Asculta acest articolAparent doar PSD și ALDE trec drept partidele pentru care viitorul nu se arată prea roz. Partidul lui Tăriceanu nu a reușit să treacă pragul la europarlamentare, iar PSD a obținut cel mai slab rezultat de când există.
La o mai atentă analiză toate partidele au motive de îngrijorare. Practic nu există un partid care să se poată declara pe deplin mulțumit de rezultatele obținute la ultimele alegeri în care a fost implicat.
Dacă USR-PLUS s-au putut lăuda cu rezultatele de la europarlamentare, prezidențialele din toamnă nu au confirmat succesul din luna mai.
PNL a obținut un scor bunicel la europarlamentare, dar nu fantastic. Abia proasta prestație a celorlalte partide a făcut ca rezultatul obținut de Klaus Iohannis să pară ieșit din comun. Dacă PSD și ALDE, dar și Pro România, aveau un candidat comun, altul decât jalnica Viorica Dăncilă, situația pe scena politică era diferită. Probabil că Iohannis ar fi câștigat un al doilea mandat, dar nu la același scor.
În consecință, după prezidențiale nu ar fi căzut guvernul PSD, alianțele electorale pentru prezidențiale permițând formarea unei majorități parlamentare de stânga, respectiv din PSD, ALDE și Pro România.
Lucrurile s-au desfășurat altfel, rezultatul fiind un președinte de dreapta și un guvern de dreapta. Klaus Iohannis și-a asigurat încă un mandat de cinci ani, dar PNL stă într-un echilibru fragil. Nu a reușit să-și asigure o majoritate confortabilă, dar nu reușește nici să forțeze organizarea alegerilor anticipate. Ludovic Orban conduce un guvern minoritar, fără să aibă susținerea unui partid, așa cum a fost cazul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu care se putea baza sută la sută pe susținerea PSD. Drept urmare și-a putut duce mandatul până la capăt, întins din 2004 până în 2008.
Dorința PNL este să nu aibă un mandat de un an de zile. S-a ajuns într-o situație paradoxală, ca guvernul în funcție să-și dorească să cadă, scopul fiind declanșarea alegerilor anticipate.
În mod normal, opoziția ar trebui să-și dorească să ajungă la guvernare. Iată că opoziția actuală nu-și dorește acest lucru. De aici rezultă criza politică, încă nedeclarată ca atare.
PNL este partidul care cu un ochi râde, cu altul plânge. A dărâmat guvernul PSD, dar odată ajuns la guvernare nu se poate lăuda cu o victorie. Nici nu consideră guvernarea o victorie, ci o povară. Guvernul PNL este constrâns să onoreze promisiunile populiste ale fostului guvern PSD. Din considerente electorale nu are curajul să ia măsuri radicale, conforme cu posibilitățile economiei. Așadar, va majora salariile bugetarilor și pensiile sperând că va obține voturile destinate PSD-ului.
PNL nu are siguranța că va câștiga alegerile parlamentare dacă se vor organiza la timp, în toamnă. În schimb, speră că va câștiga mai multe mandate de primari la alegerile locale. Nici aici nu este ferm hotărât dacă să susțină alegerea primarilor în două tururi sau să le lase într-un singur tur.
Nu s-ar putea spune că PNL este un partid care se simte foarte confortabil. Greul abia de acum începe.
După succesul de la europarlamentare USR a pornit cu un entuziasm care i-a permis să aibă candidat propriu la prezidențiale, având ambiția să-l bată pe președintele Iohannis. Rezultatul relativ slab obținut de Dan Barna a dezumflat alianța USR-PLUS, însă nu într-atât încât să se așeze în umbra PNL. Vrea să-și ia revanșa la locale forțând PNL-ul să decidă alegerea primarilor din două tururi.
Sunt doar câteva elemente care demonstrează că, în fapt, și câștigătorii aparenți, PNL și USR-PLUS, sunt în criză, la fel ca PSD și ALDE, alături de ele afându-se și Pro România.
Pentru prima oară după 30 de ani toate formațiunile politice pornesc în campaniile electorale de la punctul zero, având șanse relativ egale de a pierde sau de a câștiga.
