Image 1
Image 2

Sfârșit de săptămână de vis pentru sportivii României

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


Aur pentru Popovici și canotori la Campionatele Europene, Simona campioană la Toronto!

Sportivii României au avut un sfârșit de săptămână de vis cu o mulțime de titluri și medalii de aur cucerite la competițiile la care au participat.

Astfel, David Popovici a cucerit aururl în proba de 100 m liber la C.E. de natație de la Roma, canotorii au urcat de 5 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la C.E de la Munchen în timp ce Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Tornto o a revenit în Top 10 WTA.
De departe, succesul cu cel mai mare impact l-a avut David Popovici care a câștigat titlul european la înot, în proba regină, cea de 100 metri liber la competiția găzduită de Roma. Dar dincolo de medalia de aur, senzațional este faptul că înotătorul român, care are numai 17 ani, a spulberat recordul mondial care data din anul 2009.
Fantasticul sportiv român a bătut recordul mondial cu 5 sutimi, având un timp de 46.86. Înotătorul din România a fost urmat de Kristof Milak (Unagria/ 47.47) și de Alessandro Miressi (Italia/47.63).

Având în vedere că Popovici s-a calificat și în finala de 200 m liber, cu cel mai bun timp, aproape sigur că el își mai adaugă o medalie în palmares.

Halep, încoronată regină la Toronto

Simona Halep a jucat duminică una dintre cele mai grele finale din cariera ei. Tenismena din România a întâlnit o jucătoare în mare formă, brazilianca Beatriz Haddad Maia în fața căreia a câștigat după o luptă acerbă derulată pe durata a 2 ore și 16 minute.

Simona, fostă lideră mondială, a demonstrat din nou că este o tenismenă de top și s-a impus în fața braziliencei în trei seturi, scor 6-3, 2-6, 6-3. În felul acesta eleva lui Patrick Mouratoglou a obținut la Toronto (WTA 1000) titlul cu numărul 24 din carieră. Dar foarte important este faptul că grație parcursului de la Toronto, Simona Halep a urcat nouă poziții în clasamentul WTA și se află acum pe locul 6. La începutul anului, românca a anunțat că obiectivul ei în acest an este revenirea în Top 10 WTA. Altfel, pentru câștigarea turneului de la Toronto, Simona Halep va primi un cec în valoare de 439.700 de dolari.

Medalii de aur la canotaj

România a terminat Campionatul European de Canotaj de la München cu un bilanț excelent: 5 medalii de aur şi 3 de bronz. Dat fiind numărul mare de medalii, de titluri europene, este cea mai bună ediţie din istoria canotajului din România.

Titlurile europene au fost cucerite la următoarele probe: 8+1 feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, două vâsle feminin, simplu vâsle feminin categoria uşoară. Medaliile de bronz, trei la număr au fosdt cucerite de echipajele de patru rame feminin, patru rame masculin şi patru vâsle masculin. În ierarhia generală a medaliilor, România s-a clasat pe locul al doilea.

În ordine, medaliile de aur au fost câștigate de Ioana Vrînceanu şi Denisa Tîlvescu (dublu rame feminin), Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan (dublu rame masculin) Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar (dublu vâsle feminin), Ionela Cozmiuc (simplu feminin), și de echipajul 8+1 feminin, alcătuit din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Ancuţa Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Adrian Munteanu.

Bronz: Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Florin Lehaci (4 rame masculin), Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş (4 rame feminin), Mihai Chiruţă, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu şi Florin-Marian Enache (patru vâsle masculin).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with