13.08.2018 00.00 Agenda publică, cu Mihai Sălceanu invitaţi: Vasile Ciocan, Ciprian Crăciun. Titlul emisiunii: Mitingul diaspora, o încercare de lovitură de stat? (reluare) 01.30 Cultură, Samfest jazz. 03.35 Ne cheamă Natura 04.20 În slujba comunităţii, cu Mihai Sălceanu,invitat: Ioan Nichita. Titlul emisiuni: Ioan Nichita – rapor la 16060 de zile . 05.25 Iată omul cu Gabriel Ghişan,invitat: Daniela Culic. 06.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia, cu Anzik Arnold . 07.00 Ştiri 07.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia, cu Barta Zoltan. 08.00 Audienţe în direct, cu Mihaela Ghiţă, invitaţi: Cristina Bala, Marria Ban . Titlul emisiunii: Tot mai mulţi voluntari la asociaţia Stea.(reluare) 09.00 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia, cu Anzik Arnold . 09.30 Sănătate, frumuseţe, stil 10.30 Religie, cu Mihaela Ghiţă, invitat: Florin Fodoruţ. Titlul emisiunii: Fericirea cea care a crezut. 11.15 Teleshopping 11.30 Agenda publică, cu Mihai Sălceanu invitaţi: Vasile Ciocan, Ciprian Crăciun. Titlul emisiunii: Mitingul diaspora, o încercare de lovitură de stat? (reluare) 13.00 Ştiri 13.30 Iată omul cu Gabriel Ghişan,invitat: Daniela Culic. 14.45 Teleshopping 15.00 Cultură, Vacanţe de vis 15.40 În slujba comunităţii, cu Mihai Sălceanu,invitat: Ioan Nichita. Titlul emisiuni: Ioan Nichita – rapor la 16060 de zile . 17.00 Cultură, Judeţul Satu Mare 18.00 Panoramic sportiv, cu Ionuţ Blăjan. Titlul emisiunii: Unirea Tăşnad, la al doilea start consecutiv în Liga 3. 18.30 Audienţe în direct. 19.30 Ştiri 20.00 Agenda publică, cu Stela Cădar invitaţi: Eugenia Sabău. Titlul emisiunii: Tot ce trebuie să ştim despre noua lege a pensiilor. (reluare) 21.30 Ştiri 22.00 Audienţe în direct. 23.00 Cultură

Sfânta Elisabeta (1207-1231)

Scris de Eva Laczko, 19 noiembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Statuia Sfintei Elisabeta la Satu Mare

Statuia Sfintei Elisabeta la Satu Mare

Ziua Sfintei Elisabeta, chiar dacă în calendare figurează pa data de 17 noiembrie, toată lumea o sărbătoreşte cu două zile mai târziu, adică pe data de 19.

Logodnică la vârsta de patru ani, soţie la 14 ani, mamă la 15 ani şi văduvă la 20 de ani, Elisabeta, ducesă de Turingia, şi principesă a Ungariei, şi-a sfârşit viaţa pământească la vârsta de numai 24 de ani, în ziua de 17 noiembrie 1231. După patru ani, Papa Grigore al IX-lea a ridicat-o la cinstea sfintelor altare. Privită astfel în fugă, viaţa ei pare o legendă, dar dacă intrăm în amănuntele reale, vom descoperi o minunată operă a harului divin şi a bunei voinţe omeneşti.

Elisabeta s-a născut în anul 1207. Conform obiceiurilor din acele vremuri, tatăl său, regele Andrei al II-lea al Ungariei, văr cu împăratul Germaniei, a logodit-o cu Ludovic, fiul ducilor de Turingia, şi el în vârstă de numai unsprezece ani. De mică a fost adusă în castelul de la Wartburg, şi viitoarea soacră Sofia a căutat să o introducă în atmosfera de lux şi petrecere întreţinută de ducele Hermann, dar tânăra logodnică prefera să se retragă în camera ei şi să privească un crucifix vechi, un Răstignit cu faţa plină de sânge.

După nouă ani a avut loc ceremonia cununiei. Această căsătorie, deşi aranjată de către părinţi, a fost o căsătorie din dragoste şi o fericită îmbinare de trăire a vieţii creştine cu o adâncă fericire umană, o împodobire a diademei regale cu aureola sfinţeniei. Tânăra ducesă a refuzat să meargă la biserică purtând coroana şi podoabele ce i se atribuiau rangului său; această atitudine a provocat mânia soacrei şi a cumnatei sale.

