Image 1
Image 2

Senatul a abrogat obligativitatea educatorilor şi învăţătorilor să absolve studii universitare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Senatul a decis, luni, în calitate de Cameră decizională, abrogarea prevederii potrivit căreia educatorii şi învăţătorii trebuiau să absolve studii universitare de licenţă, în profilul postului, pentru a-şi continua activitatea în funcţiile didactice, anunţă Agerpres.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 16 octombrie, în unanimitate, propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013.

Propunerea a fost iniţiată de senatorul PSD Liliana Sbîrnea, care a arătat, în expunerea de motive, că multe funcţii didactice de educator şi învăţător cu studii medii sunt ocupate de persoane cu vârsta apropiată de pensionare, “a căror pregătire didactică nu mai trebuie completată cu studii superioare”.

Proiectul abrogă articolul VI din OUG 92/2012, potrivit căruia educatorii şi învăţătorii din sistemul naţional de învăţământ au dreptul să-şi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv primar cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă în profilul postului în cel mult şase ani de la intrarea în vigoare a ordonanţei.

1 comentariu

  1. Domnilor fosti si actuali inspectori din comisia de mobilitate a Inspectoratului Scolar si D-nii profesori din Consiliul de administratie ai scolilor in ultimii ani ati nedreptatit unele cadre la pretransfer din cauza studiilor medii folosind de portitele mici din legi(conditii specifice) , ca acum la sfarsitul anului 2017 sa abrogati in parlament obligativitatea cadrelor sa urmeze studii universitare.Si acest caz releva situatia invatamantului la ora actuala.Cel putin ar trebui sa va cereti scuze ca ati purtat pe drumuri aceste cadre.Sa traiti bine!

Lasă un răspuns

Connect with