Sfânta Olimpia (?-410)

Asculta acest articol

Şaptesprezece dintre scrisorile rămase de la Sfântul Ioan Gură de Aur (344-407) sunt adresate unei nobile doamne, diaconeasă a Bisericii din Constantinopol, căreia el îi destăinuie frământările sufletului, durerile exilului, planurile pentru restabilirea ordinei şi a păcii în oraş. Femeia nobilă care s-a învrednicit de prietenia marelui Sfânt Părinte este Sfânta Olimpia.

Tatăl Olimpiei, contele Anicius, ocupa o funcţie înaltă de stat, iar mama era rudă cu regele Armeniei. La formarea ei culturală şi morală a contribuit mult sora Sfântului Anfiloc, prieten al Sfântului Vasile, precum şi Sfântul Grigore de Nazianz. Când Olimpia s-a căsătorit, la vârsta de optsprezece ani, cu Nebridius, intendentul domeniilor împăratului Teodosie cel Mare, l-a invitat şi pe Grigore, atunci retras la Arianze, să ia parte la nuntă.

Bătrânul Episcop i-a scris: «Nu ar fi nici uşor nici decent pentru un bătrân reumatic ca mine să se aşeze la un banchet nupţial. Pentru tine, fiica mea, după Dumnezeu, soţul tău să aibă totdeauna cel dintâi loc în inima ta; să împărţiţi amândoi şi bucuriile voastre şi durerile voastre; el să se ocupe cu treburile din afară, iar tu să-ţi rezervi vârtelniţa, lâna şi meditarea Sfintelor Scripturi, în casă… Şi să ajungi să-i vezi pe copiii copiilor tăi crescând şi lăundându-l pe Domnul». Dorinţa sfântului Episcop nu s-a împlinit, căci după douăzeci de luni Nebridius a murit şi a lăsat-o pe Olimpia, văduvă la douăzeci de ani, stăpână a unei averi imense.

Mulţi pretendenţi i-au cerut mâna, dar ea nu a voit să mai ştie de o a doua căsătorie. Împăratul Teodosie a obligat-o să-l ia în căsătorie pe un oareoare Elpidius, dar şi acesta a fost refuzat categoric. Atunci împăratul a ordonat să i se pună sechestru pe toate bunurile, până când îşi va schimba hotărîrea.

Olimpia a rămas neclintită. Mai mult chiar, a cerut de la Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nectarie, să fie primită în rîndul diaconeselor, pentru a se dedica în întregime lui Dumnezeu şi operelor de binefacere. Când pe scaunul patriarhal a ajuns Episcopul Ioan al Anitiohiei, supranumit Gură de Aur, Olimpia era deja renumită pentru zelul şi eforturile depuse în slujba Bisericii; noul Patriarh i-a acordat toată încrederea şi prietenia sa.

Deoarece a rămas credincioasă acestei prietenii şi atunci când curtea imperială l-a trimis în exil pe severul judecător al păcatelor vremii, ea însăşi a fost alungată din Constantinopol, comunitatea diaconeselor desfiinţîndu-se, toate bunurile confiscate; în cele din urmă au exilat-o în Nicomedia, unde a murit în jurul anului 410.

Numele personal Olimpia aminteşte de numele Olimp, locuinţa zeilor în mitologia greacă, sau de oraşul Olimpia, unde au luat naştere jocurile olimpice, olimpiadele, în anul 776 î. Cristos. Toate aceste nume sunt apropiate de verbul lampein = a lumina, a străluci. Dacă se ia în consideraţie această apropiere, Olimpia ar avea înţelesul de «persoană care poartă, sau răspândeşte lumina». Ca nume personal există şi forma masculină Olimpiu.

(Vieţile Sfinţilor)