Sensul giratoriu de la Burdea, locul unde aproape zilnic avem tamponări | Informaţia Zilei

Sensul giratoriu de la Burdea, locul unde aproape zilnic avem tamponări

Una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Satu Mare este fără îndoială cea de la Burdea. Sensul giratoriu de acolo a fost modificat în nenumărate rânduri. În urma craterelor apărute s-a făcut de câteva ori mai mic, ori mai mare. Acum avem varianta mică a acestui sens făcut parcă de mântuială de câţiva ani.

Tot de câţiva ani funcţionează continuu semafoarele şi pe nimeni nu interesează. Şi tot de câţiva ani avem aproape zilnic tamponări în acest sens giratoriu. Iar vina nu o poartă neaparat şoferii. Şi asta pentru că totul este făcut haotic. Nu sunt marcaje, sensul se modifică ocazional, sunt gropi, apar tiruri care provoacă blocaje şi lista ar putea continua.

În această dimineaţă a avut loc un nou accident, deloc grav, în care erau implicate trei maşini, din care două în regim de taxi. Normal că şoferii implicaţi au blocat câteva minute sensul încercând să caute vinovatul. Dar nu asta e problema. Este deranjant faptul că de câţiva ani autorităţile locale nu sunt în stare să facă ordine la acea intersecţie. Orice scuză este invocată nu poate fi acceptată. Iar accidentele uşoare nu vor înceta să apară. Şi ce facem? Totuşi, este una dintre cele mai importante intersecţii din municipiul Satu Mare.

Şi apropo de pietoni. Sunt oameni în vârstă care de câţiva ani sunt nevoiţi să facă metri buni în plus pentru a traversa pe altă parte. S-au desfiinţat de mult acele treceri de pietoni semaforizate.

Abonează-te acum Online!
  1. tisasomes a spus: 07 iunie 2019, ora 22:35

    Sa se revină la semafoare 6

  2. Bilustyuk Eniko a spus: 07 iunie 2019, ora 13:30

    Ar fi bine sa se reintroduca trecerile de pietoni semaforizate.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0745.657.429 sau 0744.55.2345