Asculta acest articolCiclul de câte patru ani pentru un mandat legislativ pare să nu mai fie un criteriu pentru guvernare. Ultimul mandat întreg l-a avut premierul Călin Popescu Tăriceanu, între 2004-2008. Emil Boc, următorul prim ministru nu a reuşit să-şi ducă mandatul până la capăt. A căzut în februarie 2012 în urma unor proteste de stradă. Efemerul guvern Mihai Răzvan Ungureanu nu a reuşit să se menţină nici măcar un capăt de mandat, până la alegerile parlamentare, căzând în urma unei moţiuni de cenzură.
Cu o majoritate parlamentară de aproape 70%, guvernul Victor Ponta a căzut după trei ani de mandat, tot în urma unor proteste de stradă. Rolul preşedinţilor este semnificativ, nu însă şi determinant. Guvernele PDL au căzut când era preşedinte Traian Băsescu, iar Călin Popescu Tăricenau s-a menţinut la guvernare cu un preşedinte ostil, dar şi cu o fragilă susţinere parlamentară.
Aşa stau lucrurile şi în prezent. Despre preşedintele Klaus Iohannis nu se poate spune că s-a împăcat cu ideea unui guvern PSD. Nici PSD nu este partidul care să se dea la o parte datorită unor principii sau şicanări dinafară. Nu se poate spune nici despre PNL că s-a consolat cu scorul obţinut la ultimele algeri parlamentare şi va aştepta trecerea celor patru ani fără să se gândească la guvernare.
Lucrurile se mişcă în PNL mai rapid şi pentru că se apropie congresul în care se va alege noua conducere. De la fuziunea cu PDL, partidul nu a avut un lider. A avea o conducere bicefală, a avea doi copreşedinţi, este identic cu a nu avea niciun lider. Vasile Blaga, recunoscut ca bun organizator, ca secretar general şi şef de campanie electorală, nu a reuşit să convingă ca preşedinte. Alina Gorghiu nici pe atâta. După scoaterea lui Blaga pe linie moartă în urma unor probleme penale, concentrând conducerea interimară într-o singură mână, a doamnei Raluca Turcan, iarăşi nu se dovedeşte a fi o soluţie promiţătoare. PNL continuă să bată pasul pe loc. Nici nu urcă, nici coboară, nici nu-şi bate boii de-i omoară, vorba unei tărăgănate doine româneşti.
Cât de importantă este personalitatea unui lider pentru un partid? Depinde soarta PNL exclusiv de liderul pe care nu-l are sau formaţiunea în sine, rezultată în urma unei fuziuni, este de aşa natură încât nu reuşeşte să convingă electoratul că este o reală alternativă la guvernarea PSD? Lentoarea de la nivel central s-a insinuat în fiecare organizaţie judeţeană, în timp ce inactivitatea de la nivelul conducerilor judeţene s-a extins la nivelul fiecărei organizaţii locale. PNL pare azi mort, dar neîngropat. Nimeni nu ia în serios luările de poziţie ale conducerii centrale, iar organizaţiile din teritoriu aşteaptă semnale de la centru, în cele mai multe cazuri nefăcând nimic. Pe pildă cine ştie cine este preşedintele organizaţiei judeţene PNL Satu Mare? Cine l-a văzut vreodată luând o poziţie, spunând două vorbe despre problemele cu care se confruntă comunitatea? Fără un lider viu, comunicativ, un partid este mut, surd şi orb. La ce i-au folosit PNL Satu Mare faptul că a obţinut ambele funcţii de vicepreşedinte al consiliului judeţean? Dăm acest exemplu pentru că este definitoriu pentru întreaga ţară, pentru imaginea PNL la nivel naţional.
Dar, aşa cum spuneam, PNL începe să se mişte. În ce direcţie? Campania internă este amorţită. Ludovic Orban o mai înviorează, însă el fiind un veşnic pretendent la funcţia de preşedinte al PNL, nu prea este luat în serios. Nu se simte că partidul este în campanie internă, nu atrage atenţia printr-un program care să-l califice pentru poziţia de principală forţă politică şi reală alternativă de guvernare.
