Image 1
Image 2

Satu Mare: În continuare se dau sute de amenzi pe zi din cauza nerespectării măsurilor în pandemie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în perioada 15-17 ianuarie, polițiștii sătmăreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 524 de obiective, din care 111 de societăți comerciale, 104 hoteluri, 224 de mijloace de transport public în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 306 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 62.000 de lei.

De asemenea, polițiștii Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș au întocmit două dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

“Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei! Vă reamintim de TELVERDE – 0800.800.165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, ne transmite Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare.

Sursă: IPJ Satu Mare

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with