Image 1
Image 2

Sfântul Constantin şi Sfânta Elena (sec. al IV-lea)

Sfintii Imparati Constantin si Elena
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sfintii Imparati Constantin si Elena
Sfintii Imparati Constantin si Elena

În duminica Rusaliilor din anul 337, sub acoperişul palatului său de la marginea Nicomediei (astăzi Izmit – Turcia, pe malul mării de Marmara) închidea ochii unul dintre marii împăraţi ai imperiului roman şi primul împărat creştin, Constantin cel Mare.

Cu câteva zile înainte ceruse şi primise botezul din mâinile Episcopului Eusebiu al Nicomediei, după ce timp de 24 de ani, deşi nebotezat, a dat libertate Bisericii creştine – până atunci singura netolerată în imperiul roman – şi a sprijinit-o material şi moral. Amânarea botezului până în pragul morţii, păstrarea calităţii de “pontifex maximus” – şeful cultului păgân -, şi o viaţă personală discutabilă, au făcut ca în unele părţi ale Bisericii să nu i se acorde titlul de “Sfânt”.

Biserica din Răsărit, ţinând seamă de marile servicii aduse credinţei creştine, îl cinsteşte ca Sfânt, împreună cu mama lui, Sfânta Elena. “Martirologiul Roman” o aminteşte pe Sfânta Elena la 18 august şi cu acest prilej menţionează că este mama lui Constantin cel Mare “Împăratul prea pios, care cel dintâi a dat celorlalţi principi un exemplu strălucit de apărător şi susţinător al Bisericii”. Având în vedere că taina botezului dăruieşte sufletului harul sfinţitor, nu este greşit a-l numi sfânt şi pe Constantin cel mare, decedat la puţine zile după botez, şi a-l aşeza alături de mama sa Sfânta Elena.

Elena era de loc din Bitinia, (ţinut care aparţine astăzi Turciei şi aflat pe ţărmul Mării Negre şi al Mării Marmara), dintr-o familie de jos, dar pentru calităţile ei a fost luată în căsătorie de către tribunul Constanţiu Clorus; din căsătoria lor s-a născut, în 285, Constantin. Când Constanţiu Clorus ajunge “Augustus” împreună cu Galerius, este silit să o repudieze pe Elena, deoarece legea romană nu permitea căsătoria între un patrician şi o femeie din poporul de jos. Elena se retrage mâhnită.

Probabil în această perioadă cunoaşte şi îndrăgeşte credinţa creştină. Constantin conduce armatele romane în Britania şi când tatăl său moare, în 306, legiunile britanice îl aclamă pe tânărul comandant “Augustus”. Îndată o cheamă lângă el pe mama sa Elena, căreia îi dă titlul de “Nobilissima Femina” – “Doamnă prea Nobilă”. După ce va deveni “totius orbis imperator” – “împărat al întregului pământ” – Elena va primi cea mai înaltă onoare la care putea aspira o femeie, titlul de “Augusta”.

Constantin a istorisit sub jurământ Episcopului Eusebiu al Nicomediei că în preajma bătăliei decisive care avea să-l ridice pe culmea puterii, a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce strălucitoare având inscripţia “in hoc signo vinces” (“în acest semn vei învinge”). Noaptea, în vis, i s-a părut că vede pe Cristos purtând în mână o cruce, care i-a spus să imprime acest semn pe steagurile sale.

El se trezeşte, împlineşte porunca şi porneşte la luptă. Cu toate că nu avea decât 20.000 de ostaşi, împotriva celor 150.000 ai adversarului, victoria este de partea lui. Din acest moment, Constantin hotărăşte o schimbare fundamentală în viaţa politică şi socială.

Prin decretul de la Milano, din 313, dă libertate deplină Bisericii creştine; interzice serbările şi ceremoniile cu manifestări imorale sau sângeroase; generalizează ţinerea zilei de repaus duminica, oferă edificiile imperiale din Roma pentru locuinţa Capului Bisericii, Papa, şi pentru transformarea lor în lăcaşuri de închinăciune, contribuie la construirea de biserici; construieşte pe malul Bosforului un oraş nou în care bisericile şi monumentele creştine să fie locurile cele mai însemnate, spre deosebire de Roma, unde la tot pasul, apăreau mărturiile păgânismului, dă legi care apără demnitatea şi trăinicia căsătoriei, etc.

