Asculta acest articolParlamentul, şi într-o oarecare măsură şi protestatarii, au devenit scutul guvernului. În spatele dezbaterilor aprinse în jurul legilor justiţiei, guvernul îşi vede de-ale sale. Protestatarii şi-au mutat taberele din faţa guvernului în faţa Parlamentului. Piaţa Victoriei rămânând liberă, Gabriela Firea, şi-ar putea instala Târgul de Crăciun. Acum premierul nu ar avea motiv să se opună. Ca şi când ar fi ţinut mai mult la protestatari decât la copiii care s-ar fi putut bucura de luminile strălucitoare ale sărbătorilor de iarnă.
A protesta împotriva guvernului este una, iar a protesta împotriva Parlamentului este alta. Guvernul este numit, Parlamentul este ales. Un guvern poate cădea oricând, dar Parlamentul oferă garanţia că votul cetăţenilor este respectat. Asta în principiu. În realitate încă de la primele alegeri libere cetăţenii români au avut tendinţa de a contesta, mai mult de a dispreţui tagma aleşilor. Se duc la vot, aleg, apoi sunt nemulţumiţi de ce au ales. Parlamentul s-a aflat încă de la înfiinţare pe un loc codaş la încredere. Acum media sondajelor îl plasează la 20-24%. Nu stă mai rău decât altădată. Ba chiar a crescut uşor. Dar cu excepţia minerilor care au pătruns în sală niciodată nu a fost contestat în masă. Atunci minerii au fost convinşi să părăsească forumul suprem al democraţiei de Ion Raţiu, celebrul fruntaş ţărănist. Greu am putea depista în rândul actualilor parlamentari o personalitate ca Ion Raţiu. Parlamentarii s-au omogenizat, unii spun că a devenit din ce în ce mai mediocru. În orice caz, nu există personalităţi de excepţie care prin prestaţia lor, prin pregătire, prin moralitate, să impună respect.
Sunt printre ei persoane oneste, dar nu mari personalităţi. Prin urmare dacă este adevărat că se pregăteşte o invazie a străzii asupra Parlamentului nu vedem pe cineva dintre parlamentari să le poată ţine piept cu demnitate. Adevărul este că nu ar putea pătrunde în interior aşa cum au reuşit în 1990. Forţele de ordine pot asigura paza instituţiei.
Dar ce face guvernul în acest timp? Dacă protestatarii obişnuiţi, adică societatea civilă, sunt mai puţin preocupaţi de deciziile guvernului, fiind setaţi pe independenţa Justiţiei, iată că sindicaliştii văd altfel lucrurile. Azi Cartel Alfa organizează un mare miting în faţa guvernului. Sindicaliştii protestează împotriva “revoluţiei fiscale”. Guvernul aruncă economia în aer. Măsurile populiste luate nu au o susţinere financiară în economie. De dragul menţinerii popularităţii, pentru a-şi consolida electoratul, PSD sacrifică stabilitatea macro-economică. Practic se experimentează. PSD aplică teza potrivit căreia o creştere spectaculoasă a salariilor va aduce românii din străinătate acasă. Problema este că agenţii economici nu pot ţine pasul cu uriaşul aparat bugetar. Soluţia ar fi creşterea investiţiilor, dar guvernul taie investiţii transferând sume uriaşe către instituţii. Aici este marea problemă. Liderii sindicali pot pune presiune pe guvern, însă este greu de crezut că îl poate obliga să renunţe la “revoluţia fiscală”. De fapt nimeni nu ştie, nici măcar Olguţa Vasilescu, sau chiar primul ministru, ce înseamnă “revoluţia fiscală”. Se ştie un singur lucru, sintetizat în expresia “mai mulţi bani la buget”. Ce se face cu banii publici se ştie mai puţin. Aici este marea problemă cu care se va confrunta guvernul Tudose. Specialiştii avertizează că “revoluţia fiscală” poate conduce la o criză fără precedent. Aşadar, chiar dacă aparent guvernul este la adăpost din partea protestatarilor din societatea civilă, este pândit de pericole mult mai mari. De furia sindicaliştilor, de nemulţumirile mediului de afaceri.
