Scriitori în puşcărie

Asculta acest articol

Cine ar trebui  pedepsit? Cel ce a dat legea sau cei care s-au folosit de ea? Nu ştim cum se face, dar apar în mod sistematic probleme care năucesc pe toată lumea şi pun DNA la muncă. S-au ivit acum un nou soi de infractori. Oamenilor deja condamnaţi, Legiutorul le-a oferit ocazia să comită infracţiuni şi după gratii. Şi să aibă şi complici înafară. S-a ajuns la situaţia hilară ca oameni care în viaţa lor nu s-au gândit să pună două rânduri pe hârtie, ajunşi după gratii, ca să–şi scurteze pedeapsa cu  30 de zile s-au apucat să scrie câte o carte.

Dar nu orice carte, ci una ştiinţifică. Astfel dacă Einstein scria în închisoare Teoria Relativităţii ar fi fost liber cu 30 de zile mai devreme, dar Dante scriind Divina Comedie nu ar fi beneficiat de acest drept pentru că nu este o carte ştiinţifică. Nu i se scurta pedeapsa nici lui Dostoievski dacă scria Crimă şi Pedeapsă în puşcărie, în schimb George Copos scriind “Tăşnadul medieval” a gustat aerul libertăţii cu o lună mai devreme.

Este greu să ni-i închipuim pe puşcăriaşii de lux din ziua de azi în postura condamnatului din poezia lui Oscar Wilde “Mergea-ntre paznici, în costum/Vărgat cum e paiaţa/Tichia de puşcăriaş/Îi mohorâse faţa/Dar n-am văzut nicicând un om/Privind mai lacom viaţa.“

Dar puşcăriaşul lui Wilde nu era condamnat pentru evaziune fiscală. Nu, condamnatul din poezia lui Oscar Wilde îşi omorâse iubita:  “El ucise ce-a iubit/ Şi trebuia să moară“. Omul îşi omorâse iubita, apoi s-a culcat lângă ea în pat.  “ Ci vin şi sânge doar pe mâini/ Avea când îl găsise/Cu fata moartă ce-o iubea/ Şi-n patu-i o ucise”.

Nu este cazul lui Cristi Borcea. Autor şi el de puşcărie, şi-a continuat idila cu Valentina Pelinel. Poate, Doamne fereşte, va ajunge într-o situaţie dramatică iubăreţul primar de Iaşi. Ei bine, dacă Gheorghe Nichita va ajunge la subterană, putem paria că el va scrie versuri închinate iubitei, nu plictisitoare cărţi ştiinţifice.

Aberantă este legea care a permis să se ajungă la această situaţie. Şi nedreaptă. De ce nu poate omul să vadă cerul mai repede cu 30 de zile scriind literatură? Sau descriind cu lux de amănunte cum a furat milioanele de euro şi preferă să facă puşcărie nu să le dea înapoi.  Dostoievski a scris amintiri din subterană.

Slavici al nostru

“Închisorile mele”. Până şi Apocalipsa Sfântului Ioan a fost scrisă în condiţii de recluziune totală. Şi Casanova şi-a scris memoriile în puşcărie. Există o literatură a puşcăriilor. Dar parcă totuşi sunt de preferat poeziile lui Radu Gyr în locul operelor lui Gigi Becali.

Cu ce minuni de capodopere ar fi îmbogăţită cultura română dacă o astfel de lege ar fi existat în perioada dictaturii proletariatului. Câţi intelectuali închişi după 1947 nu ar fi preferat să scrie cărţi decât să sape la canal.

Interesant în toată tevatura aceasta este modul în care gândim şi proiectăm lumea în care vrem să trăim. Parlamentarii fac legi, de aceste legi se folosesc unii într-un fel, speculând partea profitabilă, în vreme ce alţii văd partea rea, infracţională a respectivei legi.

S-a ajuns într-un punct în care nimeni nu mai înţelege nimic. Aceeaşi lege politicienii o văd într-un fel, cetăţenii de rând şi procurorii DNA în alt mod, iar judecătorii stau şi se gândesc ani de zile  până dau o decizie definitivă.

Este o harababură totală. Ei şi dacă  se va dovedi că scriitorii din puşcărie nu şi-au scris singuri cărţile, ce se va câştiga? Se vor întoarce după gratii să completeze cele 30 de zile compensate. Merită efortul?