi nemodificată a conducerii din ultimele 3 luni de zile.
Cu respect, în numele muncitorilor de la Electrolux România,
Preşedinte de sindicat Faur Sorin

1 comentariu

  1. Daca aceasta greva este pe bune si nu una artificiala ar trebui sa aveti in vedere ca salariul minim din Rom. este la acelasi nivel cu cel din Ungaria, iar daca fortati nota de plata sa nu patiti la fel ca si cei din Arad si Timisoara unde doua firme straine si-a mutat productia pe teritoriul Ungariei ! lasand sute de angajati cu ochii in soare si pe mai departe in plata Domnului !. Ca urmare aveti grija ce faceti ca s-ar putea ca si Electrolux sa se mute in Ungaria unde va beneficia cu siguranta de conditii mai avantajoase.

Lasă un răspuns

Connect with