Tot Constantin intervine şi ajută pe Episcopi să se adune în primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în 325. Între timp, mama sa Elena se ocupă de organizarea operelor de binefacere şi împodobirea lăcaşurilor sfinte.

Îndeosebi merge în Palestina, unde iniţiază săpături pentru descoperirea lemnului Sintei Cruci şi a mormântului Domnului; încurajată de buna reuşită, continuă această căutare şi la Betleem, unde identifică locul naşterii lui Isus, iar pe muntele Măslinilor locul unde s-a înălţat la cer. Peste tot sunt îndepărtate construcţiile păgâne, ridicate în cinstea idolilor, şi înălţate Bazilici rămase celebre.

După trei secole de suferinţe şi sacrificii, lumea creştină trăieşte o primăvară a vieţii spirituale şi materiale, pentru care aduce mulţumire lui Dumnezeu şi laudă Sfintei Elena Augusta şi fiului ei Constantin, pe care îl numeşte “cel întocmai cu Apostolii”.

Pe arcul de triumf ridicat din ordinul lui Constantin pentru a imortaliza biruinţa de la “Pons Milvius” (Podul Vulturilor, peste Tibru), împăratul afirmă că a câştigat victoria “Instinctu divinitas” (“din imboldul divinităţii”); fără îndoială, el a împlinit o misiune divină în folosul Bisericii lui Cristos, şi pentru aceasta, dincolo de greşelile personale, i se cuvine recunoştinţă şi cinstire.

Numele Constantin, cu forma feminină Contanţia sau Constanţa, şi cu numeroasele sale ramificaţii, este între cele mai răspândite; el provine de la cuvântul latinesc constans, constantis=ferm, hotărât, neschimbat; la început era doar un supranume, dar, datorită renumelui împăratului Constantin, a fost preluat ca nume de botez, cu înţelesul de ferm, statornic, hotărât, şi aminteşte creştinului cuvântul lui Cristos: “Cine va răbda până la urmă acela se va mântui”.

Elena este un nume foarte vechi şi răspândit mai ales în lumea grecească; se pare că a fost numele unei divinităţi a luminii şi se aseamănă cu cuvintele greceşti helane=făclie, torţă şi hele=strălucirea soarelui (a se compara cu helio-terapia=tratamentul cu raze solare); poate avea şi formele: Ileana, Leana, Lina, Alen, Alina, Lenuş, Ela, Lili, Elen, Nelly, Ilona, şi altele asemănătoare.

Istoria Sfintei Elena şi a fiului ei Constantin ne arată că izvorul luminii sufleteşti este Crucea Sfântă a Mântuitorului şi ne îndeamnă să imprimăm pe steagul vieţii noastre acest semn dumnezeiesc. La Roma, în Piaţa San Giovanni in Laterano, Sfântul Părinte Sixt al V-lea a instalat la intrarea în capela papală Scara Sfântă pe care tradiţia o respectă ca fiind scara pe care Mântuitorul a urcat la judecată în palatul lui Pilat din Pont.

Ea este formată din 28 de pietre pe care Sfânta Elena le-a adus piatră cu piatră din Ierusalim şi le-a reconstituit în Cetatea Eternă. De secole şi secole, pelerinii o urcă în genunchi în semn de adâncă veneraţie.

(Vieţile Sfinţilor)

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUSZIUA MORȚILOR LA CATOLICI

Programul parastaselor din cimitirele din Maramureș

Catolicii din Maramureș comemorează Ziua Pomenirii Morților pe 2 noiembrie. Cu această ocazie în locurile amenajate din cimitire, se va oficia parastasul solemn comun. Participă toți credincioșii care au rude decedate și îngropate în respectivul cimitir.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now