Sfântul Anania (+ sec. I) – Apostol

Asculta acest articol

Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei şaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Damascului. El a fost cel care l-a botezat pe Sfântul Apostol Paul. Domnul i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i să meargă să caute în casa lui Iuda pe un oarecare Saul, supranumit şi Tarsianul.

Anania a vrut să refuze mai întâi însărcinarea, ştiind câte răutăţi făcuse Saul creştinilor din Ierusalim şi cu ce gând mersese în Damasc, anume ca să-i aresteze pe toţi cei ce cheamă numele Domnului. Domnul i-a spus însă: “Mergi, că vas ales îmi este Mie acesta”. Anania a mers atunci la Saul şi, punându-şi mâinile pe el, i-a zis: “Saule, frate, Domnul cel ce ţi s-a arătat ţie pe cale m-a trimis ca să vezi şi să te umpli de Duhul Sfânt”. Şi îndată Saul a văzut iar Apostolul Anania l-a botezat.

Paul îi datorează lui Anania nu doar botezul ci şi viaţa. Aflând de schimbarea lui Paul, din prigonitor în creştin, iudeii s-au hotărât să îl ucidă. Atunci Anania, împreună cu ceilalţi ucenici, luându-l pe Pavel, l-au scos peste zid într-un coş. Mai multe despre Anania nu se cunosc cu exactitate, din viaţa lui ştiindu-se însă sfârşitul, care a avut loc în ţinutul numit Elevteropol, condus de un anume Lucian.

Acesta dăduse o scrisoare în ţinutul său cu textul: “De s-ar afla cineva numind pe Cristos şi închinându-se Celui răstignit, acela poruncim ca să fie dat la cumplite chinuri; iar care va jertfi zeilor celor fără de moarte, lepădându-se de Cristos, acela se va învrednici de daruri şi cinste de la noi”. Anania tocmai străbătea acel ţinut, propovăduind Evanghelia şi tămăduind oamenii. Aflându-l ca fiind creştin, oamenii lui Lucian l-au arestat şi l-au dus în faţa stăpânului lor.

Sfântul Anania a refuzat să se lepede de credinţa sa şi le-a judecătorilor: “Nu mă voi închina mincinoşilor idoli, ci Unuia, adevăratului Domnului Dumnezeului meu Isus Cristos mă închin, pe care ochii mei l-au văzut şi gură către gură am vorbit cu El, nu numai când era pe pământ ca un om, ci şi după înălţarea Lui la Ceruri; căci, fiind eu în Damasc, mi s-a arătat mie însumi şi m-a trimis să-l tămăduiesc pe Saul, pe care, prin minunata sa înţelepciune şi putere, l-a întors la cunoştinţa cea adevărată şi pe noi toţi ne-a izbăvit din diavoleştile mâini şi ne-a adus la Părintele Său. Deci, Acestuia mă închin şi nu diavolilor celor ce voiesc să piardă tot neamul omenesc”.

Anania a fost culcat pe pământ şi bătut. Unul dintre oamenii care îl băteau i-a spus: “Măcar acum cruţă-ţi sufletul, ascultă-mă pe mine şi leapădă-te de Cel răstignit, ca să nu aduc mai cumplite chinuri asupra ta”. Atunci Anania a răspuns: “Ceea ce ţi-am spus ţie la început, aceea şi acum îţi grăiesc şi nu încetez a-ţi grăi: că de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi nu mă voi apropia de cele fără de suflet, pietre şi lemne, la care voi vă închinaţi şi ca pe nişte dumnezei le cinstiţi”. Au urmat chinuri mai grele, iar rănile în loc să îi fie tratate erau arse cu lumânări.

În cele din urmă Anania a fost aruncat în afara cetăţii, iar poporului i s-a poruncit să îl ucidă cu pietre. Apostolul Anania a avut astfel aceeaşi moarte cu a diaconului Ştefan, şi el strigând asemenea: “Doamne, Isuse Cristoase, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Trupul său a fost abandonat în afara cetăţii. Se spune că nişte credincioşi din Damasc au trecut atunci pe acolo şi i-au luat trupul, îngropându-l cu cinste pe pământul lor.

(Vieţile Sfinţilor)