Satu Mare: 52 de ani de la inundaţiile din 14 mai 1970 (Foto)

Sâmbătă se împlinesc 52 de ani de la inundaţiile care au marcat definitiv istoria municipiului şi judeţului Satu Mare. Daunele provocate de inundaţii în economia judeţului s-au ridicat la 505 milioane de lei, iar pagubele suferite de populaţie la 259 mil. lei.

În continuare vă prezentăm imagini şi informaţii, iar jos puteţi să intraţi pe alte articole din trecut cu imagini de la marea tragedie.

O scurtă descriere dintr-o zi din 1970 făcută de Muzeul Judeţean Satu Mare:

”Cei 57 de km de diguri au fost consolidaţi cu toate forţele umane de care dispunea oraşul în acel moment. Toată suflarea avea un singur scop: protejarea oraşului şi a bunurilor adunate de o viaţă. Digurile cedează în câteva puncte, în spatele fabricilor de pe strada Botizului, dinspre satele Berindan, Mărtineşti, Cucu, Botiz, Eteni etc. înaintând spre Satu Mare într-o viitură uriaşă de 2-3 m.”

”Mai 1970 a fost un moment de grea încercare pentru sătmăreni, căruia i-au făcut faţă printr-o mobilizare exemplară, printr-un spirit civic extraordinar. Le-au fost alături români din întreaga ţară dar, şi cetăţeni din multe state ale lumii, care au donat bani, alimente, medicamente, îmbrăcăminte, staţii de filtrare a apei, generatoare, bărci. În oraş au fost amenajate 25 de puncte de desfacere a produselor alimentare şi a altor mărfuri, mai multe autocamioane magazin s-au deplasat pe străzi împărţind ajutoare sinistraţilor. Cartierul Someşul, cuprinzând străzile Chendi, Bariţiu, Argeşului, Anton Pann, Ion Ghica, a fost denumit simbolic Cartierul „Solidarităţii”.”

Imagini:

Alte imagini puteţi vedea AICIAICIAICIAICIAICI şi AICI.

Sursă: Muzeul Judeţean Satu Mare.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517