Image 1
Image 2

Se organizează tabără de vară pentru copiii din Sătmărel

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


Direcția de Asistență Socială Satu Mare și Asociația Stea aduc copiilor din Sătmărel bucuria experienței unei tabere de vară. Timp de cinci săptămani, copiii care au peste 6 ani vor participa gratuit la activități de educație nonformală prin care vor învăța lucruri utile prin joc.

“Ne dorim să sensibilizăm comunitatea marginalizată din acest cartier, cu privire la importanța educației și a mijloacelor de susținere a școlarizării copiilor lor”, a declarat Adrian Bălaj, directorul Direcției de Asistență Socială Satu Mare.

Tabăra de vară a început luni, 1 august, iar cei mici sunt așteptați în zilele de luni, marți și joi în intervalul 13.00 – 16.00 la Căminul cultural Sătmărel unde au ocazia de a experimenta bucuria de a lega noi prietenii.

“Le-am pregătit copiilor un program bogat în activități, cu accent pe dezvoltarea personală, dar și multe oportunități de a învăța lucruri noi: jocuri și activități de animație socio-educativă, antrenamente de șah, proiecte creative, activități de literație și numeratie, activități sportive. Ne propunem să le oferim numeroase ocazii de a-și pune în valoare talentul, de a avea experiențe de reușită, de a-și conștientiza potențialul și de a împărtăși bucuria copilăriei cu prietenii din tabără”, spune Cristina Bala, director al Asociației Stea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with