Asculta acest articol
Între numeroşii sfinţi cu acest nume, patriarhul Alexandru, născut în jurul anului 250, deţine un loc de frunte în rândul marilor campioni ai credinţei, fiind unul dintre protagoniştii în lupta împotriva ereziei ariane.
Om cu o cultură profundă, plin de zel şi bunătate, în anul 313 Alexandru a fost ales să ocupe importantul scaun patriarhal din Alexandria Egiptului. Se pare că însuşi Arie, sfinţit preot de către Patriarhul Achilla (+313) la propunerea lui Alexandru, a fost unul dintre susţinătorii săi în alegeri.
Patriarhul nou ales, în vârstă de peste 60 de ani, şi-a îndreptat atenţia în primul rând asupra formării şi alegerii clericilor dintre oameni care dovedeau prin viaţa lor virtuţile necesare. Tot el a iniţiat construirea bisericii Sf. Theonas, cea mai mare din oraş. Dar numele său va rămâne legat de construirea acelui mare zid de apărare a dreptei credinţe, la Conciliul din Niceea, împotriva revărsării valului de erezii propagate de unul dintre preoţii săi, Arie.
Acesta poate fi considerat un precursor al metodelor publicitare moderne: pentru a-şi răspândi teoriile sale (incomunicabilitatea lui Dumnezeu către creaturi, poziţia subordonată şi intermediară a lui Cristos între Dumnezeu şi lume, negarea adevărului că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl), Arie a recurs la canţonete pe care poporul le cânta fără să observe greşelile care le cuprindeau.
Alexandru a încercat să îl readucă pe calea cea dreaptă cu blândeţe şi părinteşte, dar văzând că orice încercare este inutilă, sfântul patriarh a propus convocarea unui sinod local de episcopi, care a examinat şi a respins tezele lui Arie. Arie s-a supus şi a reapărut în Palestina, unde a reuşit să se prezinte ca fiind nedreptăţit şi prigonit, şi a încercat să îl discrediteze pe Alexandru.
În această dispută s-a amestecat însuşi împăratul Constantin, care, puţin cunoscător în probleme teologice, a sfârşit prin a lovi şi în dreapta şi în stânga: Alexandru şi Arie au fost mustraţi în aceeaşi măsură. Neînţelegerea nu putea lua sfârşit în acest fel, şi atunci Constantin, la insistenţele lui Alexandru, a convocat Conciliul Ecumenic la Niceea, în Bitinia, în anul 325.
În această primă mare adunare ecumenică, alături de Alexandru, acum bătrân şi bolnav, îl găsim pe energicul diacon Atanasie, care îl va urma în scaunul episcopal şi va duce lupta până la capăt. Alexandru a fost primit în triumf la întoarcerea sa în Alexandria, unde a început să lucreze la vindecarea rănilor produse de erezie. Cinci luni mai târziu îşi dădea obştescul sfârşit. Data este nesigură, dar ziua de 26 februarie 328 este susţinută de cele mai multe documente.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează