SATU MARE LA 1-2 MAI 1872

A fost un moment crucial pentru cultura română

Asculta acest articol

Piatra de temelie a teatrului românesc în Satu Mare a fost pusă în 1-2 mai 1872 de avocatul Alexandru Ferenţiu

Lucru valabil şi pentru români şi pentru unguri. Există valori, deopotrivă aparţinând culturii române şi maghiare, deloc promovate. Dacă românii îşi imaginează că maghiarii sunt mai atenţi cu propria lor istorie şi cultură se înşeală. Sunt la fel de indiferenţi ca românii. Doar că, din necunoaştere şi invidie mereu se vede că farfuria vecinului este mai plină şi vinul lui este mai bun.

Fără îndoială cele două culturi, aici, la Satu Mare, sunt în competiţie. Cum conducerea judeţului şi a reşedinţei de judeţ sunt deţinute de maghiari, există tendinţa de a se spune că se trage spuza pe cultura maghiară. Valabil doar la chestiuni minore, pe simbolistică absolut gratuită. Cultura, cultură profundă înseamnă altceva.

Un exemplu de cultură profundă, mergând până în straturile cele mai adânci, când se punea problema existenţei sau dispariţia românismului, este legat de o familie din Satu Mare, cu totul şi cu totul dată uitării. Este vorba despre familia Ferenţiu.

Alexandru Ferenţiu (n. 1 aprilie 1840 – d. 15 aprilie 1892), avocat, a găzduit în casa lui prima bibliotecă românescă, a lui Petru Bran. Primul profesor de limba şi literatura română din Satu Mare a încropit şi prima bibliotecă în limba română. Alungat de la Liceul Regesc, Petru Bran şi biblioteca lui şi-au găsit un loc de refugiu în casa avocatului Alexandru Ferenţiu. În casa lui de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 8 a continuat să funcţioneze prima socie- tate de lectură românească din Satu Mare.

Tinerii actori ai Teatrului de Nord din Satu Mare nu au cum să ştie de acest eveniment

Ţinută în zilele de 1-2 mai 1872 această reuniune pune bazele teatrului românesc din Transilvania. Tinerii actori ai Teatrului de Nord din Satu Mare nu au cum să ştie. Altfel, în mod simbolic, în fiecare an, la începutul lunii mai, ar pune o floare la placa de marmură ce aminteşte de acest eveniment. O placă la care nu s- au pus niciodată flori, nici pentru că în această casă a lui Alexandru Ferenţiu în primăvara anului 1869, a fost adusă bi- blioteca Societăţii de lectură a lui Petru Bran. Şi tot în această casă s-a născut primul primar român după Unire, Augustin Ferenţiu. Este primarul care nu are nici măcar un nume de străduţă, deşi el este cel ce a modernizat Satu Mare după 1918.

Dar meritele lui Alexandru Ferenţiu nu se opresc aici. În anul 1872, la începutul lunii mai, casa lui găzduia a doua adunare generală a Societăţii pentru fondul de teatru român. Sărbătorii de acum 145 de ani de la Satu Mare revista Familia i-a dedicat numărul din 12 mai 1872. Însuşi Iosif Vulcan, prezent la Satu Mare, ne face să retrăim bucuria care a cuprins întreg co- mitatul la organizarea primului bal

românesc din această parte a ţării. Redăm câteva fragmente din amplul material publicat în paginile revistei. Pen- tru savoare am păstrat unele expresii în dulcea limbă românească, latinizată, aceeaşi în care a fost debutant şi tânărul Mihai Eminovici, căruia ardelenii i-au schimbat numele în Eminescu. Încercaţi să-l citiţi pe Eminescu în grafia limbii române din secolul 19, în care au citit şi s-au format strămoşii noştri.

De-asiu avé…

De-asiu avé si eu o flóre

Mandra, dulce, rapitóre,


Ca si florile din Maiu,


Fiice dulci a unui plaiu,

Plaiu ridiendu cu earba verde,

Ce se légana, se perde, undoindu incetisoru,

Sioptindu siopte de amoru;

De-asiu avé o floricică

Gingasia si tinerica,


Ca si flórea crinului,


Albu ca neu’a sinului,

Amalgamu d’o ros’ albia


Si de una purpuria,

Cantandu veselu si usioru,

Sioptindu siopte de amoru;

De-asiu avé o porumbitia

Cu chipu albu de copilitia,

Copilitia blandisioara


Ca o dî de primavéra,

Câtu ti tîne diuliti’a

I-asiu cantá doin’a, doiniti’a,

I-asiu cantá-o ‘ncetisioru,

Sioptindu siopte de amoru.

Mihaiu Eminescu

(Familia, nr. 6, Pesta,
25 februarie/ 9 martie 1866, p. 68)

Alexandru Roman şi Iosif Vulcan, întâmpinaţi în gara din Sătmărel cu “Deşteaptă-te române”

Să revenim la adunarea Societăţii pentru fondu de teatru român, ţinută în oraşul Satu Mare, în zilele de 1-2 mai 1872. Primirea oaspeţilor de seamă, Iosif Vulcan şi Alexandru Roman, a avut loc în seara zilei de 30 aprilie. Aceştia au fost întâmpinaţi mai întâi în gara din Sătmărel de 500-600 de săteni, care cu mic cu mare au cântat “Deşteaptă-te române”, apoi în gara din Satu Mare de “inteleghentia” română.

“Satu Mare, 30 aprilie, noaptea

Suntem în ajunul unei zile mari pentru locuitorii români din acest comitat şi părţile învecinate. Mâine se va ţine pentru prima oară o adunare românească în Satu Mare, adunarea Societăţii pentru fondul de teatru român. Teatrul, menit a răspândi în toate părţile lumină şi iubire de limbă, vine a da ocasiune, ca în sala magistratului de aici să se rostească pentru prima oară cuvinte româneşti> şi să se îmbrăţişeze fraţi îndepărtaţi, dar cu aceleaşi simţămin- te şi aspiraţiuni. Iată cum teatrul îşi ma- nifestă influenţa încă înainte de a se înfi- inţa! Locuitorii români ai acestui comitat, pătrunşi de însemnătatea unei adunări româneşti acasă la dânşii, ultima sentinelă a românismului, au făcut toate pregătirile pentru oaspeţii lor şi pentru garantarea succesului splendid al ei.

Astfel se speră, că adunarea care se va deschide mâine, va fi numeroasă, şi fru- moasă în toată privinţa: deja au şi sosit o mulţime de oaspeţi din toate părţile. Şi mulţi mai sunt încă insinuaţi.

Solemnităţile au început încă în seara de 30 aprilie prin primirea comitetului central. (…) La comuna Jidani, prima staţiune de la Satu-Mare a căii ferate, ieşi aşa zicând satul întreg, mici, mari, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, cam la 500- 600 de inşi, la gară, spre a saluta comitetul.

Era îmbucurător să te uiţi la poporul însufleţit, care la lumina făclielor – căci era seara la orele 7 şi jumătate – a bine- cuvântat sosirea oaspeţilor cântând imnul naţional; Deşteaptă-te Române! Această primire, însă, a durat numai scurt timp, căci trenul pausând numai un minut şuieratul locomotivei înecă strigătele entuziaste de “Să trăiască!” ale poporului.

În Satu Mare la gara căii ferate comitetul a fost aşteptat de intelighenţia română în frunte cu comitetul organiza- tor, împreună cu o mulţime de oaspeţi deja adunaţi din mai multe părţi. Părintele canonic onorariu şi preşedinte al comitetului, Ioane Darabant rosti o cuvântare salutatorie bine simţită, la care răspunse Alexandru Roman, în mijlocul unui entuziasm general. (…)

Seara s-a încheiat cu o cină în sala ho- telului “Corona”, unde cunoscuţii vechi se revăzură, şi necunoscuţii se făcură cu- noscuţi, petrecând târziu în conversaţiuni.”

