Sfinţii Martiri din Tomis

Asculta acest articol

În ţinutul de la gurile Dunării, Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos a fost propovăduită chiar în primul veac al creştinismului. O tradiţie foarte răspândită afirmă că Sf. Apostol Andrei a trecut şi a predicat pe pământul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră, adică în Dobrogea de astăzi.

Însemnări scrise şi descoperiri arheologice arată că în oraşul Tomis (actuala Constanţa) s-a format un centru puternic de viaţă religioasă creştină, cu o ierarhie cunoscută şi respectată în toată creştinătatea, cu Episcopi şi teologi care au luat parte la diferite Sinoade ecumenice, cu lăcaşuri de cult spaţioase şi trainic construite.

Asemenea tuturor comunităţilor creştine înfloritoare, şi comunitatea creştină de pe ambele părţi ale Dunării numără printre primii săi membri mulţi martiri, care au dat mărturia tăcută şi rodnică a sângelui vărsat pentru Cristos şi pentru credinţă. Numele lor se află consemnate în Martirologiul siriac, în Martirologiul hieronymian şi în deosebi în Sinaxarele constantinopolitane, dar cei mai mulţi au rămas necunoscuţi, datorită vitregiilor timpului care au distrus sau au îngropat sub pământ istoria suferinţelor şi sfârşitului lor glorios.

Martirii cunoscuţi din actele amintite dovedesc existenţa unei comunităţi creştine bine închegată, cu slujitori ai altarului: Episcopi, preoţi, diaconi, cântăreţi, cu credincioşi de diferite vârste şi profesiuni, provenind din rândurile militarilor, negustorilor, sclavilor veniţi din părţile Asiei Mici, Greciei, Iliriei, din Roma, precum şi băştinaşi care au îmbrăţişat noua religie, vestitoare a mântuirii tuturor oamenilor prin Cristos.

Toţi aceştia au trecut prin valurile persecuţiilor ordonate de împăraţii romani, îndeosebi de Diocleţian, în jurul anului 300, şi de Licinius mai târziu. Anul 369 a văzut începutul persecuţiilor sângeroase din partea goţilor lui Atanaric, în timpul cărora a fost martirizat Sfântul Sava Gotul, prin înecare în apele Buzăului, în ziua de 2 aprilie 379.

Comemorarea ce se face la 3 octombrie se referă însă la martirii din oraşul Tomis, fiind corespunzătoare cu sărbătorirea primilor martiri din oraşul Roma, de la 30 iunie; prin această comemorare se aduce prinosul de cinstire şi recunoştinţă tuturor acelora care prin sângele lor dăruit lui Cristos au sfinţit începuturile creştine pe pământul românesc. Numele celor mai mulţi ne sunt necunoscute. Dintre cei menţionaţi în diferite acte martirice, amintim pe următorii: Sfântul Efrem, Episcop de Tomis, martirizat pe 7 martie probabil în jurul anului 300.

Sfântul martir Marcelin, ostaş în armata romană, deoarece a refuzat să aducă jertfă zeilor, conform poruncii împăratului Licinius, care încerca să reinstaureze cultul păgân în imperiu, a fost crunt bătut şi apoi aruncat în mare, în ziua de 3 ianuarie, prin anii 320-330. Fraţii lui Marcelin, Argeu şi Narcis, veniţi să-l vadă pe fratele lor, au fost decapitaţi în aceeaşi zi.

Sinaxarele Bisericii din Constantinopol amintesc la 13 septembrie pe Sfinţii martiri Macrobiu şi Gordian, arşi de vii prin anii 320-323; aceştia erau originari din Asia Mică, dar odată cu ei au fost ucişi şi numeroşi localnici, între care Heli, Lucian şi Zotic; tot la 13 septembrie se aminteşte şi Sfântul martir Valerian, prieten al lui Macrobiu şi Gordian; el a murit de durere la mormântul prietenilor săi.

Deşi cunoaştem atât de puţine amănunte în legătură cu sfinţii martiri ai începuturilor creştinismului în părţile noastre, le datorăm toată recunoştinţa şi veneraţia, şi avem deosebita încredere în mijlocirea lor puternică, deoarece prin jertfa lor confirmă cuvintele Apostolului neamurilor: “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?… În toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” (Rom. 8, 55, 37).

(Vieţile Sfinţilor)