Image 1
Image 2

Satu Mare, o masă cu trei picioare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Masa cu trei picioare este cea mai stabilă. Poate fi așezată pe orice teren accidentat. Nu știu cât de adecvată este această comparație cu situația de pe scena politică. La nivel de țară, exemplul acesta nu merge. Se profilează un scenariu simplu.

Potrivit ultimelor sondaje cele două partide mari merg umăr la umăr, cu câte 40 de procente fiecare. Că va lua unul mai mult și altul mai puțin rămâne de văzut. Totul depinde de prestația guvernului Cioloș, receptat de populație ca fiind al PNL. 

Dacă va guverna bine, PNL câștigă alegerile­. Dacă guvernează prost, PSD are o șansă în plus de a trece peste PNL cu câteva procente. Acele procente se pot pierde dacă Victor Ponta reușește să spargă partidul. În orice caz, situația din punct de vedere democratic se echilibrează când ai două forțe politice sensibil egale, dar care nu fac blaturi. Ceva de genul corb la corb nu scoate ochii.

Cu totul altfel se prezintă lucrurile într-un județ cu populație mixtă, cum este de exemplu Satu Mare. Aici se potrivește comparația cu masa cu trei picioare. Cum UDMR este egal cu sine la toate alegerile, obținând uneori ceva mai multe procente decât ponderea populației maghiare, pentru un echilibru stabil este necesar ca și aici, la fel ca la nivel național, PSD și PNL să fie sensibil egale.

În ultimele mandate, mai precis de prin 2000, cele două partide care au făcut alianțe postelectorale au fost UDMR și PSD. La Satu Mare PDL nu a avut o situație grozavă nici în timpul guvernelor Boc. La rândul său, PNL a fost un partid în minoritate, în proaste raporturi cu PSD, dar nici în relații foarte bune cu PD sau PDL.

Pe scurt, din anul 2000 până în 2012 județul a fost  condus de PSD și UDMR, pentru ca apoi datorită înființării USL conducerea județului, înțelegând aici și municipiile și o bună parte din comune, să fie preluată de PSD și PNL. Chiar și după spargerea USL situația a rămas neschimbată, ALDE preluând cu succes locul vechiului PNL.

Pentru prima oară după Revoluție lucrurile se pot schimba. Cu o singură condiție: PNL să obțină un scor foarte apropiat de cel al PSD, puțin mai mare sau puțin mai mic. Dacă împărțim “masa credală”, electorală în cazul nostru, UDMR va lua între 35-38%, iar PNL și PSD în jur de 30%, plus-minus marja de eroare de 3%. Aceasta este masa cu trei picioare. Deși unul este ceva mai înalt, nu se va răsturna pe terenul politic foarte accidentat din județul Satu Mare.

Ce mai trebuie luat în calcul? În primul rând ALDE. La despărțirea de PNL, în partidul lui Tăriceanu a rămas fosta conducere, deputatul Ovidiu Silaghi, președintele CJ Adrian Ștef, o serie de consilieri și alți membri marcanți. Sunt două necunoscute: cât poate câștiga ALDE la Satu Mare sau cu cine va merge în alianță electorală?

Ce mai poate tulbura presupusul echilibru? Ieșirea Forumului German din alianța cu UDMR pentru a intra într-o alianță electorală cu PNL. De pildă un candidat de etnie germană la Primăria Satu Mare ar crea un anumit freamăt în rândul opiniei publice. Succesul președintelui Iohannis la prezidențiale este încă viu în memoria colectivă.

Mai există și alte variante, care includ partide mai mici, dar care pot crea surprize. De pildă un candidat bun al PMP la Primăria Satu Mare poate rupe din electoratul român, la fel cum s-ar întâmpla și în cazul ALDE.

Așadar, la Satu Mare teoretic partidele sunt într-un echilibru, dar decizia finală o vor lua alegătorii. Totuși, în cazul Consiliului Județean și al viceprimarilor, nu alegătorii  vor decide la ce masă se vor așeza politicienii după ce se vor vedea cu voturile în căruță. Negocierea, mama compromisului politic, este mai tare decât orice vot.

Sigla Informatia Zilei

România şi modelul german

Asculta acest articol Din cauza avionului de lux cu care a călătorit în Japonia, şi vizitele preşedintelui Iohannis programate pentru