Asculta acest articol
Pentru informarea tuturor cetăţenilor, consumatorilor care vor participa şi vor dori să consume produse şi specialităţi, cu ocazia “Festivalului racilor şi al fructelor de mare“, deschis în această perioadă în municipiul Satu Mare, D.S.V.S.A. Satu Mare, vă prezintă câteva date despre “Fructele de mare”.
Aceste produse sunt excelente proaspete, deşi nouă ne sunt la îndemână cel mai des cele congelate, ori proaspăt decongelate şi puse în galantare pe pat de gheaţă. Cel mai bine este să fie cumpărate congelate. Se pot păstra în congelator perioade destul de lungi, săptămâni sau chiar luni. Decongelarea lor trebuie să se facă lent, în frigider, timp de 12-24 de ore, iar înainte de a fi gătite cel mai bine este să fie ţinute 1 oră la temperatura camerei.
Dacă totuşi cumpăraţi fructe de mare „proaspete”, fiţi atenţi la câteva detalii: mirosul lor nu trebuie să fie puternic, cu iz de peşte sau de amoniac, ci proaspăt, uşor sărat, ca apa mării; corpul lor nu trebuie să fie mucilaginos, pătat, mat, moale, rupt, spart; scoicile trebuie să fie închise (cele deschise sunt deja moarte); ochii crustaceelor trebuie să fie proeminenţi şi lucioşi. O caracteristică aproape generală a fructelor de mare este timpul scurt de gătit. De obicei acesta nu trebuie să depăşească 3-4 minute, uneori ceva mai mult dacă dimensiunea lor este mai mare. Supra-tratarea termică le face carnea tare şi cauciucată. Calmarii, sepiile şi caracatiţele sunt, într-un fel, o excepţie de la această regulă. În general, când calculaţi cantitatea de fructe de mare necesară unei mese, socotiţi că o porţie medie (carne fără cochilie) este de circa 150g în crud – veţi obţine, după gătire, circa 100g preparat gătit. Caracatiţa scade la gătit mai mult, aşa că în cazul ei socotiţi minim 200g.
Calmarii Se gătesc de obicei fripţi, sau prăjiţi la foc iute timp de 3-4 minute, ori înăbuşiţi sau fierţi în lichid, timp de peste 20-30 de minute, în funcţie de dimensiunea bucăţilor. Cu cât bucăţile sunt mai mici (inele sau tentacule tocate), cu atât timpii de gătit sunt mai scurţi. Sunt foarte gustoşi oricum şi au gust diferit după felul în care sunt gătiţi: gătiţi rapid sunt fraged-crocanţi-elastici, cu gust pregnant natural, gătiţi îndelung în sos sunt foarte fragezi şi au un gust ceva mai complex, căci se adaugă şi cel al sosului în care sunt gătiţi.
Homarii Sunt crustacee decapode, asemănători cu racii, care au o lungime de 30-50 cm. Este considerat un rege al crustaceelor, căci este cel mai mare şi cu carnea cea mai fină, albă şi fermă, cu un gust dulce, foarte deosebit. Preparatele cu homari sunt scumpe, rafinate şi fac fala bucătăriilor din întreaga lume. Cele mai cunoscute preparate sunt homar a la bordelaise, gătit cu sos de vin alb.
Langustine Sunt crustacee cu cleşti, de talie mică. Sunt numite şi scampi, homari norvegieni, kaisergranat, sau creveţi Dublin Bay, langustinele arată ca un homar în miniatură, de culoare roz-pală. Deşi seamănă cu homarii, langustinele se gătesc precum creveţii, acesta fiind şi motivul pentru care sunt denumite creveţi Dublin Bay. Se comercializează atât proaspete cât şi, mai ales, congelate. Odată capturate, carnea lor se deteriorează rapid, aşa că, cel mai adesea se gătesc şi se congelează direct pe mare, după care sunt vândute congelate.
Scoici Este un nume generic dat moluştelor cu corpul adăpostit într-o cochilie bivalvă. Există şi scoici de apă dulce comestibile, în râuri şi lacuri, dar în meniurile restaurantelor se regăsesc preponderent scoicile marine. Aceste moluşte se găsesc în mii de forme şi dimensiuni, de la minusculele scoici Venus, până la specimene gigantice. Carnea celor mai multe scoici are o textură fermă şi un gust dulce. Scoicile se pot consuma crude, dar numai dacă sunt cumpărate din sursă sigură. Conţin mari cantităţi de fosfor, important pentru sănătatea oaselor şi dinţilor, şi cantităţi importante de fier.
