Asculta acest articol
De loc din Todi (Umbra, Italia), Martin ajunge diacon al Bisericii din Roma. După moartea Papei Teodor, în ziua de 13 mai 648 este ales ca succesor la scaunul pontifical.
În acest timp, imperiul roman de răsărit era condus de către împăratul Constans al II-lea, iar imperiul de apus, cu capitala la Ravena, era condus de un exarh care guverna în numele împăratului de la Constantinopol. În Biserică apăruse o nouă erezie, numită monotelism, erezie care se împotrivea învăţăturii stabilite de sfintele sinoade.
Îndată după alegere, Martin a luat în mână cu hotărâre cârma bărcii lui Petru. Nu a cerut, şi nici nu a aşteptat ca alegerea sa să fie ratificată de împăratul Constans al II-lea, care cu un an mai înainte semnase un document în apărarea învăţăturii greşite a monoteliştilor. Pentru a împiedica răspândirea acestei erezii, Papa Martin a convocat în bazilica laterană un mare Conciliu, la care au fost invitaţi toţi episcopii din Occident.
Condamnarea tuturor scrierilor monoteliste, ratificată în cinci sesiuni conciliare solemne, a provocat o reacţie violentă la curtea din Constantinopol. Împăratul ordonă exarhului din Ravena, Olimpiu, să meargă la Roma şi să aresteze pe Papa. Olimpiu a voit să depăşească ordinele împăratului, şi cu ajutorul scutierului său a plănuit să-l asasineze pe Martin I, în timp ce săvârşea Sfânta Liturghie în bazilica Santa Maria Maggiore. În momentul când s-a apropiat să primească Sfânta Împărtăşanie din mâinile suveranului pontif, scutierul şi-a scos pumnalul de sub manta, dar în aceeaşi clipă a orbit.
Probabil că acest fapt l-a determinat pe Olimpiu să-şi schimbe atitudinea şi să se împace cu Sfântul Pontif. Mai mult chiar, au discutat proiectele unei lupte armate împotriva Constantinopolului. În 653 Olimpiu moare de ciumă. Împăratul îşi poate duce la capăt răzbunarea, poruncind noului exarh de Ravena, Teodor Calliope, să-l aresteze pe papa.
Acuzat de a fi ocupat în mod ilegitim înalta funcţie pontificală şi de a fi uneltit împreună cu Olimpiu împotriva Constantinopolului, Martin este adus cu corabia în cetatea de pe malul Bosforului. Călătoria a durat mult, cincisprezece luni, şi a fost începutul unui crud martiriu. În timpul numeroaselor opriri, nu s-a îngăduit să se apropie de Martin nici unei persoane din mulţimile de credincioşi veniţi să-l întâmpine pe Papa; nu i se dădea nici măcar apă să se spele.
Ajungând în Constantinopol la 17 septembrie 654, Papa este dus în piaţa publică şi întins pe salteaua sa ruptă, este expus timp de o zi întreagă insultelor poporului; după aceea este aruncat pentru trei luni în închisoarea Prandiaria. Apoi a început un lung şi istovitor proces, în timpul căruia atât au fost de mari torturile la care a fost supus, încât acuzatul a fost auzit murmurând: “Faceţi cu mine tot ce vreţi; orice fel de moarte pentru mine va fi o binefacere”.
Degradat public, dezbrăcat şi expus asprimii frigului, încărcat cu lanţuri, a fost închis în celula rezervată condamnaţilor la moarte. În ziua de 26 martie 655 a fost scos din celulă şi în secret expediat la Chersonez, în Crimeea, pentru a-şi petrece restul vieţii în exil.
A suferit de foame şi s-a consumat în cea mai totală părăsire timp de alte patru luni de zile, până când, la 16 septembrie din anul 655, moartea l-a smuls din locul suferinţelor şi l-a încredinţat Păstorului Păstorilor, să-i ungă rănile adânci cu vinul bucuriei fără de sfârşit şi cu untdelemnul vieţii dumnezeieşti.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează