Image 1
Image 2

Satu Mare: Expropriaţii de la Centură vor să protesteze la inaugurare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În ultimii ani au sosit la redacția Informația Zilei foarte mulți sătmăreni care au fost nevoiți să-și cedeze terenurile pentru construirea celebrei centuri a municipiului Satu Mare.

Centura iată că este aproape de inaugurare, iar sătmărenii respectivi nu și-au primit banii. Mai mult, unii sunt nevoiți să plătească în continuare impozite pentru acele terenuri, fiind în continuare înscrise pe numele lor.

La începutul acestei săptămâni s-a prezentat la redacția noastră un alt sătmărean care dorește să i se transmită ceva concret legat de banii pe care ar trebui să-i primească. În ultimii 5 ani s-a săturat de povești și consideră că s-a depășit orice măsură. Există discuții între foști proprietari, iar aceștia se gândesc chiar să protesteze la inaugurare, dacă nu primesc un răspuns concret.

Apropo de inaugurare, aceasta ar urma să aibă loc în luna iulie. Nu se știe exact când, pentru că deputatul Adrian Cozma a spus că în primele zile ale lunii, iar primarul Kereskenyi a intervenit și el susținând că marea deschidere se va face în partea a doua a lunii iulie. Un lucru este clar, sătmărenii vor să știe când își vor primi banii!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with