Sfântul Ilarie de Poitiers (-367) – Episcop şi Învăţător al Bisericii

Asculta acest articol

A fost numit “Atanasie* al Occidentului”, şi pe drept, deoarece numeroase sunt punctele de asemănare cu vestitul luptător din Alexandria; fiind contemporan cu Atanasie, Ilarie s-a născut la începutul secolului IV la Poitiers, Franţa, şi tot aici a murit în anul 367.

Au avut de luptat amândoi împotriva aceluiaşi adversar – erezia ariană – şi au participat la polemicile teologice prin discursurile şi mai ales prin scrierile lor. Asemenea lui Atanasie, deoarece nu a acceptat deciziile conciliului arian de la Beziers din 356, din ordinul împăratului Constanţiu a fost exilat în Frigia, ţinut din părţile Răsăritului.

Contactul cu Răsăritul a fost providenţial pentru Episcopul din Poitiers. În cei cinci ani pe care i-a petrecut aici a învăţat limba greacă, a descoperit scrierile marelui învăţat creştin Origene şi a cunoscut vasta operă teologică a sfinţilor Părinţi orientali, adunând astfel o documentare de primă mână pentru cartea care i-a adus titlul de învăţător al Bisericii: “De Trinitate”- “Despre Sfânta Treime”.

Această carte, intitulată mai întâi, şi mai fericit, “De Fide adversus Arianos” – “Învăţătură de credinţă împotriva ereticilor ariani”, era de fapt cel mai important şi mai profund tratat apărut până atunci despre adevărul credinţei creştine.

În exil fiind, nu a rămas inactiv. Prin lucrarea de proporţii mai mici “Contra Maxentium” – “Împotriva lui Maxenţiu”, se ridică energic chiar împotriva împăratului Constanţiu, combătând ceea ce mai târziu s-a numit “cezaro-papismul”, pretenţia împăratului de a se amesteca în disputele teologice şi în treburile interne ale disciplinei bisericeşti. Reîntors la Poitiers, curajosul Episcop şi-a reluat munca pastorală, ajutat cu mult succes de tânărul Martin, viitorul Episcop de Tours.

Sfântul Ilarie era fiul unei familii necreştine şi căutase timp îndelungat să ajungă la cunoaşterea adevărului asupra valorii şi rostului vieţii omeneşti; a apelat la luminile diferitelor filosofii, îndeosebi a neoplatonismului, care a lăsat o urmă adâncă în gândirea lui.

Căutarea răspunsului la întrebarea care-l frământa l-a condus la citirea Bibliei, unde, în sfârşit, a găsit ceea ce căuta; atunci, s-a convertit la creştinism. Când a devenit creştin era un nobil proprietar de pământ, căsătorit şi tată al unei fete, Abra , pe care o iubea cu multă gingăşie. Nu la mult timp după botez, a fost aclamat de către popor drept Episcop al oraşului natal. Au trecut şase ani de muncă intensă consacrată studiului şi predicării înainte de a fi fost silit să plece în exil, care, după cum am văzut, a contribuit la formarea lui cultural-teologică.

Alături de calităţile strălucite de polemist şi apărător al purităţii credinţei, în pieptul lui bătea o inimă de tată şi de păstor. Om în luptă, şi, mai om, în victorie, a avut grijă de Episcopii care-şi recunoşteau greşeala, şi chiar le-a apărat dreptul de a-şi relua slujba de Episcopi.

* Sf. Atanasie, Episcop de Alexandria, a desfăşurat o vastă activitate în părţile Orientului, în vederea combaterii ereziei ariene.

(Vieţile Sfinţilor)