1 mai 1872, “orele 10 şi un pătrariu”

Deschiderea adunării a avut loc în dimineaţa zilei de 1 mai. După discursul de bun venit, s-a dat citire scrisorii lui Iosif Hodoşiu, absent de la manifestare, s-a prezentat raportul comitetului central, s-au citit telegramele de salut trimise din Oraviţa, Deva, Dej, s-au numit doi secretari ad hoc, s-au ales comisiile, iar la final şi-a rostit cuvântarea Iosif Vulcan.

“Adunarea Generală a Societăţii pentru fondul de teatru s-a deschis azi dimineaţă la orele 10 şi un pătrariu. Deschiderea se întâmplă astfel. La ora 10.00 publicul se adună în sala magistratului, şi alese o de- putaţiune de doisprezece membri spre a invita comitetul central la adunare. Peste un pătrar de oră membrii comitetului, împreună cu deputaţiunea se înfăţişară în sala consultărilor, fiind întâmpinaţi prin repetate exclamaţiuni de: “Să trăiască!”

Nu numai sala era înghesuită de ascultători, dar încă şi odăile laterale şi treptele care conduceau la locul destinat pentru şedinţe. Entuziasmul era mare şi general. Făcându-se linişte, mai întâi luă cuvântul secretarul Iosif Vulcan, anunţând celor prezenţi cu cea mai intimă durere, că preşedintele societăţii, domnul dr. Iosif Hodoşiu, împiedicat de împrejurări grave, nu poate participa la această adunare.

Totodată dânsul a dat citire scrisorii preşedintelui adresată în privinţa aceasta. (…) După acestea secretarul constatând că nici vice-preşedintele Alexandru Mo- cioni nu era de faţă, invită adunarea a-şi alege un preşedinte ad-hoc.

La acestea întreaga adunare proclamă de preşedinte pe domnul membru al co- mitetului Alexandru Roman, care ocupând prezidiul deschise adunarea cu un cuvânt plin de erudiţie, care se va pu- blica mai târziu în foaia aceasta (…)

Acest discurs bine simţit şi bine pronunţat, a fost ascultat cu cea mai încordată atenţiune şi adeseori întrerupt de esclamaţiuni de complăcere.

A luat cuvântul preotul Gavril Lazăr, care în numele sătmărenilor a rostit următoarea cuvântare:

“Domnule preşedinte! Onorabilă adunare!

Când vin a vă manifesta solemnul omagiu românilor satumăreni, omagiul acestor strănepoţi ai lui Balc-Chindriş care adăpaţi de lacrimile Andromedei transilvane cuprinse în albia Someşului – până acum numai suspina au ştiut, n-au putut nimici virtutea de a-şi putea crea ocazionalmente şi câte o sărbătoare, fie aceea mai mult sau mai puţin festivă: zic când mă grăbesc în numele fraţilor mei concetăţeni satumăreni a vă zice; “bine aţi venit” îmi veţi concede pe un moment a duce rolul de paranimf între Daia voastră şi între onorabila adunare naţională de astăzi.

Am înţeles domnule preşedinte! din cuvântul de deschidere cauza venirii voastre la noi.

Ba, doritu-vam cu dor încă în primăvara şi toamna anului trecut a vă îmbrăţişa în mijlocul nostru pe voi mai mulţi, dintre care pe voi, ambii, voi dioscurii Thaliei romane! Aţi venit acum dar în mijlocul nostru, ca doi Prometei a inspira viaţă şi aici ca pretutindeni pe unde umblaţi, voi meteorii salvării noastre naţionale! Aţi venit a ne spune în limbajul zeilor capitolini, a ne cânta pe lira sonoră a lui Amfion, cum că o naţiune fără sanctuarul Thaliei, fără teatru naţional e asemeni unui cadavru, e asemenea lungimei, lăţimei fără de extensiune. Aţi venit a ne spune, că geniul Thaliei a veghea şi veghează până azi la toate naţiunile culte asupra leagănului culturei, asupra leagănului artelor şi ştiinţelor. (…)

Teatrul naţional e tezaurul de care a se folosi nu e alt mod, decât curat românism îmbinat cu un patriotism nealterat. (…)

Teatrul naţional e un specul în care se reflectă tot corpul naţional: da, domnilor, un specul în care-şi va afla tot insul prototipul său frumos, urât, bun sau rău cum e.

Vin dar a vă întreba domnilor! Oare este aici un suflet de om care să nu recunoască importanţa teatrelor naţionale, la oricare naţiune, ce numai doreşte a fi cultă pe rotogolul pământului?

Ah Române! până nu vor să-ncunune


Templuri de cultură vechiului tău pământ,

Primul cântăreţ al gloriei străbune

N-o să-şi afle pace lină
în mormânt!

(Popfiu, Moartea poetului Văcărescu)

E bine, dar toată cauza bună trebuie să-şi aibă bărbaţii săi, să-şi aibă amicii săi. Ce ar fi fost din poporul israelitean fără un Moise sau făr un Aron? Ce ar fi fost din poporul român făr un Şincai, Micu, Maior, Văcăreşti, Lazăr, Bărnuţiu?! Şi ce ar fi chiar şi acum din poporul român, dacă cu moartea acestora s-ar fi stins amintirea lor din pieptul descendenţilor lui Quirin? Nu s-a stins domnilor! Seminţia semănată de dânşii a dat de pâmânt roditor. Flamura purtată de dânşii continuă să o poarte şi alţii. Iată. Aici e momentul când stindardul român fâlfâie superb şi aici în mijlocul nostru pe malul drept al Someşului, în cetatea Satu-Mare, purtat de un Roman şi de un Vulcan.

Raportul prezintă membrii şi averea societăţii: 6 membri fondatori, 76 membri ordinari, 23 membri ajutători, 6 membri cu subscrieri încă declarate, înscrişi în registru.

Capitalul total: 14,449 fl. 62 cr., 600 fl. în obligaţiuni de stat şi 1200 franci. Societatea dispunea de 2309 flo- rini şi 62 coroane, bani lichizi depuşi în “casa de păstrare din Pesta”.

“Încheindu-se prima şedinţă, publicul rămase cu impresia unei vii bucurii că adunarea a ieşit foarte bine.

La ora două apoi un banchet strălucit dat de intelighenţia română în sala de la Corona, întruni la o masă lungă vreo 150 de persoane. Între oaspeţii invitaţi se aflau şi notabilităţile oraşului. Iar damele erau invitate toate la masa ospitală a domnului avocat Alexandru Ferenţiu.

Era o adevărată bucurie a ne uita spre această frumoasă cunună de oaspeţi, care pentru prima oară se adunară în oraşul Satu Mare a celebra un banchet; era un moment frumos acesta, căci acu- ma se serbá renviarea spiritului natiunalu la fraţii noştri satumăreni.

Primul toast a fost rostit de preşedintele ad hoc, domnul Alexandru Roman, pentru casa domnitoare, în numele sătmărenilor preotul Gavril Lazăr salută oaspeţii, Iosif Vulcan îi salută pe sătmăreni, Iosif  Roman, pentru triumful libertăţii, preotul reformat pentru deslegarea che- stiunii naţionale, George Marchiş pentru Hodoşiu-Mocioni-Roman şi Vulcan, procurorul regesc Vajay pentru fraternitate, preotul Gavril Lazăr pentru vitalitatea poporului, canonicul onorar Ioane Darabant ţinu un toast pentru ungurii din Satu Mare, preotul Ignaţiu Sabou pentru comitatele reprezentate la această adunare, Alexandru Roman pentru oaspeţii maghiari prezenţi, protopopul Vasile Pop din Santău pentru comitetul organizator.

Banchetul se termină aproape la ora 5 cu un entuziasm general, iar seara cu o cină amicală la hotelul Corona, care dură până târziu”.

