Sfinţii Ciprian şi Iustina (+ 304)

Asculta acest articol

Viaţa Sfinţilor Ciprian şi Iustina este una impresionantă şi oferă o bună lecţie celor care se numesc astăzi creştini dar apelează la vrăjitori şi la farmece. Un astfel de vrăjitor a fost Ciprian, de loc din Cartagina, care a devenit vestit în toată Antiohia ca un mare filosof şi vrăjitor. El a deprins de la învăţători pricepuţi această lucrare, având putere asupra elementelor naturii şi putând face cu uşurinţă rău oamenilor.

Din viaţa lui aflăm că a călătorit mult, chiar şi până în Egipt, peste tot căutând să stăpânească tot mai bine vrăjitoria. Astfel, pe la 30 de ani, Ciprian devenise un mare prieten şi o slugă credincioasă a stăpânitorului iadului. El însuşi mărturisea mai apoi despre aceea perioadă: “Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat şi am grăit cu dânsul şi cu aceia care sunt la dânsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea.”

În Antiohia, el a devenit rapid faimos şi mulţi apelau la vrăjile lui. Printre aceştia s-a aflat şi unul pe numele său Aglaid, fiu de părinţi bogaţi, trăind în necurăţie după nebunia lumii. Acesta pusese ochii pe frumoasa Iustina. Tânără provenea dintr-o familie păgână la început. Ea auzise într-una din zile pe un diacon venit să vestească despre Mântuitorul nostru Isus Cristos, iar cuvântul diaconului a căzut pe pământ bun în inima Iustinei. Zi după zi, cuvântul a început să lucreze în ea, Iustina începând să meargă, în taină, la biserică, pentru a asculta despre Fiul lui Dumnezeu.

Iustina şi-a condus şi părinţii spre convertire, astfel că într-un târziu, tatăl a luat-o pe soţie şi pe fiica sa, şi, mergând la Episcopul Optat, l-a rugat să îi înveţe credinţa lui Cristos şi să îi boteze. Iustina s-a dedicat Domnului, slujindu-i în curăţie, post şi rugăciune. Frumuseţea ei era nu numai sufletească ci şi trupească, astfel că tânărul Aglaid, minunat de chipul ei, s-a hotărât că o vrea pentru el. La cererea tânărului, Iustina a răspuns: “Am pe Mirele meu Cristos căruia Îi slujesc şi curăţia mea îmi păstrez. Acela şi sufletul şi trupul meu îmi păzeşte de toată necurăţia”.

Aglaid nu a renunţat şi şi-a pus în gând să o răpească. Împreună cu alţi tineri, a prins-o pe drumul spre biserică şi a dorit să fugă cu ea. Dar Iustina a început să strige iar vecinii au ieşit din case şi au salvat-o. Ruşinat, Aglaid nu a găsit altă cale de a o avea pe Iustina decât să apeleze la vestitul vrăjitor Ciprian.

Rugămintea i-a fost ascultată, Ciprian spunându-i plin de sine: “Eu voi face ca această fecioară singură să căute dragostea ta şi te va dori pe tine mai mult decât tu pe ea. Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăţi, ziduri am surpat, case am despărţit, vărsări de sânge şi ucideri de tată am făcut; învrăjbiri şi mânie mare între fraţi şi între soţi am pus, iar pe alţii, care întru pocăinţă şi întru lepădarea de toate veniseră, iarăşi i-am întors la cele dintâi lucruri rele şi pe mulţi din cei ce petreceau în curăţie, i-am aruncat în desfrânare. Deci, oare nu pot eu ca pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec?”

Ciprian i-a dat o licoare şi i-a spus să stropească cu ea casa Iustinei, ceea ce Aglaid a şi făcut. Întoarsă acasă, Iustina a simţit cum în trupul ei curat încep a clocoti poftele trupeşti. Cu rugăciunea, ea a biruit poftele, iar diavolul a fugit neputincios. Întors la Ciprian, diavolul i-a spus: “Am văzut pe ea un semn de care m-am înfricoşat, şi din această cauză nu am putut ca să o biruiesc”.

Ciprian a trimis un alt diavol, dar tot fără succes: Iustina era acum pregătită, şi postul şi rugăciunea au ajutat-o să biruie răul. Ciprian a trimis atunci o căpetenie a diavolilor, care i s-a arătat Iustinei sub chip de om. Dar după vorbă Iustina l-a recunoscut şi-a ajuns să îşi facă semnul crucii, iar diavolul s-a făcut fum.

Ciprian s-a minunat: “Nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruieşti, fiind diavol puternic şi iscusit mai mult ca alţii în acest lucru? Spuneţi-mi mie: cu ce fel de arme vi se împotriveşte vouă şi cum puterea voastră cea tare neputincioasă o face?” Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, deşi nevrând, a mărturisit: “Nu putem, a zis el, să privim spre semnul crucii, ci fugim de dânsul, căci ne arde precum focul şi ne goneşte departe”.

Ciprian s-a supărat tare pe diavol, iar acesta, pentru a-l îmbuna, s-a dus luând înfăţişarea Iustinei la Aglaid. Bucuros că dorinţa i-a fost îndeplinită, şi plin de poftele cele trupeşti, Aglaid a sărit să sărute vedenia, spunând: “Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina.” Cum i-a spus însă numele, diavolul a dispărut, căci nici pomenirea numelui ei nu putea suporta.

Înfuriat, Ciprian şi-a aruncat întreg arsenalul de vrăji, lovind-o pe Iustina asemenea ca pe Sfântul Iov. Întreaga cetate a ajuns să sufere de pe urma vrăjilor, unii dintre locuitori cerându-i Iustinei să se mărite cu Aglaid pentru a pune astfel capăt suferinţelor lor. Iustina a refuzat iar rugăciunea ei a biruit vrăjile lui Ciprian. Poporul s-a întors atunci împotriva lui Ciprian, dând mărire lui Dumnezeu. Astfel a început sfârşitul necredinţei lui Ciprian.

Înţelegând limitele puterii diavoleşti, Ciprian s-a lepădat de cele rele: “Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Cristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Cristos va veni asupra ta? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultându-te pe tine şi crezând în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mântuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi potrivnic şi urâtor a toată lumea!”

Diavolul a sărit să îl ucidă, dar Ciprian şi-a amintit de armele Iustinei şi, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, a zis: “Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!” Ciprian a alergat apoi la Episcopul Antim şi a cerut să fie botezat. Episcopul, văzându-i sinceritatea, l-a învăţat credinţa cea adevărată şi l-a primit la Botez. După un an, Ciprian era deja preot, iar mai apoi a ajuns Episcop, bine păstorind turma lui Cristos. Iustina a fost făcută diaconiţă, şi a primit spre conducere o mănăstire de fecioare.

Viaţa lor, întoarsă cu totul spre Dumnezeu, nu a plăcut însă diavolului. Acesta l-a întărâtat împotriva lor pe stăpânitorul locului, Evtolmie, care i-a adus la el şi i-a acuzat că nu dau cult idolilor. El era uluit mai ales de Ciprian, pe care îl ştia de când era vrăjitor vestit. Ciprian şi Iustina au mărturisit viaţa lor în faţa judecătorului şi prin viaţa lor pe Dumnezeu.

Furios că nu renunţă la Cristos, Evtolmie a poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Între timp ei au fost îmbiaţi repetat să aducă cult idolilor. Refuzul lor ferm avea să fie plătit în final cu moartea. Trupurile lor neînsufleţie au ajuns mai apoi la Roma, la mormântul lor petrecându-se multe minuni.

(Vieţile Sfinţilor)