Image 1
Image 2

Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) – Patriarh de Constantinopol

Sfantul Ioan Gura de Aur
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Ioan Gura de Aur

Ioan Gură de Aur s-a născut în jurul anului 344, în marele centru cultural şi religios Antiohia, ca fiu al unui ofiţer din armata imperială, care a murit la puţin timp după naşterea copilului.

Ioan şi-a însuşit o formaţie culturală solidă şi se gândea să devină avocat. În anul 368, a primit botezul şi, sub influenţa mamei lui, Sfânta Antusa, a îndrăgit atât de mult viaţa de rugăciune şi de studiu, încât şi-a impus un program de adevărat călugăr. După moartea mamei, s-a retras în pustiu, unde a rămas timp de şase ani, dintre care ultimii doi i-a petrecut într-o peşteră, vătămându-şi foarte mult sănătatea. Episcopul oraşului îl cheamă şi îl sfinţeşte diacon; apoi, timp de cinci ani, se pregăteşte intens pentru preoţie şi activitatea de predicator.

În anul 386, este sfinţit preot şi devine un zelos colaborator al episcopului Fabian în conducerea bisericii din Antiohia. Ioan începe o carieră extraordinară de predicator, dovedind excelente calităţi de orator şi o cultură profundă. Ca păstor şi îndrumător sufletesc, era preocupat în chip deosebit de transformarea comportamentului ascultătorilor săi, mai mult decât să urmărească expunerea metodică a mesajului creştin.

În anul 398, Ioan din Antiohia – supranumele de Crisostom, adică Gură de Aur, îi va fi dat cu trei secole mai târziu de către bizantini – a fost chemat să-i urmeze patriarhului Nectariu la conducerea Patriarhiei de Constantinopol. Imediat după ce a intrat în capitala Imperiului de Răsărit, Ioan a început o activitate pastorală şi organizatorică ce a trezit admiraţia tuturor, dar şi nedumerire: evanghelizarea satelor, ridicarea de spitale, procesiuni anti-ariane desfăşurate sub paza politicii imperiale, predici înfocate, în care biciuia viciile şi nepăsarea, rechemarea la ordine a călugărilor şi a preoţilor prea alipiţi de bunurile pământeşti.

Predicile lui Ioan durau adesea mai mult de două ore, învăţatul patriarh ştia să folosească toate registrele oratoriei, desigur, nu pentru a desfăta auzul ascultătorilor, ci pentru a instrui, a corija, a dojeni. Deşi neîntrecut predicator, Ioan era lipsit de tactul diplomatic pentru a lua măsuri de apărare împotriva intrigilor de la curtea bizantină.

Îndeosebi şi-a atras duşmănia împărătesei Eudoxia, împotriva căreia avea multe critici pe care nu ezita să le expună în predicile sale; unele priveau moralitatea personală a împărătesei, altele, concesiile ei faţă de unii eretici şi altele se refereau la iniţiativa de a organiza o ceremonie aproape păgână, pentru inaugurarea unei statui ce o reprezenta pe ea.

Un grup de episcopi, avându-l în frunte pe episcopul de Alexandria, Teofil, s-a constituit în sinod şi l-a depus, ilegal, pe patriarhul Ioan; cu ajutorul împărătesei Eudoxia, au obţinut trimiterea lui în exil; dar nu a fost pentru mult timp, căci împăratul Arcadie l-a rechemat şi l-a repus în drepturi, deoarece asupra palatului s-au abătut mai multe nenorociri. După două luni, însă, a fost din nou trimis în exil, de data aceasta departe, în regiunea Munţilor Caucaz.

În drum spre locul surghiunului, mulţimile îl întâmpinau cu veneraţie şi durere, dar el, fiind de o construcţie fragilă, nu şi-a mai putut continua drumul; în ziua de 1 septembrie a anului 407, ajuns la Comana (astăzi, Bizeri – Turcia), îi roagă pe ostaşi, care până acolo l-au chinuit fără milă, să-l aşeze pe pământul gol şi îşi încredinţează Domnului sufletul neînfrânt, iar trupul obosit, unui mormânt pe ţărmul Mării Negre.

Peste treizeci de ani, Teodosie cel Tânăr, fiul împăratului Arcadie, va scoate din mormântul de la Comana rămăşiţele pământeşti ale Sfântului şi le va aduce la Constantinopol, unde au ajuns în ziua de 27 ianuarie 438 – zi în care era comemorat înainte de reforma calendarului – şi au fost primite în triumf de mulţimile credincioşilor. Ulterior, au fost aduse la Roma şi se păstrează în Bazilica “Sf. Petru”.

Sfântul Ioan Crisosiam a lăsat şi o imensă operă scrisă: tratate de ascetică, comentarii ale Sfintei Scripturi, predici şi scrisori; lui i se atribuie şi liturghia folosită de Bisericile Orientale în zilele de peste an, în afară de timpul Postului Mare.

Conciliul Ecumenic din Calcedon, în anul 451, l-a proclamat Învăţător al Bisericii, iar papa Pius al X-lea l-a constituit patronul ceresc al predicatorilor creştini. În Omilia asupra cap. 26 din Faptele Apostolilor, se adresa ascultătorilor, spunând: “Când ne întoarcem în casele noastre, să întindem două mese: una cu bucate pentru trup, alta cu bucate din Sfânta Scriptură”.

(Vieţile Sfinţilor)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with