Sfântul Sinod solicită parohiilor să intensifice activităţile dedicate familiei

Scris de Mihaela Ghiţă, 04 octombrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit marţi, 29 septembrie 2020 a stabilit o serie de hotărâri printre care se numără şi solicitarea adresată tuturor parohiilor de a intensifica activităţile dedicate pastoraţiei familiei, precum şi cultivarea relaţiei dintre familie şi biserică.

:edinţa a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei şi s-a desfăşurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh, Daniel, tema abordată fiind „Pastoraţia familiei creştine azi”. De asemenea, Sfântul Sinod îi îndeamnă pe toţi credincioşii să cultive, prin rugăciune şi fapte de caritate, educaţia creştină a copiilor şi tinerilor, acordând sprijin spiritual şi material mai ales familiilor defavorizate.
Sfântul Sinod a apreciat că în acest an marcat sever de pandemie, Biserica şi-a adecvat metodele sale de pastoraţie unei realităţi dificile, transmiţând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on line, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

S-a constatat insuficienţa comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioţii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viaţa liturgică a comunităţii. De asemenea, telemunca şi şcoala on line reprezintă doar o soluţie provizorie, până la despărţirea stării provocate de pandemie.

Închiderea şcolilor a afectat semnificativ procesul educaţional, elevii şi profesorii nefiind suficient pregătiţi pentru desfăşurarea cursurilor on line, a fost încă una din concluziile şedinţei. De aceea, Patriarhia Română, prin intermediul proiectului Alege :coala! şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, oferind acestora aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.

Cei trei martiri, Horea, Cloşca şi Crişan vor fi comemoraţi în fiecare an la 2 noiembrie

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente. Prima dintre ele este Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul |ării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, martir şi erou al naţiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită pe data de 27 mai a fiecărui an.

Cea de-a doua reglementare legislativă vizează Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan martiri şi eroi ai naţiunii române şi pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliş. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri şi eroi, Horea, Cloşca şi Crişan, se vor desfăşura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliş.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517