Asculta acest articol
În 1972 a apărut lucrarea monografică intitulată Satu Mare străvechi centru de judeţ, pe 180 de pagini, tipărită la Întreprinderea poligrafică “Crişana” Oradea.
Dacă ar fi să facem o caracterizare de ordin general a lucrării, am spune că principala valoare a monografiei consistă în datele cu caracter statistic, care abundă prin tabele şi grafice de tot felul. Mai sunt şi câteva fotografii şi două hărţi mari la finalul lucrării. În schimb, găsim doar puţine analize, interpretări, explicaţii.
Prima pagină redacţională este intitulată Cuvânt înainte, sub semnătura lui Iosif Uglar, membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR, prim secretar al Comitetului judeţean Satu Mare al PCR. Cum era moda în acele vremuri, acea prefaţă este precedată de un citat dintr-o cuvântare a lui Nicolae Ceauşescu, rostită cu prilejul sărbătoririi în acel an (1972) a unui “mileniu de existenţă documentară a municipiului”.
Despre autori
După cum aflăm din pagina de gardă, din colectivul de elaborare fac parte: Iosif Uglar, coordonator, Ioan Nichita, redactor, Aurel Puşcaşu, Ivan Gabriel, Ioan Raţiu, Alexandru Zolcsak, Iuliu Benedek, Coriolan Corodan şi Ioan Corneanu, colaboratori.
Cu prilejul redactării acestui text, am stat de vorbă cu unul dintre autori. Este vorba de dr. Ioan Corneanu, fost şef de cabinet al primului secretar, actualmente pensionar, în vârstă de 82 de ani. Interlocutorul ne-a dezvăluit unele secrete din bucătăria echipei de redactare a textului. Astfel, am aflat că iniţiativa abordării subiectului i-a aparţinut lui însuşi când a aflat că a apărut la nivel naţional un program de tipărituri pe teme de ştiinţă, cultură şi artă. În aceste condiţii, Ioan Corneanu l-a abordat pe Iosif Uglar propunându-i o carte cu subiectul respectiv, pe motiv că “noi, sătmărenii, avem foarte puţine lucrări publicate”. Propunerea a fost agreată de primul secretar, fiecare dintre colaboratori primind sarcini specifice de la Ioan Nichita, directorul Direcţiei judeţene de statistică şi de la Ioan Raţiu, redactor şef la ziarul Cronica sătmăreană. Datele statistice având ponderea cea mai mare din lucrare, alţi doi de la Direcţia de statistică au contribuit la elaborare: Ivan Gabriel şi Coriolan Corodan. Şi Aurel Puşcaşu, vicepreşedinte al Comisiei de control muncitoresc, deţinea numeroase date statistice despre economia şi populaţia judeţului. La rândul său, Alexandru Zolcsak, şeful secţiei financiare a Consiliului Popular Judeţean, s-a ocupat de problemele de finanţare a lucrării. În fine, Iuliu Benedek, inspector şcolar general, a elaborat capitolele pe teme de învăţământ şi cultură, iar Ioan Corneanu a redactat paragrafele de istorie a urbei, corespunzătoare fiecărui domeniu.
Structurare deficitară a secţiunilor
Fiind vorba de o lucrare monografică, ne-am fi aşteptat ca de la bun început să se vorbească despre istoria oraşului, cu atât mai mult cu cât e vorba de un “străvechi centru de judeţ”. Ei bine, primul capitol, intitulat Date generale, cuprinde câteva coordonate geografice ale locului, urmate de sol, climă, temperaturi, precipitaţii, faună, vegetaţie. Se continuă cu o ciudăţenie: următoarele două pagini cuprind statistici ale temperaturii aerului între anii 1896 şi 1971 (maxima absolută şi minima absolută), urmate de alte două pagini cu precipitaţiile atmosferice, media anuală şi lunară în acelaşi interval de timp, de 65 de ani.
Cu toate mixturile de teme, expuse adesea de-a valma, fără o structură logică, continuând lectura, remarcăm că aproape fiecare capitol al lucrării este precedat de câte un paragraf cu tematică istorică. Paragraf este un fel de a spune, fiindcă partea introductivă a capitolelor nu e de fiecare dată tratată distinct, nici sub raport grafic şi nici sub raport tematic. Adică, fraze care încep cu actualitatea, sau cu anul 1960, sunt intercalate cu fraze despre istoricul vechi al localităţii, ajungând uneori până în paleolitic. Există şi capitole care încep fără o retrospectivă istorică, altele care pornesc de la primul sau de la al doilea Război Mondial. Desigur, textul este formulat în bună măsură în “limba de lemn”, specifică epocii.
Dar să enumerăm capitolele lucrării: I. Date generale; II. Indicatori sintetici; III. Populaţia; IV. Forţa de muncă; V. Investiţii şi construcţii; VI. Industrie; VII. Agricultură; VIII. Transporturi şi telecomunicaţii; IX. Comerţ interior; X. Export; XI. Bugetul local; Învăţământ şi cultură; XIII. Ocrotirea sănătăţii; XIV. Gospodărie comunală.
Istoricul urbei
Potrivit lui Ioan Corneanu, temele istorice erau limitate de ideologia de partid, astfel că partea de administrare a oraşului, din trecutul care i-a revenit Statului maghiar, este tratată deosebit de sumar, dacă nu de-a dreptul ignorată.
Organizarea deficitară a materialului este motivul pentru care am optat să extragem câteva date istorice şi să le inserăm într-un capitol distinct în chiar acest paragraf.
Astfel, izvoarele istorice atestă că oraşul actual s-a format prin unirea, în secolul al XVIII-lea, a două localităţi: Satmar (malul stâng) şi Mintiu (malul drept). În lucrare (pag. 33) se vorbeşte despre o evaluare a populaţiei în 1674, când oraşul avea circa 2.000 de locuitori: 402 case în Satmar şi 332 în Mintiu. La recensământul din 1890, populaţia oraşului era de 20.736 de locuitori. În 1966, populaţia era de 69.769, iar în 1970 de 82.855 de locuitori. (La recensămintele mai recente, numărul populaţiei municipiului Satu Mare a evoluat astfel: 1992 – 131.987 locuitori; 2002 – 115.142 de locuitori; 2011 – 102.411 locuitori). Natalitatea a crescut de la 13,8 în 1966 la 19,9 născuţi vii la 1.000 de locuitori în 1971. Remarcabil este, în 1971, este menţionat şi numărul de 9.200 de persoane care a migrat de la sat la oraş, la care se adaugă 8.300 de persoane cu domiciliul flotant.
Agricultura
Emblematic pentru modul în care autorii au înţeles să trateze o temă este capitolul despre agricultură (VI), motiv pentru care redăm un citat mai lung în cele ce urmează.
“Pe străvechiul teritoriu al municipiului Satu Mare, cultivarea primitivă a pământului şi domesticirea animalelor a început în epoca paleolitică, fapt atestat de descoperirile de săpăligi de corn şi grâu carbonizat în apropierea oraşului.
Condiţiile pedoclimatice favorabile din raza oraşului au contribuit la dezvoltarea îndeosebi a culturilor de cereale, plante tehnice, cartofi, legume, plante de nutreţ, precum şi la creşterea animalelor.
Pământul, aflat în mare parte în proprietatea moşierimii, a fost împărţit prin reforma agrară din anul 1945 ţăranilor lipsiţi de pământ sau cu pământ puţin, iar o parte a trecut în proprietatea statului.
Agricultura privată a rămas în continuare organizată în mici gospodării individuale până în anul 1954, când s-au constituit 12 întovărăşiri agricole.
Cooperativizarea agriculturii s-a desfăşurat în mod treptat , paralel cu dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi pe măsura convingerii ţărănimii asupra superiorităţii noii forme de organizare a producţiei agricole.
Prima gospodărie agricolă colectivă “Drumul socialismului” a fost înfiinţată în anul 1959, cuprinzând 78 de familii cu o suprafaţă de 145 ha.
În anul 1961 a luat fiinţă gospodăria colectivă “Viaţa nouă”, care în anul 1962 s-a unificat cu gospodăria “Drumul socialismului” luând denumirea de gospodăria agricolă colectivă “Someşul”. Tot în anul 1959 s-a format gospodăria agricolă colectivă “Viaţa nouă” din Sătmărel, iar în 1961 a luat fiinţă gospodăria agricolă colectivă “Sătmăreana”.
Socializarea completă a agriculturii s-a terminat în oraşul Satu Mare în luna martie 1962, având în prezent trei unităţi agricole cooperatiste”.
Textul continuă cu câteva explicaţii despre creşterea producţiei agricole şi cu tabele privind diveşi indicatori statistici pe această temă.
În final, mai menţionăm că tot pe vremea lui Iosif Uglar au mai fost elaborate două lucrări cu caracter monografic despre oraşul Satu Mare, intitulate: Sătmărenii în lupta pentru socialism şi Epopee pe Someş (despre inundaţiile din 1970).
Fii primul care comentează