Asculta acest articol
† Vasile
Episcop greco-catolic de Maramureş
SCRISOARE PASTORALĂ
Naşterea Domnului 2022
– 1 –
Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu
către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut
L-a trimis Dumnezeu în lume,
ca prin El viaţă să avem.
(1Ioan 4,9)
Onoraţi părinţi preoţi,
Cuvioşi călugări, cuvioase surori,
Dragi credincioşi,
Sărbătoarea Naşterii Domnului ne aduce şi în acest an,
pe care l-am parcurs şi îl cunoaştem deja, cu provocările
şi greutăţile lui, bucuria sfântă a întâlnirii şi primirii
Pruncului Isus, care vine în lume pentru noi şi pentru a
noastră mântuire. Adunaţi împreună în jurul sfintelor
altare, primim şi noi cu bucurie cuvântul de încurajare şi
vestea cea bună a îngerilor, ce ne vestesc astăzi, precum
păstorilor odinioară: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc
vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a
născut azi Mântuitor Care este Hristos Domnul, în cetatea lui
David. (Lc. 2,10-11).
Confortaţi şi încurajaţi de acest cuvânt al Sfintei
Evanghelii, parcurgem şi noi în mod spiritual drumul vieţii,
contemplând azi, chipul luminos al Pruncului Isus în peştera
Betleemului şi împreună cu Preacurata Fecioară Maria, cu
Sfântul Iosif, cu magii şi cu păstorii, aducem şi noi darurile
noastre de rugăciune, de mulţumire, de iubire şi ataşament
faţă de Dumnezeu Cel pururi viu, care ne însoţeşte mereu
cu dragostea şi bunătatea Sa.
Sărbătoarea Crăciunului ne readuce din nou în faţa
acestui adevăr, enunţat de sfântul evanghelist Ioan: întru
aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe
Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca
prin El viaţă să avem. (1 Ioan 4,9). Mai înainte de toate cele
necesare şi trebuincioase pentru o viaţă bună şi demnă,
avem datoria recunoaşterii darului pe care Dumnezeu îl
face omenirii în Pruncul Isus, şi împreună cu acest dar, viaţa
însăşi se reînnoieşte şi se înnobilează. Darul credinţei ne
conferă această posibilitate de a-l primi pe Isus şi învăţătura
Sa, de a-i fi ucenici şi împreună vestitori şi făuritori de
comuniune şi pace.
Parcurgem astăzi şi noi, creştinii secolului XXI, în chip
spiritual, în această frumoasă sărbătoare a Crăciunului,
drumul nostru de credinţă înspre locul naşterii lui Isus
pentru a-l adora şi a-l primi în inimile noastre, bine ştiind
că în El a binevoit Dumnezeu să sălăşluiască toată plinirea.
(Col. 1,19).
Aşa cum textele Sfintei Scripturi adeveresc,
evenimentul naşterii lui Isus, deşi necunoscut de oamenii
timpului, se petrece în firescul lumii de atunci şi în modestia
sărăcăcioasă a unui adăpost pentru animale, însă este
voit de Tatăl ceresc şi întrece toate celelalte evenimente
ale lumii, din toate timpurile, devenind pentru om far de
lumină şi de speranţă, pentru istorie punct de referinţă,
iar pentru noi credincioşii, începutul mântuirii. Era noapte
atunci, cum este noapte şi acum în tot ce-i omenesc.
Speranţa se stinge în sufletele multor oameni şi privirea
lor revarsă trista constatare a unei lumi nedrepte, ce aduce
suferinţă din războaie, neîncredere şi scepticism din cauza
provocărilor economice, ostilitate şi divizare din cauza
egoismului exacerbat. O lume ce îşi are mereu parametrii
ei de limită şi greşeală, de neîmplinire şi neajuns, o lume
în întuneric. În acest ambient social deformat de om şi în
această cultură a inimii sărăcite, vine Domnul să se nască
şi să ne mântuiască. Fiecare este găsit de Sărbătoarea
Crăciunului în starea în care se află şi în situaţia concretă
a vieţii lui şi de aceea, nimeni să nu dispere şi nici să se
teamă, pentru că Domnul doreşte să ne întâlnească.
Iată cum exprimă sfântul apostol Pavel sentimentele
sale de bucurie şi gratitudine, în una dintre Scrisorile sale,
pe care le împărtăşeşte cu comunitatea creştină din Colose,
devenind azi şi pentru noi încurajatoare: mulţumim cu
bucurie Tatălui Celui Care ne-a învrednicit pe noi să luăm
parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de
sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia
Fiului iubirii Sale. (Col. 1, 12-13).
