





Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au desfăşurat în 11 ianuarie activităţi de menţinere a unui climat de siguranţă rutieră, fiind prezenţi pe principalele artere rutiere din judeţ.
Pe lângă activităţile de control desfăşurate în contextul stării de alertă, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au efectuat activităţi de supraveghere, fluidizare şi control al traficului rutier pe raza judeţului, ocazie cu care aplicat peste 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 17.500 de lei.
De asemenea, poliţiştii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 4 conducători auto.
Sursă: IPJ Satu Mare
Ce faceti bre,.., ati ajuns sa fiti multumiti ?, Nu mai protestati ?…Va place la pulitie, nu ?….Va reamintesc poate ati uitat :
„Nemulţumite de îngheţarea salariilor, patru sindicate ale poliţiştilor au anunţat că vor începe de luni protestele. Astfel, potrivit unui comunicat semnat de liderii sindicatelor Europol, Pro Lex, Decus şi Diamantul, începând din 11 ianuarie oamenii legii nu vor mai aplica amenzi, ci doar sancţiunea avertismentului scris sau verbal prevăzută în ordonanţa privind regimul contravenţiilor.”
Le puteti taia si salariile cu 25% ca acestia tot acolo o sa ramana pt. ca sunt incapabili sa munceasca undeva in sectorul privat !.