Sfinţii Cosma şi Damian (sec. IV)

Asculta acest articol

Ceea ce se ştie despre viaţa şi moartea Sfinţilor Cosma şi Damian este în mare parte rezultatul unor adăugiri succesive, ce nu pot fi susţinute cu documente istorice.

Dar este sigur că, încă din cele mai vechi timpuri li s-a acordat o cinstire deosebită; numele lor au fost introduse în Canonul Roman, şi astfel, erau amintiţi zilnic la fiecare sfântă Liturghie. De asemenea, se consideră foarte probabil că au suferit martiriul în localitatea Cyr din Siria, în timpul persecuţiei lui Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea.

Data de 27 septembrie, propusă de Martirologiul Roman pentru comemorarea lor, corespunde zilei în care a fost sfinţită bazilica ridicată de papa Felix al IV-lea (526-530) în forul roman şi închinată cinstirii sfinţilor fraţi Cosma şi Damian. Noul calendar a fixat comemorarea la data de 26 septembrie, rezervând ziua de 27 pentru comemorarea Sfântului Vincenţiu de Paul, devenită obligatorie.

Conform datelor transmise de-a lungul veacurilor, Cosma şi Damian erau doi fraţi medici veniţi din Arabia în oraşul Cyr; aici s-au dedicat îngrijirii bolnavilor, atât a oamenilor, cât şi a animalelor. Spre deosebire de alţi medici, ei, urmând sfatul evanghelic: “În dar aţi primit, în dar să daţi”, nu voiau să primească nici un fel de recompensă şi, pentru acest motiv, au fost numiţi “Sfinţii medici fără de arginţi” – “Anargyres”. ţ

O singură dată, însă, Damian, încălcând hotărârea pe care şi-o luaseră amândoi fraţii, a primit o sumă de bani de la o femeie nobilă, Paladia, care în numele lui Cristos, l-a rugat să accepte darul ei. Fratele lui, Cosma, s-a mâniat atât de tare, încât a declarat că nu vrea să mai lucreze împreună. După ce Damian i-a arătat motivele pentru care a făcut acel gest, şi anume, ca să nu umilească şi să nu întristeze nobila doamnă care 1-a rugat în numele lui Cristos, ei s-au împăcat şi au continuat munca lor.

Guvernatorul Lysis, aflând că sunt creştini şi îi atrag pe foarte mulţi la noua credinţă, i-a chemat în faţa tribunalului şi le-a cerut să aducă jertfă zeilor Imperiului. Deoarece au refuzat cu hotărâre, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi prin tăierea capului; trupurile lor, aduse în oraş de către creştini, au fost înmormântate cu cinstirea cuvenită.

La aceste fapte concrete, legenda adaugă unele amănunte simbolice: mai întâi au fost condamnaţi la moarte prin aruncare de pietre, dar pietrele aruncate spre ei se întorceau cu putere în capul călăilor; s-a hotărât apoi să fie străpunşi cu săgeţile a patru călăreţi, dar şi acestea s-au întors împotriva celor care le sloboziseră şi a multora dintre păgânii ce participau la tristul spectacol. În cele din urmă, au fost siliţi să folosească sabia pentru a le tăia capul, “onoare” rezervată numai cetăţenilor romani; în felul acesta, cei doi fraţi au dat mărturie de credinţă şi iubire faţă de Cristos.

După trei veacuri de la moartea lor, împăratul Iustinian, fiind foarte grav bolnav, s-a rugat lui Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor Cosma şi Damian şi a fost vindecat. Drept recunoştinţă, a mărit şi a fortificat oraşul Cyr, unde erau ei înmormântaţi, a reparat biserica dedicată lor în Constantinopol şi a construit din temelii o altă biserică mult mai mare şi mai frumoasă. Aceste fapte au dus la răspândirea cultului pentru sfinţii Cosma şi Damian, “Doctorii fără de arginţi”.

Prenumele Cosma (Cozma) a fost folosit de greci şi romani sub diferite forme, toate având la origine cuvântul grec cosmos, cu cele două înţelesuri: “ordine” a universului – înţeles prezent în familia de cuvinte referitoare la cosmologie, şi: “ornament, podoabă” – înţeles de la care provine familia de cuvinte privind cosmetica.

Creştinătatea a preluat acest nume, deoarece el sugerează ideea de ordine şi frumuseţe a lumii noi, create prin Răscumpărare; în limba română, s-au folosit formele: Cosmache, Cosmat, Cozman, Cozmiţă, Cuzmiţă, Cuzmin; mai recent, se recurge tot mai frecvent la numele personal Cosmin.

La baza numelui Damian se află particula indo-europeană foarte veche do, de la care s-a format cuvântul domus = casă, şi damao = a domestici, a îmblânzi; pornind de la aceste elemente de bază, cuvântul Damian poate fi înţeles ca “îmblânzitor, liniştitor al forţelor duşmănoase”, între care bolile deţin un loc de frunte, sau, prin extensiune, “om care potoleşte spiritele”, pentru păstrarea liniştii şi a păcii în casă.

Supranumele Sfinţilor Cosma şi Damian, “Sfinţii doctori fără de arginţi”, “Anargyres”, rostit în greceşte la slujbele bisericeşti, a dat ocazie la apariţia numelui Arghir, cu variantele: Arghirie, Arhirie, Arghira, Arhira şi cu diminutivele: Ghire, Ghirea, Ghirca, Ghiuţa.

Toate aceste nume personale provin din cuvântul grecesc argyros = argint, ban de argint, şi îi atribuie celui care le poartă una dintre calităţile argintului: culoarea, sunetul, puritatea, valoarea; pentru omul credincios, aceste nume sunt nedespărţite de amintirea “Sfinţilor doctori fără de arginţi”.

(Vieţile Sfinţilor)