Prin aceste cuvinte, apostolul ne aminteşte că viaţa
creştinului şi drumul lui în lume şi societate este diferit, a
ieşit din întuneric şi umblă într-o lumină şi cunoaştere nouă.
Ne aminteşte de asemenea, nouă celor de azi, că primind
darul lui Dumnezeu făcut nouă în sărbătoarea Crăciunului,
suntem şi rămânem în lumină. Creştinul primind în inima
sa darul credinţei şi pe Pruncul Isus începe mereu un
drum nou în speranţă şi poartă cu el lumina ce luminează
în întunericul lumii. Oricât de dens ar fi acest întuneric
al timpului pe care îl trăim, perceput diferit de fiecare
om, acesta tot nu poate cuprinde în totalitate inima celui
credincios, pentru că Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit
între noi. (Ioan 1,14).
Iubiţi credincioşi,
Tot în Sărbătoarea Naşterii Domnului suntem invitaţi
să conştientizăm şi mai mult, şi totodată, să redescoperim
dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, pornind de
la libera Lui iniţiativă şi sfântă voinţa Sa, de a-l trimite pe
Fiul său în lume. Acest fapt, confirmat istoric, ne spune că
există un plan al lui Dumnezeu care se împlineşte, atunci
şi acum, şi acest plan îl priveşte pe omul de ieri şi de azi,
pentru că acesta este destinatarul mesajului Său.
În contextul misiunii lui Ioan Botezătorul, care
chema la pocăinţă şi boteza cu apă pe cei ce doreau să-şi
schimbe viaţa, Isus însuşi spune cu tristeţe despre fariseii
şi învăţătorii de lege, că au lepădat voia lui Dumnezeu faţă
de ei, nebotezându-se de el. (Ioan 7,30). Această constatare
şi cuvânt rostit de Isus, ne spune că omul poate să
zădărnicească planul lui Dumnezeu în ceea ce-l priveşte pe
el şi societatea din care face parte. Fiecare om influenţează
comunitatea în care trăieşte prin gândirea şi faptele sale.
Tot aşa, acelaşi cuvânt al lui Isus ne spune că există un plan
al lui Dumnezeu ce priveşte nu doar viaţa fiecăruia, ci şi
societatea şi instituţiile ei. Planul lui Dumnezeu privitor la
fiecare dintre noi şi comunităţile noastre, poate fi acceptat
şi actualizat prin har şi cunoaşterea lui, precum şi prin
participarea voluntară la împlinirea lui. Pentru a ne pregăti
să primim acest plan, în aşa fel încât să nu se întâmple la fel
ca în cazul fariseilor din evanghelie, este necesar ca fiecare
creştin să-şi pună întrebarea: Doamne, cum îţi descoperi în
acest timp planul Tău de mântuire pentru noi? Cum putem
noi, în aceste încercări ale timpului prezent să intrăm
în acest plan de mântuire şi să nu-l împiedicăm, să nu-l
zădărnicim?
Premisa este evidentă, şi anume, că există un plan de
mântuire pentru fiecare timp şi în orice situaţie socială,
civilă şi culturală. Nu există timpi de degradare absolută,
aşa cum nu există timpi de progres absolut, ci există mereu
timpul lui Dumnezeu, în care fiecare om trebuie să înţeleagă
ce este acesta şi cum fiecare este chemat să-l împlinească.
Acest timp al Domnului există, la fel cum există planul Său
de consolare şi mângâiere, de bucurie şi de pace, pentru
toate timpurile, chiar şi pentru cele dificile.
Înţelegem că în planul lui Dumnezeu este Domnul
Însuşi, Creatorul şi Mântuitorul, Cel care cheamă de la
nefiinţă la fiinţă, Cel ce ne invită să deschidem inima şi
braţele prezenţei Sale în acest timp pe care îl trăim.
Pornind de la prologul Evangheliei Sfântului Ioan, ce ne
spune despre Cuvântul care era la Dumnezeu, cum prin El
toate s-au făcut din tot ce este în univers, şi de asemenea, cum
cu generozitate luminează şi îmbogăţeşte viaţa oamenilor,
înţelegem şi cât de dramatică şi întunecată este refuzarea
Lui, dar şi cât de luminoasă si sfinţitoare este acceptarea şi
primirea Lui: întru ale Sale a venit şi ai Săi nu l-au primit. Şi
celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere
ca să se facă fii ai lui Dumnezeu. (Ioan 1,11-12). Aşadar,
în centrul acestui mesaj este pusă libertatea umană şi
libertatea noastră, chemată să facă mereu alegeri.
