Sfânta Ecaterina din Alexandria (sec. IV)

Asculta acest articol

La începutul veacului al IV-lea a intervenit o schimbare de atitudine neaşteptată din partea puterii romane faţă de creştini, împăratul Diocleţian (284-305), ajuns la bătrâneţe şi cu o voinţă slăbită, cedând influenţei sfetnicilor săi a declarat cea mai crudă dintre persecuţii.

În Egipt, persecuţiile au ajuns la o cruzime atât de cumplită, încât mulţi păgâni, revoltaţi de cele ce vedeau, căutau să-i ajute pe creştini, iar unii dintre ei îmbrăţişau noua credinţă. Însemnările despre diferitele procese şi condamnări, răspunsurile victimelor şi torturile suferite s-au păstrat în scrierile numite Passiones, Pătimirile, scrieri ce au fost redactate mai târziu, cu adăugarea unor elemente simbolice; pornind de la miezul real al faptelor, scriitorii încearcă să ofere cititorilor, prin imagini plastice, lucrările minunate ale harului divin în sufletul şi în viaţa martirilor. Una dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute Passio este aceea a Sfintei Ecaterina.

Ecaterina, fiica regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella, a fost trimisă la Alexandria pentru a se instrui la şcoala renumiţilor filozofi de acolo. La vârsta de şaptesprezece ani era cea mai frumoasă şi cea mai învăţată tânără din oraş. Considerând că nu mai are ce să înveţe, se reîntoarce în patrie şi acceptă propunerea părinţilor de a se gândi la căsătorie, dar le spune hotărâtă că nu-şi va da mina decât unui tânăr la fel de frumos şi de învăţat ca şi ea. Mulţi prinţi au renunţat la gândul de a-i cere mâna, iar alţii au rămas ruşinaţi în faţa întrebărilor Ecaterinei.

Întâlnindu-se întâmplător cu un bătrân pustnic, Anania, şi destăinuindu-i gândurile ei, acesta i-a spus: «Eu cunosc un mire aşa cum îl visezi tu». «Să se prezinte», a răspuns scurt Ecaterina. «El va veni la noapte, dacă în cursul zilei de astăzi vei rosti de multe ori aceste cuvinte: “Mamă bună, arată-mi, te rog, pe Fiul tău”». Deşi nu înţelegea despre cine este vorba, ea a rostit cuvintele bătrânului; spre uimirea ei, în timpul nopţii următoare, fără să ştie cum, în cameră intră o doamnă cu privire blândă şi un tânăr fermecător. «Vrei să-ţi fie mire?», întreabă doamna. «Cred că nu sunt vrednică nici să fiu sclava lui», răspunse Ecaterina. «Dar tu, reluă Doamna adresându-se tânărului, vrei să-ţi fie mireasă?». «O, nu, răspunse tânărul; e atât de murdară!».

Dimineaţa următoare, Ecaterina a alergat la pustnic şi i-a istorisit totul. El i-a răspun : «Tânărul a vorbit nu despre urâţenia trupului, dar despre sufletul tău, plin de orgoliu şi lipsit de ştiinţa vieţii». Cu răbdare, bătrânul i-a vorbit despre Cristos, Mântuitorul, despre Maica lui Prea Curată, despre viaţa creştină. După ce a primit botezul, Ecaterina s-a rugat Fecioarei Maria să i-l arate din nou pe Fiul său. Preacurata i-a ascultat rugăciunea şi din nou i s-a arătat împreună cu Fiul său, pe care l-a întrebat: «Acum este vrednică de Tine?». «Da, a răspuns Isus, acum este cu adevărat frumoasă», şi Sfânta Fecioară Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numeşte «căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina».

La Alexandria a început o prigoană cruntă împotriva creştinilor. Maximin Daia, guvernator al provinciilor Africane, dăduse ordin ca toţi supuşii săi să aducă jertfă idolilor; Ecaterina, care între timp se reîntoarse în oraş, auzind că mulţi creştini renunţau la credinţă şi jertfeau idolilor pentru a scăpa cu viaţă, s-a dus la Maximin Daia şi i-a demonstrat falsitatea credinţei păgâne, cu argumente din cărţile filosofilor şi ale preoţilor greci şi romani. Împăratul nu a ştiut ce să-i răspundă şi a convocat pe cincizeci dintre cei mai renumiţi învăţaţi din Alexandria.

După discuţii ce au durat o zi întreagă, toţi cei cincizeci de filosofi au declarat că sunt hotărâţi să devină şi ei creştini; în culmea furiei, împăratul porunceşte sa fie executaţi, iar Ecaterina să fie aruncată în închisoare. Passio arată că în timpul petrecut în închisoare, la îndemnurile curajoasei tinere au primit credinţa creştină şi botezul persoane apropiate împăratului, paznici, ostaşi, ofiţeri. Drept răzbunare, Maximin Daia a dat poruncă să fie construite patru roţi cu dinţi de fier şi cu ele să fie strivit trupul Ecaterinei; la apropierea de trup, roţile s-au îndoit asemenea unor ramuri fragede de răchită.

Atunci au scos-o afară din cetate şi i-au tăiat capul; mii de îngeraşi i-au luat trupul neînsufleţit şi l-au dus pe muntele Sinai, unde mai târziu s-a ridicat o mănăstire, renumită în primul mileniu al creştinismului. Cultul Sfintei Ecaterina a fost răspândit de către călugării de la muntele Sinai, iar sărbătoarea ei a fost introdusă în calendarul roman pe la 1335 de către Papa Ioan al XXII-lea. Ea este considerată patroana filosofilor, precum şi a meseriaşilor care lucrează diferite feluri de roţi. Tinerele creştine au văzut în Sfânta Ecaterina un model de iubire faţă de Cristos, de dragoste faţă de ştiinţă, şi de curaj în trăirea vieţii închinate lui Dumnezeu şi aproapelui.

(Vieţile Sfinţilor)