Image 1
Image 2

Şi totuşi, Karda mai rămâne la Olimpia

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ca “team manager” cu un salariu lunar de 9.800 lei

Trebuie să recunoaştem că în numărul de vineri al ziarului am furnizat o informaţie parţial eronată când am scris despre noul staff al Olimpiei, despre Attila Karda. Dar eroarea nu vine de la noi ci de la cei în drept, cei care ne-au furnizat anumite informaţii după deciziile luate joi în Consiliul Local şi în şedinţa conducerii Olimpiei.

Revenind la Attila Karda, adevărat, el nu mai este preşedinte al Olimpiei, al Consliului director, organism care conduce clubul. Dar, totuşi, în mod cu totul surprizător, de undeva, de la naftalină probabil, vineri s-a ivit un act prin care se arată că Attila Karda deţine postul de “team manager” al Olimpiei!? O funcţie care nu există în organigrama clubului dar cu care, în condiţii cel puţin ciudate, s-a procopsit domnul Karda.

Acum nu că am avea ceva cu domnul Karda. Dar să-l schimbi din funcţia de preşedinte pentru că nu s-a dovedit a fi un bun manager şi să-l investeşti ca “team manager” ni se pare o mare greşeală.

Care ar fi atribuţiile unui team manager în cadrul clubului Olimpia nu prea ştim. Dar, în condiţiile în care Olimpia are doi antrenori, un preşedinte, un director sportiv, un organizator de competiţii, plus alţi câţiva angajaţi cu atribuţii neprecizate, dar care încasează un salariu bunicel, nu pricepem ce ar putea face un team manager. Mai ales că Olimpia este un club de Liga 2 cu multe datorii, cu probleme serioase de natură financiară. Şi să plăteşti în acest condiţii încă un salariu, plus dările către stat, pare a fi o risipă inutilă. Bani aruncaţi pe fereastră.
Apropo de salariu. Domnul Karda în calitate de “team manager” are un salariu lunar uriaş – 9.800 lei – de neconceput pentru un club modest de L2. Club finanţat, să nu uităm acest lucru, din banii contribuabililor. Iar salariul a fost fixat în luna martie a acestui an?!

PS: Pe surse am aflat că, totuşi, în cursul săptămânii viitoare, Attila Karda îşi va pierde şi funcţia de team manager.

5 comentarii

  1. nesimtitul naibii! impreunca cu primaria si toti din conducere! nu-i nicio probema ca in calitate de contribuabil eu sesizez curtea de conturi si toate organele sa vedem cum e posibil asa ceva. Din banii mei nu primeste el 100 de milioane salariu. stadionul pica pe noi si pacaliciul asta are 98 de milioane?

Lasă un răspuns

Connect with