Image 1
Image 2

Satu Mare: Cum se poate obţine ajutorul de încălzire? Toate informaţiile aici

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

An de an, în octombrie se face preluarea cererilor şi a documentelor justificative pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinţei pentru sezonul rece.

Începând din această săptămână, mai exact de joi, 15 octombrie 2020, Direcţia de Asistenţă Socială Satu Mare preia solicitările sătmărenilor care au nevoie şi se încadrează în a obţine această măsură de protecţie socială.

Potrivit directorului Direcţiei de Asistenţă Socială Satu Mare, Adrian Balaj, pot solicita această formă de ajutor persoanele ale căror venituri sunt în limita plafonului de 750 lei pe membru de familie. Vă reamintim că acest plafon a fost stabilit anul trecut, după ce câţiva ani a rămas la nivelul de 615 lei, ceea ce a şi condus la scăderea numărului de beneficiari în condiţiile în care nu se mai încadra nimeni, salariile crescând, pensiile la fel. Reprezentantul DAS Satu Mare anunţă că atât formularele de cereri, cât şi cele de declaraţii pe propria răspundere care trebuie completate de solicitant se pot ridica la sediul instituţiei, gratuit, în municipiul Satu Mare, Aleea Ilişeşti nr. 4. Preluarea cererilor, a declaraţiilor şi a documentelor justificative cu privire la componenţa familiei, veniturile realizate şi bunurile aflate în proprietate se face de joi, 15 octombrie 2020, tot la sediul instituţiei. Pentru a beneficia de ajutor la încălzirea locuinţei pe tot sezonul rece, noiembrie 2020 – martie 2021, cei interesaţi pot să depună cererile până în 30 octombrie 2020 cel târziu. Direcţia de Asistenţă Socială a stabilit un program de preluare a solicitărilor în acest sens, de luni până joi de la 9 la 14. DAS anunţă că în cazul în care apar modificări privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, se comunică în scris de către beneficiarul ajutorului în termen de 5 zile de la data la care au survenit.

Cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie în vederea acordării ajutorului

În rândurile de mai jos vă prezentăm cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaz, lemne sau energie electrică. Astfel, în cazul încălzirii locuinţei cu gaz, la un venit net pe membru de familie până la 155 lei, cuantumul pe acest sezon rece este de 262 lei; la limite ale veniturilor între 115,1 şi 210 lei, cuantumul este de 190 de lei; venituri 210,1 – 260 lei – cuantum 150 lei; venituri 260,1 – 310 lei – cuantum 120 lei; venituri 310,1 – 355 lei – cuantum 90 lei; venituri 355,1 – 425 lei – cuantum ajutor 70 lei; venituri 425,1 – 480 lei – cuantum ajutor 45 lei; venituri 480,1 – 540 lei – cuantum 35 lei; venituri 540,1 – 750 lei – cuantum 20 de lei. Este vorba de un cuantum lunar.

La familiile beneficiare de ajutor la încălzirea locuinţei cu energie electrică se face anchetă socială

La încălzirea locuinţei cu energie electrică, cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie sunt: venituri până la 155 lei – cuantum 240 lei; venituri între 155,1 şi 210 lei – ajutor de 216 lei lunar; venituri între 210,1 şi 260 lei – cuantum 192 lei; venituri între 260,1 şi 310 lei – cuantum 168 lei; venituri între 310,1 şi 355 lei – cuantum 144 lei; venituri între 355,1 şi 425 lei – cuantum ajutor încălzire 120 lei; venituri între 425,1 şi 480 lei – cuantum 96 lei; venituri între 480,1 şi 540 lei – cuantum 72 lei; venituri de la 540,1 la 750 lei – cuantum 20 de lei. Pentru obţinerea ajutorului la încălzirea locuinţei cu energie electrică se face obligatoriu o anchetă socială la domiciliul familiei beneficiare.

Pentru ajutoarele de încălzire cu lemne plata se face la începutul sezonului rece pentru toate lunile sezonului

Cât despre încălzirea cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, cuantumurile rămân în continuare mai mici decât la celelalte două categorii şi, la fel ca în anii precedenţi, pentru ajutoarele de încălzire cu lemne plata se face la începutul sezonului rece pentru toate lunile sezonului. Iată cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie la încălzirea cu lemne: venituri de până la 155 lei – cuantum 54 de lei; venituri de la 155,1 la 210 lei – cuantum de 48 lei; venituri de la 210,1 la 260 lei – cuantum ajutor de 44 de lei; venituri de la 260,1 la 310 lei – cuantum 39 lei; venituri de la 310,1 la 355 lei – cuantum 34 lei; venituri de la 355,1 la 425 lei – cuantum 30 de lei; venituri de la 425,1 la 480 lei – cuantum 26 de lei, iar la următoarele limite de venituri, 480,1 – 540 lei, respectiv 540,1 – 750 lei, cuantumul este acelaşi, 20 de lei lunar.

4 comentarii

  1. Dar ce stimuleaza munca ???…. Salariile minime mizerabile de 1350 lei net de care beneficiaza majoritatea celor care muncesc cinstit si corect stimuleaza munca ???. De ce au plecat doar anul acesta pana acuma 200.000 de romani ca sa munceasca in strainatate ,…, de bine ce le era aici ?. Este o rusine ca statul acesta mizerabil nu este capabil sa-si asigure cetatenilor care muncesc cinstit si corect un venit/salariu minim garantat din care sa poata trai decent !!!. Ajutoarele acestea constituie o umilinta pt. cetateni !, este o rusine nationala !!. Daca veniturile ar fi decente nu ar fi nevoie de asemenea ajutoare !!!. Nu toti cetatenii romani sunt speciali ( care beneficiaza de salarii si pensii speciale nerusinate de mari, nemeritate !).

  2. SoGolan: Căpcăunule, mama mea e bolnava, are 58 ani si nu are nici un venit. A lucrat 22 ani in comerț si nu poate primi pensie pana la 62 de ani, limita de vârsta. Statul roman le da la tigani dar la oamenii care chiar merita nu da nimic.

Lasă un răspuns

Connect with