Sfântul Richard

Asculta acest articol

Una dintre localităţile foarte vechi ale Italiei este oraşul Lucca, astăzi capitală de provincie, la nord-vest de Florenţa. Regiune situată în valea râului Serchio, a fost foarte devreme ocupată de aşezări umane. Localitatea a cunoscut un important moment istoric în anul 56 înainte de Cristos, când s-au întâlnit aici Cezar, Pompei şi Cressus, pentru a-şi reînnoi triumviratul, care de fapt abia a mai durat aproape un an.

Din amintirile medievale ale oraşului rămân drept mărturie grăitoare catedrala Sf. Martin, biserica Sf. Mihai şi bazilica Sf. Fredian. Localnicii sărbătoresc la 18 noiembrie pe Sf. Fredian, un sfânt pustnic originar din Irlanda, apoi Episcop de Lucea; după o tradiţie destul de întemeiată, el a iniţiat unele lucrări de asanare ce au apărat oraşul de ravagiile inundaţiilor periodice ale râului Serchio.

Tot din părţile nordului, mai precis din Anglia, este şi Sfântul Richard, despre care «Martirologiul Roman», la ziua de 7 februarie, scrie: «La Lucca, în Toscana, înmormântarea Sfântului Richard, Regele Angliei, care a fost tatăl sfântului Villebald, Episcop de Einchsladt şi a Sfintei Valburga, fecioară». Cum se întâmplă nu de puţine ori, în câteva rânduri apar şi câteva inexactităţi ori lipsuri.

Mai întâi, acum este sigur că Richard, despre care vorbim, nu a fost niciodată «regele Angliei», şi e posibil ca nici măcar să nu fi purtat numele de Richard. De altă parte este sigur că persoana la care se referă Martirologiul a fost tatăl nu numai al Sfântului Villebald (mai exact Villibald), Episcop de Einchstadt, şi a sfintei Valburga, dar şi a Sfântului Vunibald, stareţ de Heidenheim.

Potrivit unei relatări de mai târziu, în anul 720 tânărul Villibald, în vârstă de 20 de ani, Vunibald fratele lui în vârstă de 19 ani, împreună cu tatăl lor, au plecat din Anglia, mai precis din Hampshire, îndreptându-se spre Roma, cu gândul de a venera mormintele Sfinţilor Petru şi Pavel şi apoi de acolo să se îndrepte spre Ţara Sfântă.

Singur Villibald a dus planul până la capăt; Vunibald a rămas la Roma până în anul 739, iar tatăl lor nici nu a ajuns la Roma, deoarece s-a îmbolnăvit, şi au rămas cu toţi în oraşul Lucca; aici, după o grea suferinţă, tatăl a murit şi a fost înmormântat în bazilica Sf. Fredian, în anul 722. Istoria celor doi fraţi, cărora li s-au adăugat sora lor Valburga, şi un alt frate al cărui nume nu este cunoscut, se continuă printr-o strânsă şi rodnica colaborare cu Sfântul Bonifaciu, apostolul germanilor, sărbătorit în ziua de 5 iunie.

Numele Richard s-a format probabil din două cuvinte germanice: richi, însemnând domn, senior, şi hart aspru, dur, puternic, – împreuna desemnează pe stăpânul sigur de el însuşi şi necruţător cu cei din jur.

Sfinţii care au purtat acest nume au înţeles că adevărata superioritate a omului nu stă în a te ridica deasupra altora, ci în a te stăpâni pe tine însuţi şi a face cât mai mult bine celor din jur; fără îndoială, modelul lor a fost acela care, Dumnezeu fiind, s-a umilit pe sine, luând chip de rob «Căci Fiul Omului nu a venit pe pământ ca să fie slujit, ci ca ei sa slujească pe alţii».

(Vieţile Sfinţilor)