Asculta acest articolEntuziasmul a cuprins întreaga naţiune după vizita considerată istorică a premierului chinez Li Keqiang la Bucureşti. S-au avansat sume uriaşe care urmează să le investească China în România, cuprinse undeva între 8 şi 10 miliarde. Victor Ponta zice că minunea nu se va întâmpla într-o săptămână sau într-o lună. Protocoalele semnate vor începe să se concretizeze în contracte ferme începând din 2014. Ne grăbim însă să spunem: şi dacă nu iese nimic? Dacă totul va fi doar o dâră de fum ieşită în urma unei vizite ocazionate de summitul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est? Doamne fereşte! USL, şi în special PSD, va primi o lovitură cum nici prin vis nu le trece. Alegerile prezidenţiale din toamna anului viitor, apoi alegerile parlamentare din 2016 vor purta fie stigmatul unor promisiuni neonorate, fie aura unei victorii cu totul neaşteptate.
României i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Este drept că o mână de chinez. Dacă ţara cu două sisteme, cu o conducere comunistă şi cu economie capitalistă, a ajuns la concluzia că România este poarta sa de intrare în Europa, avem speranţa că vom scăpa de perioada de tranziţie. Şi vom scăpa cu bine. |ara noastră ar putea deveni o zonă concurenţială, în cel mai bun sens al cuvântului, între capitalul vestic şi estic. Dar nu cred că avem noi norocul acesta. În cel mai bun caz vor veni într-adevăr banii chinezilor, concomitent cu accesarea fondurilor europene. Acestea nu sunt tocmai mici, ridicându-se spre 40 de miliarde de euro. În cel mai rău caz, chinezii vor investi în România, dar cu ţârâita, făcând doar act de prezenţă în această zonă a lumii. Mai mult de atât, accesarea fondurilor europene s-ar putea să fie la fel de înceată ca până acum. În acest tablou sumbru situaţia se va înrăutăţi din cauza luptelor politice interne. Să sperăm că nu vom ajunge aici.
Deocamdată trebuie să dăm crezare promisiunilor. Până şi Traian Băsescu a lăsat supărarea la o parte şi s-a arătat încrezător în viitorul schiţat de acordurile semnate între Guvernul Ponta şi Guvernul de la Beijing. După primele momente de rezervă şi chiar de dispreţ faţă de posibilele acorduri cu China, preşedintele şi-a mai îndulcit tonul. Nu riscă să se pună de-a curmezişul unor potenţiale realizări de excepţie. Dar ca să nu rămână mai prejos de Victor Ponta, cel care culege toţi laurii, preşedintele a lansat propia lui provocare: reîntregirea ţării. Despre unirea cu Basarabia nu s-a mai vorbit de peste 20 de ani, de la dezmembrarea URSS. Atunci ar fi fost un moment potrivit, însă Ion Iliescu avea altă proiecţie despre viitor. El vedea mai degrabă un parteneriat cu Rusia. Norocul nostru este că nu s-a semnat, altfel intram probabil în zona de influenţă a Federaţiei Ruse. Sub presiunea societăţii civile, a partidelor democratice, România şi-a întors faţa spre democraţiile occidentale.
Poate că evenimentele de azi, deciziile politice adoptate, sunt comparabile cu momentul de după revoluţia din 1989. Guvernul român trebuie să dea dovadă de abilitate diplomatică ieşită din comun pentru a împăca toate tendinţele. Ne aflăm la marginea imperiilor, tampon între UE şi Rusia, mai nou poartă de intrare a capitalului chinez în Europa. Cu un preşedinte şi un prim ministru care trag în direcţii diferite s-ar putea să ratăm toate şansele. I-am putea supăra pe toţi, pe americanii care au instalat sistemul anti-rachetă la Deveselu, pe chinezii care vor investi în centrale termo-nucleare, pe ruşii care nu admit să piardă din zona lor de influenţă Republica Moldova şi nu în ultimul rând s-ar putea supăra Comisia Europeană pe noi din cauza prieteniei noastre cu China. Suntem la o răscruce de drumuri. Spre ce ne vom îndrepta?
