Sfântul Sinod stabileşte noi reguli privind spovedania şi duhovnicia

Scris de Mihaela Ghiţă, 05 octombrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Sinod BOR

Joi, 29 septembrie 2022, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române.

 

Printre hotărârile luate de Sfântul Sinod sunt şi cele care vizează spovedania şi duhovnicia, cu reguli clare, bine definite.

Nu întâmplător hotărârile luate de Sfântul Sinod în privinţa spovedaniei subliniază locul în care poate fi făcută cât şi datoria pe care o are preotul duhovnic, ţinând cont de recentul scandal în care este implicat preotul Visarion Alexa din Bucureşti.

Sfântul Sinod a precizat din capul locului că “Sfânta Spovedanie trebuie să se săvârşească în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de ea şi de duhovnic în timpul mărturisirii”. Chiar şi în cazurile excepţionale, spovedania va putea fi făcută doar într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii.

În privinţa preotului duhovnic este subliniat faptul că acesta are în primul rând datoria să asculte şi apoi să întrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.

“Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură.
Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei.

Respectarea cu stricteţe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult, sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii.

Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente)”, sunt alte câteva reguli aprobate în cadrul şedinţei.

Nu în ultimul rând, Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoţii, referitoare la săvârşirea corectă a Sfintelor Taine, precum şi cateheze cu credincioşii, privind rânduiala şi semnificaţia duhovnicească a acestora.

Abonează-te acum Online!
  1. Balsoibleaty a spus: 08 octombrie 2022, ora 09:40

    Aveti grija ce spovediti ca toti popii sunt agentii secreti al lui rasputin.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517