Asculta acest articol
Marta este sora Mariei şi a lui Lazăr din Betania, localitate situată la circa trei kilometri de Ierusalim. În casa lor primitoare venea cu plăcere Isus, în perioadele când se afla în Iudeea.
Cu ocazia unei astfel de vizite apare pentru prima dată şi Marta. Evanghelia ne-o arată ca pe o gospodină atentă şi silitoare, preocupată să facă o primire vrednică oaspetelui drag, în timp ce sora ei Maria preferă să stea liniştită şi să asculte cuvintele Învăţătorului. Nu e de mirare deci reproşul pe care Marta îl face la adresa Mariei: “Doamne, nu crezi că sora mea m-a lăsat singură cu toate treburile? Spune-i să mă ajute”.
Răspunsul amabil al lui Isus ar putea suna ca o mustrare pentru harnica gospodină: “Marta, Marta, de multe te îngrijeşti şi te frămânţi, dar de trebuinţă este numai un singur lucru; Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la dânsa”. Nu este, totuşi, o mustrare – comentează Sf. Augustin: “Marta, tu ai ales ceva bun; Maria însă a făcut o alegere mai bună decât tine”.
Cu toate acestea, Maria, considerată chiar de către Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore cel Mare drept model evanghelic al sufletelor contemplative, nu pare să figureze în calendarul liturgic (cfr. 22 iulie), deşi sfinţenia acestei delicate figuri de femeie este în afară de orice discuţie, deoarece a fost declarată de însuşi Cristos. În schimb, Marta, nu Maria şi nici Lazăr, apare în calendarul universal, poate ca o recunoştinţă pentru îngrijirile atente faţă de persoana Mântuitorului, şi pentru a fi propusă femeilor creştine drept model de hărnicie.
Profesiunea de gospodină, neînţeleasă şi adesea desconsiderată, este răscumpărată de această sfântă, cu numele Marta, care de fapt înseamnă “doamnă, stăpână” – Marta reapare în Evanghelie cu prilejul episodului dramatic al învierii lui Lazăr, când, în mod indirect, ea cere un miracol prin simpla şi splendida mărturisire de credinţă în atotputernicia Mântuitorului, în învierea morţilor şi în dumnezeirea lui Cristos.
Este prezentă şi la banchetul la care participa însuşi Lazăr, fratele readus la viaţă de Isus; şi aici se dovedeşte gospodina care are grijă de toate. Lecţia dată de învăţătorul nu privea, desigur, hărnicia ei lăudabilă, ci prea marea grijă pentru lucrurile materiale în dauna vieţii interioare.
Despre restul vieţii Sfintei Marta nu avem nici o dată istoric dovedită, deşi povestirile legendare sunt foarte multe. Cei dintâi care au acordat o cinstire liturgică Sfintei Marta au fost călugării franciscani, în anul 1262. Ziua de 29 iulie era octava (a opta zi) a sărbătorii Sfintei Maria Magdalena, pe atunci considerată sora Martei.
În limba aramaică, cuvântul marta înseamnă “stăpână”, “doamnă”; încă din vechime a devenit şi nume de persoană. Marta tradus în limba greacă se spune Despina, iar în limba latină Domnica, toate exprimând înţelesul că respectiva persoană este fiică, soţie, mamă dintr-o familie domnitoare.
Persoanele care poartă aceste nume au prilej de a-şi aminti mai des cântecul nou al celor răscumpăraţi de către Miel: “Cu sângele tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu oameni din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile şi ai făcut din ei o împărăţie pentru Dumnezeul nostru, şi preoţi, iar ei vor domni pe pâmânt” (Apocalipsa 5, 9-10).
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează