Image 1
Image 2

Update: peste 100 de sătmăreni au protestat duminică în Centrul Nou

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Update: Duminică, 29 ianuarie, şi la Satu Mare s-au adunat peste 100 de persoane în Centrul Nou. Aceştia au protestat paşnic. În mulţime am văzut şi pancarte în limba maghiară pe care scria “Cine sprijină guvernul este complice”.

 

Protest Satu Mare
Protest Satu Mare

Un nou protest împotriva proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale este anunţat duminică seară, începând cu ora 17.00, în zona Universităţii, manifestări fiind anunţate şi în mai multe oraşe ale ţării, inclusiv la Satu Mare dar şi în diaspora.

UPDATE 21.40 Protestele din Capitală s-au încheiat în jurul orei 21.30, zeci de mii de oameni pichetând pe rând sediile CNA, Ministerului Justiţiei, Avocatului Poporului, la final oprindu-se în faţa Guvernului, nemulţumiţi de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.

Numărul celor care manifestează în Capitală a ajuns, în momentul transmiterii ştirii, la 50.000 de persoane, potrivit unor surse oficiale.

 

Prezenţă surptiză la proteste: Oamenii lui Dacian Cioloş
Doi dintre tehnocraţii lui Dacian Cioloş au fost printre cei 50.000 de oameni care au protestat în Piaţa Universităţii. Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună şi cel al Muncii, Dragoş Pâslaru.

Prună chiar a postat pe facebook două poze din mijlocul protestelor.

UPDATE 20:50 Aproximativ 50.000 au ajuns la Palatul Victoria. Oamenii scandează “Vrem program de guvernare, nu penali cu suspendare!”.
Protestul din această seară a fost suprnumit “Tineriada”. Este cel mai mare miting de după revoluţie.

Peste 90.000 de oameni au protestat în toată ţara.

UPDATE 18.17. Liderul USR Nicuşor Dan a ajuns în Piaţa Universităţii. De data aceasta fără copil. Protestatarii pornesc în marş spre sediul CNA situat peste drum de Parlament.

UPDATE 18.10 Numărul protestatarilor din Capitală este în creştere. Televiziunile anunţă că aproximativ 7.000 de oameni se află în Piaţa Universităţii.

UPDATE 18.00 Liderii PNL îşi anunţă participarea la proteste.

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi spune că tinerii care se implică în această perioadă în protestele şi în dezbaterea publică iscate pe marginea ordonanţelor privind graţierea şi modificarea Codului Penal sunt bineveniţi în PNL.
UPDATE 17.30 Cel puţin o mie de persoane au mers la protestul din Piaţa Universităţii.

Jandarmii au făcut apel, la megafon, ca demonstranţii să nu blocheze circulaţia rutieră, însă fără succes. Protestatarii au rupt cordonul de jandarmi, iar circulaţia este întreruptă.

Manifestanţii ar urma să se deplaseze la sediul CNA, la Ministerul Justiţiei, la sediul Avocatului Poporului şi în Piaţa Victoriei.

“Ţara cere fără graţiere!”,”Justiţie, nu coruptie!” sau “Jos Iordache!” sunt câteva dintre mesajele scandate de manifestanţi.

Cateva 1.000 de protestatari s-au adunat in centrul Clujului.

La Sibiu, în Piaţa Mare s-au strâns până acum în jur de 1000 de persoane.

La Iaşi, în Piaţa Unirii sunt în aceste momente circa 400 de persoane.

La Satu Mare, manifestarea a fost anunţată pe o reţea de socializare şi este programată să aibă loc la ora 17 în Centrul Nou al Municipiului Satu Mare. Pe reţeaua de socializare se arată că vor participa 114 persoane.

“28.000 de oameni din Bucureşti au spus clar că nu doresc amnistia şi graţierea. Am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA-ul nu îşi face treaba. Este momentul să îi vizităm. apoi mergem la Ministerul Justiţei, iar pe drum, ne vizităm avocatul. Avem un avocat al poporului care nu lucrează pentru noi. La final, mergem la guvern. Nu vrem demisia Guvernului, vrem să îşi respecte promisiunile pentru care a fost ales. Nu să propună legi aberante care sunt în avantajul unor persoane. Duminică ne strângem la Universitate începând cu ora 17:00. Pornim în marş la ora 18:00”, se arată într-un mesaj postat pe o pagină de socializare.

Până la momentul transmiterii ştirii, aproximativ 8.600 de oameni şi-au anunţat intenţia de a participa la protestul din Capitală.

Totodată, manifestări sunt anunţate duminică seară şi în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Satu Mare, Târgu Jiu, Teleorman, Turda şi Vâlcea.

Se anunţă proteste şi în Diaspora, la Bruxelles, Copenhaga, Paris, Chisinau, Bordeaux, Hamburg, Londra si Zurich.
Pe aceeaşi pagină de socializare a organizatorilor, este anunţată şi o manifestaţie pentru luni, 30 ianuarie, la ora 09.00, în faţa Ministerului Justiţiei, acolo unde va avea loc consultarea pe ordonanţele din justiţie, relatează Mediafax.

“Luni dimineaţă e o «dezbatere» la Ministerul Justiţiei pe puncte care NU sunt negociabile. Graţierea pentru fapte care includ corupţie nu e negociabilă. Nici dezincriminarea unor astfel de fapte. Hai să dezbatem şi să protestăm şi luni dimineaţă, chiar în faţă celor care se prefac că dezbat.Luni se pregăteşte un simulacru de consultare publică la Ministerul Justiţiei cu «reprezentanţii» străzii, la care dezbatere s-au anunţat că participa Becali şi Ciuvică. Vrem Justiţie, nu Circ.Încă nu au înţeles că adevărata dezbatere este în stradă, este în reacţiile presei încă independente, este în reacţiile organizaţiilor profesionale, ale altor instituţii precum DNA sau CSM, în reacţiile oricărui om îi pasă de democraţia greu câştigată, aşa cum e ea, imperfectă. Dezbaterea e în stradă, nu e circul pe care îl fac ei la televiziuni de partid, nici în circul pe care îl numesc dezbatere de la Ministerul Justiţiei”, se arată în mesajul postat pe pagina evenimentului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns