Image 1
Image 2

Satu Mare: Spectacolul de teatru “Barajul” așteaptă data premierei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

A luat sfârșit perioada repetițiilor celei mai noi premiere a Trupei Harag György, astfel spectacolul “Barajul” așteaptă data premierei, adică ziua în care teatrele își vor putea primi din nou spectatorii.

Trupa Harag György s-a pregătit pentru premieră și, cu toate că reprezentația a trebuit amânată, repetițiile spectacolului “Barajul” au fost finalizate, actorii așteptând momentul în care să joace în fața publicului această piesă care, încă de la apariție, se bucură de succes internațional.

Apărută în 1997, piesa Barajul a fost montată în același an de Royal Court în Londra, apoi, doi ani mai târziu, pe Broadway. A câștigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună piesă a anului în 1998 și i-a adus lui McPherson, în același an, Premiul Criticii pentru cel mai promițător dramaturg. A fost votată printre cele mai importante piese ale secolului 20 într-un sondaj realizat de Royal National Theatre din Londra și face parte dintre cele mai bune 101 de piese ale tuturor timpurilor după părerea lui Michael Billington, criticul de teatru al ziarului The Guardian.

Într-o mică localitate din apropierea unui baraj, în Irlanda, trei prieteni se întâlnesc într-un bar. Seara pare a se desfășura conform unui ritual banal într-un peisaj rural în care nu se întâmplă mai nimic. Se discută despre vreme și despre venirea în localitate a unei tinere din Dublin. Iar prezența ei schimbă totul, căci oferă fiecăruia dintre bărbații care o înconjoară prilejul de a spune o poveste. Și pentru că socotesc că existența lor monotonă nu poate atrage atenția unei doamne rafinate, fiecare își pigmentează experiențele cu personaje din folclorul local. Totul până când străina le dezvăluie motivul pentru care a decis să plece din capitală pentru a se muta în orășelul lor. Și atunci, toate poveștile se spulberă, iar ei se arată solidari, prieteni, umani.

”Ne dorim ca spectacolul nostru să redea publicului încrederea în relațiile interumane, să-l facă să-și înfrângă teama de a se confesa și mai ales să-l convingă să aibă încredere în ceilalți. Să nu se mai teamă” – afirmă realizatorii spectacolului.

Distribuția: Rappert-Vencz Gábor, Orbán Zsolt, Nagy Csongor Zsolt, Gaál Gyula și Bogár Barbara, scenografia: Anda Pop invitat, dramaturg: Bessenyei Gedő István, light designer: Lucian Mogainv, conducător muzical: Manfrédi Annamária, regizor tehnic: Szabó Ritta, sufleor: Kófity Annamária.

Imediat ce se vor redeschide sălile de spectacole, Biroul PR al Trupei Harag György ne va comunica data premierei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with