Ea le spunea: „Nu pot să port pe cap o coroană atât de preţioasă în faţa unui Rege încoronat cu spini”. Singur soţul ei, adânc îndrăgostit de ea, a voit să se arate vrednic de o soţie atât de frumoasă şi cu un suflet atât de nobil; ca motto pe stema lui a înscris aceste trei cuvinte: „Pietate, Puritate, Dreptate”; această deviză a format programul activităţii sale publice. Dragostea ce o aveau unul pentru altul le aducea o fericire atât de mare, încât deseori renunţau la petrecerile zgomotoase ale curţii şi parcă nici nu auzeau cuvintele muşcătoare ale rudelor.

Observând că o parte din veniturile sale, care alimentau risipa şi distracţiile celor de la castel, proveneau din impozite împovărătoare şi amenzi adesea nedrepte, Elisabeta l-a îndemnat şi l-a ajutat pe Ludovic să instaureze în ducat o disciplină dreaptă şi omenească. Mulţi dintre oaspeţii nechemaţi şi linguşitorii de altă dată au părăsit palatul, dar poporul a început să vadă în tinerii lui conducători doi părinţi, doi binefăcători.

Elisabeta în persoană împărţea adesea ajutoarele pentru cei săraci şi cu dragoste de soră acorda îngrijiri bolnavilor; de multe ori a primit să fie naşă de botez pentru copii orfani şi să participe la pregătirile de înmormântare a celor lipsiţi şi părăsiţi. În întreaga lume creştină se vorbea atunci despre minunatele virtuţi ale Sfântului Francisc de Assisi (+1226), şi Elisabeta şi-a propus să calce pe urmele lui, lăsându-se condusă în viaţa spirituală de franciscanul Rodeger şi mai apoi de Conrad de Marburg.

La vârsta de 15 ani Elisabeta a născut un băiat; la 17 ani a avut o fetiţă, şi la 20 de ani altă fetiţă; când s-a născut al treilea copil, Ludovic nu mai era în viaţă; chiar în acel an plecase cu mult entuziasm în cruciadă şi a fost printre cei dintâi căzuţi în luptă. Pentru tânăra lui soţie a început o perioadă grea. Soacra şi cumnaţii au alungat-o de la Wartburg împreună cu cei trei copii mici, chiar în timpul iernii, interzicând locuitorilor din împrejurimi să o primească în casa lor.

Elisabeta, după o noapte petrecută în frig şi foame, a intrat în prima biserică întâlnită în cale şi a cerut să se cânte un Te Deum de mulţumire pentru că a fost învrednicită să se împărtăşească cu taina sărăciei lui Cristos. În cele din urmă a ajuns la Bamberg, ajutată de o mătuşă a ei care era stareţă. Episcopul Egbert a încercat să o convingă să devină soţia împăratului Friedrich al II-lea, dar ea a rămas neclintită în hotărârea luată după moartea soţului: „A murit? El e mort! Atunci, moartă să fie pentru mine lumea, cu toate bucuriile şi onorurile ei”.

Îndrumată de conducătorul ei spiritual, severul Conrad de Marburg, s-a îngrijit de creşterea şi educarea copiilor în condiţii corespunzătoare rangului lor, a renunţat la serviciile ultimelor două cameriste care îi rămăseseră credincioase şi a cerut să i se dea o cameră în clădirea unui spital, spre a fi aproape de bolnavii şi săracii pe care îi iubea şi îi slujea cu nespusă dragoste, privind în ei pe Cristos însuşi. Sufletul îi era copleşit de o bucurie atât de mare încât atunci când tatăl ei, regele Andrei al II-lea, a trimis o solie care să o aducă la curtea regală din Ungaria, ea a răspuns că mai înainte de venirea lor a fost chemată la curtea Regelui Veşnic şi doreşte să fie aflată pe câmpul de luptă în clipa din urmă.

Această clipă a sosit în ziua de 17 noiembrie 1231. Vestea despre viaţa ei sfântă şi despre nenumărate minuni săvârşite prin mijlocirea Elisabetei a străbătut întreaga Europă şi l-a determinat pe Papa Grigore al IX-lea să proclame în mod oficial şi solemn ridicarea ei la cinstea altarelor, în anul 1235. Femeile din al treilea Ordin al Sfântului Francisc de Assisi au ales-o drept patroană, văzând în ea un model strălucit de dezlipire a sufletului de bunurile trecătoare, de iubire faţă de Cristos răstignit, de dăruire totală pentru ajutorarea aproapelui.

(Vieţile Sfinţilor)

 

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.