Din categoria scoicilor fac parte şi midiile, scoicile Saint-Jacques şi stridiile.
Midii
Sunt, probabil, cele mai comune şi mai cunoscute dintre scoici, căci se găsesc în toate zonele de coastă ale tuturor mărilor şi oceanelor lumii.
Cochiliile lor, frumos colorate, ascund o carne dulce şi suculentă, de culoare portocalie. Cea mai simplă cale de a prepara midii este să fie gătie în aburi. Păstraţi-le sucul delicios, aflat în cochilii, pentru supe şi sosuri. Se consumă, mai ales în combinaţie cu cartofi prăjiţi. Se gătesc, mai rar singure, mai des în combinaţie cu alte fructe de mare.
Stridii Există peste 100 de specii de stridii, îndeobşte cultivate. Denumirile lor comerciale arată cel mai adesea şi locul de provenienţă (există stridii americane, portugheze, europene, australiene, japoneze etc.) Privite ca un aliment de lux, stridiile se mănâncă, de obicei, crude, asezonate doar cu câteva picături de lămâie, sau sos Tabasco, pentru a li se potenţa gustul. Mai pot fi fripte puţin pe grătar, poşate sau gătite în aburi, dar nu trebuie supra-tratate termic căci se fac cauciucoase. Stridiile sunt una dintre sursele cele mai bogate de zinc, un mineral necesar pentru reproducere, acesta fiind motivul pentru care stridiile au reputaţia de a fi afrodisiace. Mai conţin şi cantităţi mari de fier şi potasiu.
Caracatiţa Caracatiţele sunt pescuite pentru carnea lor foarte apreciată în gastronomie. Sunt moluşte cefalopode cu corp rotund şi 8 tentacule puternice, prevăzute cu ventuze. Cea mai populară varietate mediteraneeană este muscardina, care are dimensiunea de 30-40 cm. Sunt un ingredient popular în multe culturi culinare, uneori fiind consumate chiar vii. Carnea lor este tare şi elastică, aşa că trebuie frăgezită ca să devină comestibilă. Frăgezirea se face în două feluri, fie prin lovirea repetată a caracatiţe, fie prin fierbere la foc mic de tot ori, metoda mult mai rar folosită, prin coacere în cuptor. Puii de caracatiţă se pot găti şi rapid, în doar câteva minute şi sunt extrem de fragezi. Ca şi calmarii, caracatiţele se strică repede, deci se comercializează mai ales congelate. Caracatiţele de dimensiuni mici sunt mai scumpe şi mai bune la gust, iar carnea lor este mai fragedă.
Crabii
Este un nume generic dat crustaceelor cu abdomen scurt şi îndoit sub cefalo-toracele mare şi turtit. Există multe feluri de crabi comestibili, de toate formele şi dimensiunile, de la micii crabi verzi, până la crabii uriaşi cu picioare lungi, care arată ca nişte păianjeni uriaşi. Cele mai populare varietăţi sunt crabul-cu-buzunare, crabul-de-ţărm şi păianjenul-de-mare. Crabul comun, cel mai popular, are carne brună în cochilie şi albă în cleşti. Carnea albă este dulce şi suculentă, cu o textură fragedă, în timp ce carnea brună este săţioasă şi cremoasă. Cele două se pot consuma împreună, sau separat – carnea brună se amestecată cu alte ingrediente, pentru a prepara sosuri, supe şi tocane. Crabii sunt o sursă bună de fosfor. Stick-urile de crabi sunt preparate din carne albă şi condimente.
Creveţii
Sunt crustacee decapode şi se mai numesc şi raci de mare. Există nenumărate specii de creveţi, atât de apă dulce cât şi marine, de diferite dimensiuni. De obicei corpul lor este semi-transparent, cu nuanţe gri-albăstrui sau chiar roşiatice. Diferitele denumiri comerciale alocate acestor crustacee sunt doar o indicaţie asupra mărimii lor – din punct de vedere comercial, orice crevete mai mic de 5 cm fiind numit „surim”. Ceilalţi, sunt „prawn”.
Fii primul care comentează