Image 1
Image 2

Scala din Milano deschide stagiunea cu opera “Andrea Chénier”, de Umberto Giordano

Teatro alla Scala
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Teatro alla Scala
Teatro alla Scala

Scala din Milano deschide joi seară stagiunea 2017-2018 cu “Andrea Chénier”, operă de Umberto Giordano, creată în acest teatru în 1896, dar care a nu a fost jucată aici de 32 de ani, scrie AFP.

Seara de deschidere, urmată de o cină de gală, reprezintă unul dintre momentele cheie ale vieţii culturale italiene, care va reuni elitele.

Teatrul, care în această stagiune va onora din nou tradiţia italiană cu opt opere din 15 prezentate, a ales să debuteze cu “Andrea Chénier”, de Umberto Giordano, care se inspiră din viaţa poetului ghilotinat în 1794.

Pe fondul Revoluţiei franceze, opera aminteşte povestea de dragoste dintre poet şi Madeleine de Coigny, personaj inspirat de Aimée de Coigny, care se află la originea versurilor din “La Jeune Captive”, poemul cel mai cunoscut al lui Chénier. Madeleine alege să ia locul altui condamnat şi să moară alături de iubitul ei pe eşafod. 

Opera, care nu a mai fost prezentată la Milano din 1985, va fi dirijată de Riccardo Chailly, actualul director muzical al Teatrului Scala, într-o punere în scenă semnată de Mario Martone.

Această operă “m-a fascinat prin frumuseţea şi complexitatea muzicală”, a subliniat Riccardo Chailly, care s-a arătat “surprins că o operă atât de legată de istoria Teatrului Scala şi atât de iubită de milanezi nu a fost jucată acolo de 32 de ani”.

Această “dramă istorică” se înscrie în marea tradiţie italiană şi povesteşte un moment foarte sumbru din istoria Franţei”, aminteşte dirijorul.

Ricardo Chailly, care va sărbători anul viitor 40 de ani de colaborare cu Scala, precizează că dragosta ocupă un loc esenţial în această operă, “chiar dacă se termină tragic”.

Pentru eveniment, securitatea a fost sporită, mai ales că joi este sărbătorit Sfântul Ambrozie, patronul oraşului.

Spectacolele următoare din stagiunea teatrului Scala vor fi “Aida”, de Verdi, “Fidelio”, de Beethoven, sub bagheta lui Myung-Whun Chung, “Electra”, de Richard Strauss şi “Die Fledermaus”, de Johann Strauss.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

STÂNA, SOCONZEL, CUȚA

Slujbe de comemorare la mormintele unor eroi

Programul ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare”, coordonat de Instituția Prefectului, derulat de asociațiile de rezerviști militari din MAI, MApN și SRI, în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare și UAT – uri din județ, a continuat, joi 19 octombrie, în comuna Socond.