Sfântul Eustachie şi familia sa

Asculta acest articol

“Faptele Sfântului Eustachie şi ale familiei sale” cuprind relatarea pe larg a vieţii unei familii pe o perioadă de câteva zeci de ani, întâmplări neprevăzute şi permanente intervenţii miraculoase, cu peregrinări prin diferite ţinuturi şi trecerea prin multe primejdii de moarte.

Istoria ne prezintă cazuri de familii întregi care au fost martirizate deodată şi nu este exclus ca una dintre ele să fi cuprins un soţ numit Eustachie, o soţie numită Teopista şi doi copii: Agapit şi Teopist, dar este sigur că toate celelalte amănunte sunt adăugiri provenind din unele legende populare orientale. Povestirea aceasta poate fi considerată ca o parabolă despre îndurarea şi grija lui Dumnezeu faţă de omul darnic şi credincios; în acest sens ea a fost păstrată şi transmisă din veac în veac şi a hrănit multe suflete însetate de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Eustachie s-a numit la început Placidus; el era mare comandant de armată imperială şi stăpânul unei averi imense. La îndemnul soţiei sale Teopista, femeie de o frumuseţe şi o bunătate extraordinară, împărţea cu mare dărnicie ajutoare pentru săracii din împrejurimi, învăţându-i şi pe copiii lor să fie generoşi cu cei lipsiţi. Întreaga familie cinstea cu pietate zeii şi idolii imperiului. Dar într-o zi, pe când Placidus se afla la vânătoare, un cerb purtând o cruce între coarne a venit înaintea lui şi i-a ţinut un lung discurs despre falsitatea zeilor şi mântuirea prin crucea lui Cristos. În acelaşi timp, o apariţie misterioasă a instruit-o pe Teopista despre adevărul credinţei creştine.

Când şi-au povestit unul altuia cele întâmplate au înţeles că Dumnezeu le cere să renunţe la cinstirea idolilor; chiar de a doua zi s-au dus la preotul Ioan şi după o pregătire sumară întreaga familie a primit sfântul botez. Cu această ocazie, Placidus şi-a luat numele de Eustachie.

Cerbul misterios s-a arătat din nou şi l-a avertizat pe Eustachie că demonul va porni o mare persecuţie împotriva lui. Într-adevăr, nu peste mult timp ciuma i-a secerat personalul casnic şi servitorii; o epidemie i-a distrus vitele şi turmele; 2 tâlhari i-au prădat casa, şi el împreună cu ai săi a scăpat fugind pe mare.

O corabie i-a dus până în Egipt; aici, neavând cu ce să plătească cheltuielile călătoriei, căpitanul vasului i-a reţinut soţia drept ostatecă, dar a fost lovit de o moarte năpraznică atunci când nu a ţinut seama de buna cuviinţă. Copiii, ajunşi pe mal, au nimerit primul în faţa unui leu, al doilea în faţa unui lup, dar din fericire un grup de păstori se aflau pe acolo şi i-au salvat. Familia a rămas despărţită. După cincisprezece ani de la aceste evenimente, asupra imperiului roman au năvălit armate barbare; împăratul, văzând că este în mare primejdie, a dat poruncă să fie căutat comandantul Eustachie.

L-au găsit lucrând la o fermă împreună cu copiii săi. El ia pe copii cu dânsul, se aşează în fruntea armatelor şi alungă peste hotare pe toţi năvălitorii. La întoarcerea din război, oprindu-se la un han o regăseşte pe Teopista, acum servitoare slăbită de muncă şi de dorul după ai săi, dar convinsă că Dumnezeu nu o va părăsi. Împăratul organizează manifestările pentru sărbătorirea victoriei şi îl invită pe gloriosul comandant să aducă jertfă idolilor pentru victoria obţinută.

Eustachie refuză; plin de indignare, împăratul porunceşte ca el şi toată familia lui să fie aruncaţi într-un taur de aramă, căruia apoi să i se dea foc. După trei zile, taurul este deschis şi spre uimirea tuturor trupurile celor patru curajoşi slujitori ai lui Cristos păreau neatinse de căldura arzătoare a focului; sufletele lor însă se bucurau deja de ospăţul Mielului Nepătat.

Numele personal Eustachie, astăzi foarte rar întâlnit, derivă din apropiere a cuvintelor greceşti: eu = bun şi stachus = spic, şi poate avea înţelesul de: om care aduce rod bun. Este o traducere aproximativă a lui Placidus, şi aminteşte perioada când la Roma se folosea limba greacă.

(Vieţile Sfinţilor)