Sfântul Ieronim Emiliani (1486-1537) – preot

Asculta acest articol

În părţile Europei, secolul al XV-lea şi al XVI-lea înseamnă o perioadă de preţuire şi înflorire a culturii; din nefericire însă, şcolile nu puteau fi urmate decât de către cei puţini care dispuneau de mijloace materiale şi de timp; cei mulţi, lipsiţi şi robiţi pământului, rămâneau departe de hrana atât de necesară unei vieţi cu adevărat umane.

Pentru remedierea acestei situaţii, Dumnezeu a ridicat în Biserica sa o pleiadă de suflete mari, care, înţelegând însemnătatea învăţământului metodic pentru ridicarea păturilor sărace, şi-au propus ca misiune a vieţii lor activitatea de instruire a tinerilor din rândurile de jos; Sfântul Ieronim Emiliani este unul dintre aceste suflete mari.

Despre primii ani de viaţă ai lui Ieronim Emiliani (ori Miano, sau Miami) ştim foarte puţin. S-a născut la Veneţia în 1486, şi, asemenea tuturor patricienilor Republicii Serenissime, a îmbrăţişat cariera militară. Căzut prizonier la Casteinuovo în lupta împotriva Ligii de la Cambrai * (1511) şi închis într-o încăpere secretă a unui castel, a început să reflecteze profund asupra nestatorniciei şi lipsei de valoare a celor pământeşti; este reflexia care, peste 10 ani, avea să-l schimbe şi pe Ignaţiu de Loyola, la Manresa.

Pus în libertate după o lună de zile, lucru la care nu se aşteptase, a simţit o vie şi puternică dorinţă de a se dărui cu totul slujirii şi ajutorării săracilor, bolnavilor, tinerilor părăsiţi şi a femeilor decăzute şi dornice de a se întoarce la o viaţă demnă. Un câmp nespus de mare se deschidea în faţa lui. Se sfătuieşte cu Ioan Petru Carafa, care avea să devină Papa Paul al IV-lea; acesta îl supune unei perioade de penitenţă şi formare intensă pentru viaţa spirituală.

Zece ani mai târziu, peste întreaga Italie se abate o foamete teribilă, după care imediat a urmat ciuma. Ieronim vinde tot ce are, inclusiv mobila din casă, şi se dedică trup şi suflet slujirii celor ciumaţi. Era necesar ca morţii să fie îngropaţi; în fiecare noapte ajuta la această tristă îndeletnicire. Dar era necesar ca cineva să se gândească şi la cei care supravieţuiau, în deosebi la copiii care şi-au pierdut părinţii şi la femeile pe care mizeria le aruncase în braţele prostituţiei.

Localităţile din regiunea Verona, Brescia, Como, Bergamo, au fost câmpul de desfăşurare a activităţii sale atât de necesare şi binefăcătoare. În această perioadă, într-un mic sat din ţinuturile Bergamo, a pus temeliile Asociaţiei Clericilor Regulari ** care mai apoi îşi vor lua numele de Părinţii din Somasca. Ei au reuşit să aducă la înfăptuire un proiect îndrăgit de fondatorul lor: întemeierea de şcoli gratuite, deschise tuturor, şi în care să se folosească metoda, pe atunci considerată «revoluţionară» – numită «metoda dialogată».

Sfântul Ieronim Emiliani în timp ce îngrijea pe bolnavii de ciumă din Somasca, a fost atins de necruţătoarea boală, şi a murit, trebuind să se despartă de fiii săi mult iubiţi: săracii şi bolnavii, cărora le-a dăruit toată iubirea şi toate forţele sale în decursul scurtei sale vieţi, închinată cu totul lui Dumnezeu şi oamenilor. Era 8 februarie 1537. El a fost declarat sfânt în 1767. Papa Pius al XI-lea, în 1928, l-a numit patron al orfanilor şi al tinerilor părăsiţi. Sărbătoarea lui, înainte de revizuirea calendarului se ţinea la 20 iulie.

Cine cu adevărat a gustat şi s-a convins cât de bun este Domnul nu va cruţa nici o oboseală pentru a ajuta şi pe alţii să facă această fericită experienţă. Sfântul Ieronim Emiliani ne oferă un exemplu strălucit. Prin viaţa lui a dat sens viu şi numelui de Ieronim, format din cuvintele greceşti: heros = sfânt, sacru, şi onuma, variantă onoma = nume; împreună: nume sfinţit, consacrat; se atribuia copiilor pe care părinţii îi considerau un dar al lui Dumnezeu, sau pe care îi doreau sfinţiţi, consacraţi lui Dumnezeu.

* Alianţă încheiată în 1508 între mai multe puteri împotriva Republicii Veneţia, pe atunci puternică prin flota, comerţul, finanţele şi cultura ei. 
** Clerici Regulari, preoţi care nu au voturile călugăreşti, dar din proprie iniţiativă se asociază pentru a duce o viaţă spirituală personală şi o activitate pastorală în cadrul unui grup ce se conduce după norme aprobate de Sfânta Biserică.

(Vieţile Sfinţilor)