Image 1
Image 2

Semnificația istorică a unui monument anti-comunist

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din motive nu foarte greu de explicat dihotomia “comunism-anticomunism” nu poate fi pusă decât într-o mică măsură în relație cu dihotomia “democrație-antidemocrație”. În ambele cazuri este vorba despre o tăiere în două a unui întreg.

Acest lucru presupune că la un moment dat cele două jumătăți au conviețuit.
Oprindu-ne asupra primului exemplu, comunism și anticomunism, continuă să coexiste în spațiul românesc? Au fost încercări încă din primele luni ale anului 1990 de a scoate comunismul din viața pulbică împreună cu cei care l-au slujit, respectiv așa-numiții “nomenclaturiști”. Mai târziu, în timpul președintelui Băsescu, comunismul a fost “îngropat” în chiar mijlocul Parlamentului României printr-un act oficial.

Și mai târziu au fost încercări de scoatere în afara legii a însăși ideii de comunism, întâi de PNL, prin 2016, apoi de USR în 2019.

Nu știu în ce stadiu sunt încercările respective, dar pare imposibil să obligi prin lege oamenii să uite ceva. Este și cazul comunismului. Ce este comunismul? Ce a fost comunismul? Pare foarte simplu de explicat, dar nu le este deloc ușor nici măcar specialiștilor.

La 30 de ani de la căderea orânduirii numite în manualele de istorie “orânduirea socialistă”, perioada istorică numită “epoca de aur” continuă să fascineze. Din fericire nu în sensul adeziunii, ci ca spectacol.

Dacă primul termen al dihotomiei, respectiv “comunismul”, este azi doar fascinație, ce se întâmplă cu cel de-al doilea termen, respectiv cu ” anticomunismul”?

Mai este necesar să fie puși față în față? În primii ani ai democrației cel mai virulent partid anti-comunist a fost partidul condus de Corneliu Coposu. PNȚCD a dominat o vreme viața publică, în alianță cu celelalte două partide istorice, PNL și PSDR, dar a dispărut din rândul partidelor parlamentare. Se spune că din cauza radicalismului său, a anti-comunismului afișat cu prea multă duritate.

Se înțelege de la sine că nu este acceptat comunismul în nicio formă, dar de aici s-ar putea trage concluzia că nici anticomunismul nu este acceptat în forme radicale. Cei doi termeni ai dihotomiei “comunism-anticomunism” se exclud reciproc.

Ce se întămplă în cea de-a doua dihotomie, “democrație-antidemocrație”? Relația dintre cei doi termeni este similară cu relația dintre comunism și anticomunism? Ne place să credem, să sperăm, că nu există nicio similitudine între cele două perechi de concepte.

De 30 de ani ne lăudăm – sau ne autoamăgim – că trăim în democrație. În același timp, de 30 de ani partidele politice se acuză între ele de ieșiri antidemocratice. De mici izbucniri anti-democratice avem parte aproape în fiecare zi. La o distanță apreciabilă de revoluția din 1989, agresiunile din 10 august 2018 au fost considerate reacții ale unei gândiri politice antidemocratice.

Nimeni nu poate nega că anti-democrația a făcut casă bună cu comunismul. Însăși esența comunismului a fost anti-democrația. Dacă acceptăm că există elemente antidemocratice în democrație trebuie să acceptăm și că în viața noastră publică mai persistă viruși ai comunismului care pot ecloza în fiecare moment, infestând societatea cu “ciuma roșie”, vechea boală a comunismului.

O expresie artistică a unei astfel de posibilități încearcă să redea un monument ce se inaugurează la Satu Mare în 22 decembrie. O zi simbolică, prima zi fără dictatorul fugit într-un elicopter de pe acoperișul Comitetului Central.

Instalată în Centrul Nou, lucrarea artistului Gyori Csaba, din oțel dur, simbolizând o dictatură necruțătoare, este tăiată în două de o rază de speranță, mică, dar strălucitoare, o coloană a infinitului țâșnind din negura comunismului ce părea fără sfârșit. În exact ziua când și-a făcut apariția prima rază de speranță, în 22 decembrie, în fața uriașului Palat Administrativ din Satu Mare, va fi dezvelit un monument dedicat tuturor celor care au luptat împotriva regimurilor criminale din Europa Centrală și de Est.

Monumentul avertizează că “epocile de aur” se dovedesc a fi până la urmă epoci ale ruginei. Un bloc uriaș de oțel cuprins de rugină este tăiat în două de sabia strălucitoare a unui nevăzut arhanghel al dreptății.

În fața colosului de beton, înalt de aproape o sută de metri, monumentul de cinci metri pare un mic David “anticomunist”care îl avertizează pe Goliatul “comunist” că nimic nu este veșnic.

Se va sparge coaliţia PSD-PNL? 

Până la urmă cineva trebuia să dea cu bâta-n baltă şi să spună: “Până aici!” Că în România nicio alianţă politică, nicio coaliţie de guvernare nu a mers până la capăt se ştie.

Dacă partidele mici ar fi mari şi partidele mari ar fi mici

Să începem cu consecinţele reformei fiscale Ciolacu-Boloş: dacă se dă greş cu setul de măsuri propuse, PSD şi PNL se pot pregăti să facă saltul înapoi de la categoria super-greilor, de partide mari, la categoria cocoş, de partide mici. După primele măsuri prezentate “reaşezarea poverii fiscale pe criterii echitabile” pare să fie doar un slogan.