Sfântul Stanislau Kostka (1550-1568)

Asculta acest articol

Între marii sfinţi care au dat strălucire Bisericii Catolice în veacul al XVI-lea, veacul Reformei, se află şi doi tineri: Stanislau Kostka şi Alois Gonzaga. Faţă de Ignaţiu de Loyola, Carol Boromeu, Francisc Xaveriu, Tereza de Avila, viaţa şi activitatea lor este foarte limitată, dar credinţa, iubirea şi curajul lor sunt deopotrivă de mari.

Stanislau a fost copilul mai mic al familiei Kostka, familie de nobili polonezi din ţinutul Rostkov. S-a născut în anul 1550 şi a primit o creştere îngrijită din partea mamei, care i-a transmis o devoţiune adâncă faţă de Preacurata Fecioară Maria. Când oaspeţii castelului, încălziţi de băutură şi antrenaţi în petrecere, începeau să uite că printre dânşii se află şi copii, Stanislau se retrăgea în camera lui şi întreţinea conversaţii copilăreşti cu Maica Domnului din icoana de pe perete.

De altfel era foarte vioi, îi plăcea să călărească, se antrena în jocuri cu fratele şi verişorii săi, dar devenea serios, chiar sever, dacă îi auzea vorbind necuviincios. La vârsta de 13 ani a fost trimis împreună cu fratele său Paul şi cu un preceptor la Viena, ca să-şi completeze studiile, în colegiul condus de călugării iezuiţi.

Tocmai în această perioadă, împăratul Austriei a luat o serie de măsuri împotriva Societăţii lui Isus, interzicându-le să mai primească în internatul lor elevi veniţi din alte ţări. Aceştia au trebuit să-şi caute locuinţă cu chirie. Paul, fratele mai mare, împreună cu preceptorul, au fost foarte bucuroşi că aveau ocazia să se despartă de Stanislau; erau nemulţumiţi de faptul că în fiecare seară îl vedeau îngenunchind şi spunându-şi rugăciunea, şi de observaţiile pe care le făcea privitor la modul lor de viaţă; Stanislau a fost plasat la o familie de religie protestantă, iar ei şi-au ales o altă locuinţă.

Datorită eforturilor cerute de programul şcolar, precum şi vieţii aspre pe care şi-a impus-o, tânărul Stanislau s-a îmbolnăvit grav, ajungând chiar pe pragul morţii. A cerut să i se aducă un preot, dar gazda nu a permis să-i calce pragul nici un “preot catolic”. Nu peste mult, spre mirarea tuturor, s-a însănătoşit şi a prevestit cu nedescrisă emoţie cum doi îngeri au venit şi i-au dat Sfânta Împărtăşanie, iar Preacurata Fecioară Maria i-a redat sănătatea şi l-a îndemnat să se alăture Fiului Său; el a înţeles aceste cuvinte ca o indicaţie de a cere admiterea în Societatea lui Isus, lucru la care se gândea de multă vreme.

Ştia că tatăl său nu ar putea fi de acord cu o astfel de hotărâre. La plecarea lor din Polonia, le spusese: “Dacă vreunul din voi va intra la iezuiţi, voi interveni la rege să fie daţi cu toţii afară din Polonia”. Neştiind ce să facă, se travesteşte în ţăran şi pe ascuns fuge la Dillingen, unde se afla superiorul iezuiţilor, Petru Canisiu. După o săptămînă de drum greu, sleit de puteri, ajunge la Dillingen. Petru Canisiu îl înţelege şi îl ajută să se refacă, apoi îl trimite la Roma, pentru a face noviciatul.

Ajuns aici, se dăruieşte cu toate puterile studiului filosofiei în Colegiul Roman şi vieţii călugăreşti. Suferinţele morale şi fizice suportate la Viena, oboseala drumului şi clima umedă, călduroasă, a Romei au făcut ca necruţătoarea tuberculoză, pe atunci incurabilă, să-l aducă pe marginea mormântului.

Era perfect conştient de situaţia în care se afla, şi plin de bucurie spunea tuturor că Maica Domnului i-a promis să-l ia la una dintre sărbătorile ei. Şi aşa a fost; în ziua de 15 August 1568, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Stanislau Kostka şi-a luat zborul spre împărăţia luminoasă a “Maicii” sale. Papa Benedict al XIII-lea (1724-1730) l-a declarat sfânt în ziua de 13 noiembrie, zi ce a rămas dedicată comemorării Sfântului Stanislau Kostka

Şi Stanislau Kostka, asemenea concetăţeanului său, Sfântul Stanislau, sărbătorit la 11 aprilie, au onorat prin viaţa lor numele ce l-au purtat. Cuvântul Stanislau este format din două elemente: primul are la bază rădăcina sta, a sta drept, în picioare – de unde cuvântul statuie şi verbul a sta -, şi slava cu înţelesul de: mărire, cinstire; împreună înseamnă “Om totdeauna vrednic de cinste”. Şi tânărul Kostka merită această laudă.

(Vieţile Sfinţilor)