Selecţionata judeţului Satu Mare a învins-o pe cea a Maramureşului (Foto)

Scris de Ionuţ Blăjean, 27 octombrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Cu scorul de 2-1, golurile echipei noastre fiind marcate de Lucian Luca şi Dan Adi

Stadionul Olimpia – Daniel Prodan din Satu Mare a găzduit ieri, de la ora 11:00, meciul între selecţionatele judeţului Satu Mare şi Maramureş la fotbal.

S-au jucat trei reprize a câte 30 de minute, iar la finalul meciului, echipa învingătoare a fost cea a Sătmarului, scor 2-1. Lucian Luca şi Adi Dan sunt marcatorii selecţionatei noastre, în timp ce pentru maramureşeni a înscris Gabriel Tura.

Referentul zonal FRF, Dorel Ziman ne transmite că selecţia a început la nivel de judeţ şi că la ea au participat peste 80 de copii născuţi în anul 2008. S-au selecţionat 17 jucători de la LPS-Il Calcio Satu Mare (12), CS Primavera (3), CS Juniorul (1), CSS Carei (1). A existat şi o listă cu 4 rezerve. Din această “dublă” întâlnire se va forma selecţionata Satu Mare – Maramureş, tot după sistemul 17+4, care va juca cu selecţionata Bistriţa-Năsăud-Bihor. Pe acelaşi model se va forma selecţionata Ardealului care va participa la un stagiu de pregătire la Mogoşoaia sau Tărlungeni.

Satu Mare: Alex Crişan – Matei Ardelean, Ianis Jurje, Andrei Boje, Norbi Petran, Ramon Erdei, Luca Noveli, Luca Lucian, Sebi Rus, Rareş Corodan, Răzvan Pop/ Flaviu Burzo, Darius Varg, Denis Sopoian, Adi Dan, Raul Tamas, Karoly Tamas. Dorel Ziman – referent zonal FRF, Cosmin Iuhas – antrenor.

Maramureş: Sebastian Pop – Bogdan Pop, Mihai Sabo, Cătălin Zete, David Mărcuş, Patric Berciu, David Zoicaş, Matei Robu, Gabriel Tura, Sebastian Avam, Eduard Pojoga/ Gabriel Bukova, Marius Feiciuc, Luca Costea, Roland Rojnayai, Sebastian T., Marc Andreica. Emil Kemenes – referent zonal, Cristian Costraba şi Ciprian Sima – antrenori.

Au arbitrat fără probleme sătmărenii Răzvan Bogdan, Alberto Bor, Zoran Trella.

Urmează returul programat pentru ziua de miercuri 3 noiembrie 2021.

Meciul s-ar putea disputa la Baia Mare pe stadionul Viorel Mateianu, ori la Sighetu Marmaţiei.

Abonează-te acum Online!
  1. W.W.W. a spus: 30 octombrie 2021, ora 22:08

    Dacă tăceai filozof rămâneai n.d.!!! Te roade invidia!

  2. Oricum sa va fie rusine a spus: 30 octombrie 2021, ora 06:36

    Stergeti comentariile care nu sunt pe placul unora? Sunteţi părtaşi la hoţie…

  3. Bogdi a spus: 27 octombrie 2021, ora 14:08

    WOW! IL CALCIO SATU MARE ESTE CEL MAI TARE DIN JUDETUL SATU MARE!!! Bravo IUHAS COSMIN! TOT AŞA!!

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517