Adunarea a continuat
 şi în 2 mai, iar seara aşa cum s-a consemnat în Familia,

s-a organizat primul bal românesc din Satu Mare

“În comitatul Satu-Mare de odată se răspândi o ştire surprinzătoare: în 2 mai seara, se va ţine un bal românesc în oraşul Satu Mare la hotelul Corona

– De kérem az lehetetlen… (n.r. Vă rog, asta este imposibil…) Ce gândeşti, un bal românesc în Satu Mare, unde de cându-i lumea n-a mai fost asemenea bal.

– Frumoasă domnişoară, teatrul poate să adune multe persoane la olaltă. Balul desigur se va ţine.

– Valóban? (n.r. Într-adevăr?)

– Da, da.

– Aşa dară, vom merge dară. Majd megkérem a tatát! (n.r. O să îl rog pe bunicul!)

– Şi în scurt timp toate damele române din comitatul Satu-Mare începură a se pregăti de bal, la primul bal românesc din capitala lor.

În fine, sosi seara mult dorită.

Sala cea nouă a hotelului “Corona” se umplu de un public frumos românesc, între care se vedeau şi câteva familii un- gureşti, şi balul a început cu “Ardeleana”.

Vreo optzeci de perechi se sculară la dans… Era frumos acest moment, nu numai pentru că se execută un dans românesc, ci mai ales din cauza că aceasta se întâmplă în oraşul Satu-Mare.

Mai târziu apoi se dansa şi “Româna”, care aranjată de domnul avocat din Şomcuta, Indre, a ieşit foarte bine.

În pauză, tinerimea esecută în cvartet câteva piese muzicale, şi domnii Alexandru Catoca şi Sigismund Şincai cântară un duet aplaudat cu entuziasm.

Auzind aceste voci sonore şi bine cultivate, toţi ne aduserăm aminte, ce daună fu a nu aranja în ziua precedentă un concert!

Balul ieşi peste aşteptare. Public numeros, dame frumoase, dansatori isteţi, toalete frumoase, toate se aflau aici în eleganţă. Dimineaţa, la orele şase, când scriu acestea, Sire, muzica tot răsună până la mine, balul tot durează încă.

Dar, iată, cineva bate la uşa mea. Intră un amic, pe care-l rugasem a-mi însemna numele damelor prezente, ca cele ce nu putuseră participa, cel puţin să ştie care amice şi cunoscute ale lor luară parte la această petrecere românească. 
El îmi prezintă următoarea listă, scuzându-se că pe celelalte n-are onoarea de a le cunoaşte.

Doamnele: Leontina Roman din Pesta, Paulina Roman din Oradea-mare, Terezia Ferenţiu din Satu-Mare, Elisabeta Szabo din Boghiş, Terezia Bran din Satu- Mare, Iulia Marchiş din Homorod, Veronica Marchiş din Carei, T. Deseanu din comitatul Arad, Maria Ardelean din Terebeşti, Ana Berinde din Maramureş, Pop din Odoreu, Pop din Satu Mare, Laura Varna, născută Maniu din Seini, Chirilă din Carei, Chiş din Boineşti, Rezei din Satu-Mare, T. Nechi din Amaţi, Iulia Pop din Vetiş, Lucreţia Juhas din Supur, Maria Groza din Satu Mare, A. Seremi din Ruşeni, Fabian din Jidani (Sătmărel).

Domnişoarele: Veturia Roman din Oradea-mare, Ana Bran din Satu-Mare, Paulina Pop din Buşag, Paulina Pelle din Soconzel, Cornelia Bura, Vilhelmina şi Maria Ardelean din Terebeşti, Amalia şi Terezia Pop din Odoreu, Emilia Varna din Seini, Iulia Socan şi Iulia Iuga din Carei, Antonia şi Vilhelmina Chiş din Boineşti, Paulina şi Elena Rezei din Satu-Mare, Elena Chindriş din Maramureş, Paulina Şerbac din Potău (n. r. viitoarea soţie a dr. Vasile Lucaciu), Laura Pop din Văşad şi celelalte.

Amicul meu, deşi a compus o cunună frumoasă, totuşi sunt convins, că aceasta nu e completă, lipsind încă dintr-însa multe floricele plăcute.

Ceru dară scusele lui!”