Image 1
Image 2

Şeful ANSVSA neagă că ar fi favorizat vreo firmă în criza pestei porcine

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fiul lui Liviu Dragnea a fost acuzat că ştia de mai multă vreme despre acest pericol 

Situaţia creată de criza pestei porcine africane este gestionată astfel încât nu pot fi favorizate firme, ferme sau persoane, a declarat Geronimo Brănescu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA.

Potrivit oficialului, speculaţiile potrivit cărora anumite ferme ar fi beneficiat de unele informaţii preferenţiale nu îşi au rostul, cu atât mai mult cu cât reprezentanţii tuturor entităţilor implicate au primit sub semnătură informări. De asemenea, este exclusă speculaţia potrivit căreia unele firme furnizoare de antidoturi ar putea profita de noua criză epizootică, neexistând deocamdată antidoturi.

Se utilizează doar dezinfecţia

“Într-o astfel de boală, pesta porcină africană, nu există profilaxie specifică şi nu există tratament. Şi atunci se utilizează numai o profilaxie generală, se utilizează doar dezinfecţia. Iar dezinfectanţii pot fi achiziţionaţi numai în condiţii legale. Autoritatea centrală (n.n. – ANSVSA) nu achiziţionează dezinfectanţi, ci numai Direcţiile Sanitare Veterinare (DSV) judeţene, care au personalitate juridică, au obligaţia legală să achiziţioneze, în condiţiile legii, astfel de dezinfectanţi”, a precizat Geronimo Brănescu.

“Nu este preocuparea Autorităţii Naţionale, ca structură centrală, achiziţia aceasta – este obligaţia structurilor teritoriale”, a mai spus preşedintele ANSVSA.

Cât despre “informaţii preferenţiale” de care ar fi beneficiat unele ferme la declanşarea crizei, oficialul a menţionat că din 2016-2017 până în prezent “am avut peste 500 de instruiri şi informări ale tuturor entităţilor implicate – indiferent că vorbim despre agenţi economici, vânători, asociaţii de vânătoare – la fiecare DSV judeţeană. Au luat la cunoştinţă cu toţii despre pericolul apropierii pestei porcine africane. De asemenea, au fost informări cu privire la ridicarea nivelului de biosecuritate în exploataţiile profesionale, tocmai în vederea evitării ridicării la maximum a riscului de contaminare în interiorul exploataţiilor”.

“Fiecare fermă şi-a asigurat managementul după cum a considerat. Dacă au fost sub presiunea apariţiei acestei boli în judeţele riverane, am avut cazuri care şi-au redus efectivele de porci şi lucrurile au avut o anumită dinamică. În mod ferm afirm că toţi au fost informaţi, sub semnătură, ca să nu existe interpretări că nu s-au uitat la televizor sau că n-au citit nu-ştiu-ce publicaţie. În permanenţă a fost actualizată informaţia, au fost puşi la curent atât cu evoluţia bolii, cât şi cu nivelul de biosecuritate pe care trebuie să-l îndeplinească pentru a evita introducerea acestei boli în exploataţie”, a mai spus oficialul.

Fiul lui Dragnea, suspectat

Din 13.500 de porci în iulie 2017, ferma din Teleorman a lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, a rămas, la timp, cu mai puţin de 3.000 de capete. Asta în timp ce producători mult mai mari au fost prinşi în ferme cu aproape 48.000 de porci, pe care statul i-a omorât.

Populaţia şi marile ferme sunt luate prin surprindere şi avertizate de oficialităţi abia când deja aveau virusul la poartă. ”Mie mi-au spus că vine pesta cu câteva zile înainte să-mi omoare 48.030 de porci”, explică Nicolae Ciuleac, patronul fermei tulcene lichidate practic peste noapte de molimă. Dar ferma din Teleorman nu a mai cumpărat porci, ci a vândut, a tăiat şi a procesat ce avea deja în propria fermă, ca şi cum Valentin Dragnea ştia ce vine.

Cei din opoziţie au reacţionat, referindu-se la o comisie parlamentară de anchetă.  “A avut noroc fiul domului Dragnea sau a fost unul dintre privilegiaţii care au fost informaţi că pesta porcină africană va face ravagii? Consideră Liviu Dragnea sau cineva din PSD necesară o Comisie de anchetă? Sau PSD a ajuns un simplu instrument al intereselor personale ale lui Liviu Dragnea?”, afirma liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with