Iubiţi credincioşi,
În acest timp pe care îl parcurgem, profund marcat de
nelinişti şi îngrijorări, dar şi de căutarea şi revendicarea
sănătoasă a libertăţii, garantată juridic în societăţile
democratice şi susţinută de dorinţa profundă a fiecărui om,
se cuvine să nu uităm de importanţa acesteia şi de modul în
care ea trebuie înţeleasă şi exercitată.
Dincolo de aprofundările filozofice şi dezbaterile
politice referitoare la cum trebuie înţeleasă libertatea şi
formele ei de manifestare, pentru noi creştinii, Evanghelia
este o bună mamă şi învăţătoare. Ea ne aminteşte de
importanţa şi seriozitatea modului de a alege, înţelegând
prin aceasta că libertatea se manifestă şi se actualizează
tocmai în alegere. Aceasta, alegerea, ori este deschidere a
inimii şi atitudine primitoare, ori este refuz şi închidere a
omului în el însuşi. Refuzul este exprimat de Evanghelia
Sfântului Ioan prin aceste cuvinte: lumea prin El s-a făcut,
dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit şi ai Săi nu
l-au primit. (Ioan 1,10-11).
Ştim din experienţa comună că refuzul aduce
indignare şi supărare, făcând loc răului în sufletul omului.
Toată lumea vorbeşte şi se plânge de nedreptăţile vieţii şi
de relele din societate, însă pe lângă această constatare,
se cade să ne întrebăm şi de unde provin toate acestea, de
unde şi cum se naşte răul? Vom constata desigur, că răul se
naşte şi din inima omului, din orgoliul lui de a nu-l primi pe
celălalt, de a nu se accepta pe sine însuşi şi din neatenţia şi
nerespectarea persoanelor. Evanghelia după Sfântul Luca
pe care o ascultăm în aceste zile de sărbătoare, insistă pe
faptul că Isus a fost înfăşat şi pus în iesle, pentru că nu a fost
primit nicăieri şi nu s-a găsit loc pentru el în casa de oaspeţi.
Să nu uităm că libertatea este şi a-l primi pe Hristos în viaţa
şi inima noastră şi a ne deschide mereu spre dragostea Lui.
Crăciunul este această sărbătoare în care îi facem loc lui
Isus în noi şi facem loc şi celui de lângă noi.
A-i face loc lui Isus este cheia mântuirii omului, iar
această chemare universală la împlinire şi dobândire
a vieţii, trebuie mereu confruntată cu graba societăţii
noastre, cu lipsa de răbdare şi cu superficialitatea cu care
oamenii îşi tratează semenii. Câte rele şi păcate se nasc
din incapacitatea omului de a-l primi şi accepta pe celălalt,
atunci când semenul este nerespectat, instrumentalizat,
defăimat pe nedrept. Câte rele provin din relaţiile nesincere
şi din graba de a le consuma frenetic şi egoist, şi înşiruirea
ar putea continua. A nu-i face loc celuilalt are de-a face cu
lipsa din inima omului a păcii şi a interiorizării, a rugăciunii
şi meditării Scripturii, a căutării tainei lui Dumnezeu. Cele
două căi ale inimii omului: primirea/deschiderea spre
celălalt şi refuzul/autosuficienţa, determină toată existenţa
noastră cotidiană.
Cu aceste gânduri şi poveţe, sunt recunoscător
Domnului pentru fidelitatea dumneavoastră în credinţă,
precum şi pentru prezenţa constantă la celebrările liturgice
ale Bisericii, de unde primim hrană sufletească şi lumina
lui Hristos.
În această solemnă zi de sărbătoare, când familiile
se adună şi se bucură fiecare de prezenţa celorlalţi, când
gândurile de comuniune îi cuprind pe toţi fiii şi fiicele ce
nu pot fi acasă, când comunităţile parohiale îmbracă haina
sărbătorii şi membrii lor se bucură că sunt fiii aceleiaşi
familii universale a Bisericii, doresc a mă alătura şi eu
fiecărei familii creştine şi fiecărui membru al comunităţii
noastre bisericeşti, pentru a vă însoţi cu părintească
dragoste, dorindu-vă: Sărbători sfinte şi binecuvântate în
pace şi împlinitoare comuniune!
†Vasile
episcop
Dată în 25 Decembrie, la Baia Mare,
Sărbătoarea Naşterii Domnului a anului 2022.
Fii primul care comentează